agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2690 .



Apologia disprețului
proză [ ]
proză umoristică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pieijdi ]

2011-02-14  |     | 



M-am uitat zilele trecute în jur și am sesizat că ceva nu e în regulă. Cu excepția celor care se fălesc cu viața lor și un an mai târziu sunt închiși la sanatoriu sau pușcărie, majoritatea semenilor mei sunt nemulțumiți, ofuscați, depresivi sau beți. Ce mama dracului?, m-am întrebat firesc.
Am început să meditez la problemă și după trei cafele cu lapte și jumătate de oră de frământare în fața toaletei (ocupate mârșav de cea care pretinde că niciodată nu mă agit suficient vizavi de nevoile ei) am înțeles cum stă treaba. În cele ce urmează voi demasca inamicul numărul unu al speciei umane (observați că de femei nu mă ocup, habar n-am ce inamic au, la prima vedere nimic nu le vine de hac.)
Ca om iei contact cu realitatea la naștere, acest miraculos fenomen al universului. Maică-ta urlă ca o dementă, un om în alb te smulge de scăfârlie ca pe-o sfeclă, după care ești ținut cu capul în jos și plesnit la fund ca să nu-ți faci o impresie greșită despre ce te așteaptă. De aici înainte urmează calvarul...
De la zero la trei ani părinții văd în tine un personaj extrem de suspicios, în consecință te imobilizează în două-trei cămăși de forță (zise „scutece”) și te închid într-un țarc din lemn (zis „pătuț”). Astfel pruncul se familiarizează cu imaginea gratiilor, lucru care-i va servi de minune peste douăzeci de ani. Orice tentativă la un dialog inteligent este răsplătită cu bănuiala că mititelul e înfometat, bolnav sau s-a scăpat pe el. De aici și porecle insultătoare de genul: „căcăciosul lu’ mama”, „puturosule mic” sau „umezilă”.
De la trei la șase ani intervine tirania lui „Nu-i voie!” Nu-i voie să bagi gunoi în gură, nu-i voie să-ți faci nevoile pe covor, nu-i voie să muști pisica, nici bunica, așadar nu-i voie nimic. Părinții te dau seara afară din dormitor ca pe un câine, pe motiv că e oră de liniște și nu mai e voie să faci gălăgie, dar asta n-o împiedică pe mama să chiuie, iar pe tata să zgâlțâie patul!
La grădiniță sistemul îți inoculează ideea că ești idiot prin obsesiva întrebare: „De ce nu ești cu-minte?” Apoi inamicul dă cărțile pe față: „Iar ai făcut pe tine?” De parcă ai face în tot minutul, nu maxim de trei-șase ori pe zi, cum e și natural! De azi înainte te simți un ratat la fiecare ușurare.
Dar tot acum apare blestemul poeziei. „Știi o poezie? Spune-ne o poezie! Ce vă învață la grădiniță? Alina știe două poezii! Spune-i poezia la tanti!” Până la urmă, toți am cedat și am spus balada potăii pofticioase, infractoare, mincinoase dar cu părul cârlionțat.
Ești trimis la școală. După două săptămâni învățătoarea își definitivează părerea că faci parte din cea mai slabă clasă pe care a întâlnit-o în îndelungata sa carieră. Dezolată, cheamă părinții la ședință și le prezintă sincerele sale regrete în privința catastrofelor care le poartă genele mai departe. „Copiii ăștia nu sunt în stare să spună nici măcar o poezie!” Tata și mama se întorc acasă și pe rând își mângâie copilul pe creștet gândind: „Ce vină ai tu că ești tâmpit? N-ai moștenit nimic de la mine...”
Problemele se agravează o dată cu terminarea celor patru clase primare. Înainte aveai un dascăl disprețuitor, acum ai douăzeci. În fiecare oră iei la cunoștință că C-ul este o clasă net superioară, D-ul are puncte slabe dar oricum au învățat un pastel de Alecsandri iar între A și propria-ți clică de lepre e o diferență ca de la păun la cioară. Diriginta ți se pensionează de boală după nici două luni.
La sport înțelegi că urcatul pe funie până la tavanul sălii în treizeci de secunde este o chestiune absolut vitală, iar dacă nu poți nici măcar să te dai peste cap cu picioarele crăcănate, atunci ești curat accident genetic și adio speranță să mai apuci pubertatea. Dar tocmai când te pregăteai să pici în melancolie, încasezi o minge în zona sensibilă și te concentrezi la „precious” până seara. Pe terenul de fotbal, ocazional într-o baltă.
Numai profesorul de desen îți aduce o vagă alinare lăudându-ți viziunea coloristică a naufragiului pe timp de furtună - tablou pictat cu trudă și care ar fi trebuit să reprezinte dealuri cu flori și copii.
Tot acum se conturează imaginea omului de pe stradă. La nedumerirea elevilor referitoare la necesitarea tocirii atâtor năzbâtii, profesorii răspândesc panica: „Dacă te întreabă cineva pe stradă?” Individul rămâne cu obsesia pe viață și de aceea, din cele mai vechi timpuri, lumea se plimbă pe stradă rezervată, atentă, concentrată. Vă asigur că 99% se așteaptă la o întrebare și își repetă în minte caracteristicile euglenei verzi sau vârfurile Carpaților Meridionali.
Urmează liceul, o etapă încântătoare! Profesorii se uită la tine cu durere, fetele cu dispreț. Cei dintâi văd în tine viitorul țării de mâine (că doar nu de ieri), echivalent cu apocalipsa prevestită de maiași. Cel mai bine îți dovedești prostia la analiză matematică, unde profesorul este un tânăr de treizeci și doi de ani, cu părul alb, ochi albaștri și ficși...
Nici la istorie nu te lași mai prejos. În ochii profesorului faci de rușine patria și poporul din care te-ai născut (biata maică-ta nu mai are nici un merit). Frustrat de atitudinea profesorului, susții cu îndârjire cauza lui Brâncoveanu și dovedești că dacă Basta nu-l trăgea în țeapă la Vaslui, îi bătea pe unguri de le suna apa în cap!
Dar la limba română nedreptatea te scoate din sărite. Poezie-poezie, dar să înveți Luceafărul domnule? Individul „se coboară blând” 98 de strofe și-n final tot cucuiat pe cer rămâne. Deci n-am făcut nimic! Și imediat profesoara schimbă flancul de atac: „Analizați Iliada și Odiseea!” Dar Codruța și Ioana din banca a treia ce au, frate? Ele de ce nu sunt bune?!
Într-un final dai bacalaureatul, îl iei că ai alergat bine la sport cu potaia antrenorului după tine și pentru câteva zile ai vrea să fii fericit. Dar nu faci mare scofală, pentru că societatea te anunță că s-a terminat cu binele, de acum ești major visătorule, ai responsabilități, gata cu prostiile! Singurele care nu bagă asta de seamă sunt fetele, care te privesc tot ca pe un țânc cu cașul la gură. Ei bine, nu este caș, este salivă și nu apare deșteptelor tot timpul, ci numai la ivirea unor forme distincte. Că doar avem și noi mândria noastră!
Singura consolare este că ai scăpat de spus poezii. Apucă-te numai de recitat „Noi vrem pământ” la o nuntă, să vezi ce succes monstru o să ai!
Dar mare bucurie când intri la facultate! Rudele și amicii primesc vestea atât de surprinși, încât începi să-ți faci probleme serioase despre imaginea ta în societate. Părinții sunt măguliți la gândul că faci școală și bagă tone de mâncare în colegii de cameră, singurul tău rol fiind acela de cărăuș. Dar tot tu trebuie să te arăți recunoscător pe când ei te mai încarcă cu un borcan de gogonele spunând: „Să ții minte copile cum te-am ajutat cât am fost în putere! Să vedem cum o să ne ajuți tu la bătrânețe...Vai de zilele noastre...”
De la primul curs profesorii îți demonstrează că ai pierdut vremea tot liceul. Bine, asta era evident, dar de ce trebuie să-ți fie ție rușine? Nu tu ai inventat liceul!
La examen câțiva zbiri îți urmăresc fiecare mișcare, căci un specimen ca tine nu poate avea decât un singur gând: să fure de la colegi ca să înșele sistemul. Ocazional primești o notă mare, dar profesorul ți-o semnează în carnet de parcă și-ar semna demisia, explicându-ți pe larg cum numai căderea învățământului universitar a făcut posibilă trecerea ta în anul doi. Păi acum zece ani n-ai fi trecut nici de portar.
Pe tot parcursul acestei perioade domnișoarele poartă decoltee adânci și fuste mini. Pornind de la premisa că or fi știind ele ce fac, te concentrezi asupra problemei și drept urmare ești tratat drept animal și obsedat. Niciuna nu pricepe că le respecți enorm natura interioară, dar că momentan te macină probleme cum ar fi: „oare sutienul are bureți sau nu?” sau „cum se continuă piciorul de la genunchi în sus?”. Dar femeia n-are minte să priceapă asemenea întrebări metafizice, nu participă la cercetarea ta științifică și în consecință trebuie s-o scoți la suc și să o minți în față. Așa se irosesc o grămadă de bani și energie. Ar fi atât de simplu să te ajute să-ți răspunzi la aceste întrebări, că după aia scapă de tine pe viață. Nici prin cap nu-ți mai trece s-o deranjezi!
Termini facultatea și ești gata să înfrunți lumea. Posturi sunt destule, dar nici unul care să bată cu pregătirea ta. Vezi, dacă știai dinainte, te pregăteai să fii cusătoreasă, zidar, dulgher, taximetrist sau dădacă. Dar așa...nu știi să faci nimic. Până la urmă tot găsești un patron bun la suflet care pentru salariul minim pe economie, te pune la lucru 14 ore din 24 ca să simți că trăiești. Ce altceva să facă cu un incompetent care nu-i în stare să termine treaba a trei oameni în două ore? Și în nesimțirea ta caracteristică mai vrei și duminica liberă. Patronul este total dezamăgit, dar se gândește să-și facă pomană cu tine, că acum e prea târziu... A greșit-o? A greșit-o.
În această perioadă de îndobitocire rapidă se nimerește să dai de-o femeie care contrar a tot ce-ai trăit până acum, se uită mai altfel la tine. Chestia te răscolește profund și la scurt timp iată-te „om la casa ta”. Adică însurat, că de fapt tot în garsonieră sau cu bunica stai. Și când erai mai fericit, vine momentul chiuvetei. Se strică chiuveta! Tu desigur, n-o poți repara și cu asta basta! Soția n-o să țină minte că pleci mâine în delegație (la Londra), dar de istoria chiuvetei își va aminti și peste patruzeci de ani și o va folosi pe post de poveste ca să-ți adoarmă nepoții, iar în loc de: „Am încălecat pe-o șa...” va încheia invariabil cu: „Mare noroc a avut cu mine! Altfel unde ar fi acum? Ar scotoci prin groapa de gunoi prăpăditul!”
Inamicul nu te slăbește niciodată. Statul este cel mai mare expert. Te disprețuiește prin toate instituțiile sale: la primărie, la poliție, la prefectură, la pașapoarte, la finanțe, la camera de muncă, peste tot! Unde este un ghișeu, este și un om superior ție. Te duci, cu zece hârtii pentru care ai umblat o săptămână, iar funcționarul se uită la ele de parcă i-ai fi pus pe masă o balegă de cal.
Să nu credeți însă că particularii sunt mai prejos. Au însă finețe. Pe față, domnișoara te laudă pentru alegerea făcută și te asigură că sunt cei mai frumoși pantofi din oraș. Vezi în ochii ei că s-ar culca cu orice bărbat care poartă asemenea pantofi! Însă după ce te îndepărtezi o face atentă pe colega ei: „L-ai văzut pe boul ăsta încălțat?” Ajuns acasă, părerea ei devine unanimă, iar tu devii invizibil deoarece soția te asigură că nu te mai poate vedea așa!
Din când în când simți nevoia să evadezi de la oraș și să te relaxezi undeva la țară. Poate chiar la bunici, la rădăcinile tale. Dar nici țăranul nu e mai înțelegător. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să mulgi o vacă, lucru care te bulversează într-o oarecare măsură, dar nici pe departe cât pe vacă. Þăranul râde de se strică în timp ce gâscanul curții îți aplică pe neașteptate o colonoscopie gratuită. Te consolezi cu ideea că satul a căpătat de la tine un subiect solid de conversație pentru tot restul iernii.
După 2-3 ani de tras în jug se întâmplă să mai prinzi câte o duminică liberă, dar atunci plouă și cum număratul banilor nu-ți ia mai mult de 5 minute, te pui să faci copii. Procesul în sine e plin de surprize. Tu ai impresia că ai avariat structura de rezistență a clădirii iar dumneaei te privește de parcă ai uitat finalul bancului. Și ca din întâmplare începe să răsfoiască o revistă cu Brad Pitt... Oricum, important este că ea rămâne însărcinată așadar urmează 9 luni de chinuri. Pentru tine, că ea în afara unor grețuri matinale (firești pentru oricine își bea propriul vin de casă) n-are nici pe dracu ba chiar se bucură de o poftă de mâncare înfiorătoare.
Mă rog, trec toate, îți trece și motivația de a merge la frizer, dar important este că se naște copilul! Rolul tău de-acum înainte este acela de tată. Pui tot sufletul în această activitate și copilul tău răspunde minunat: la început îți urlă în față, vomează pe tine și-ți face pișu în palmă! Apoi se smiorcăie și-ți înghite lucrurile trebuitoare: șurubelnița, buletinul, cheile și periuța de dinți. Apoi începe să caște la tot ce-i spui și-ți dai seama că ai ajuns total depășit de evenimente. Numai la vederea portofelului mai prinde viață, dar când află că e gol, îți aruncă o privire atât de măgulitoare încât înțelegi că ai dat chix și în cariera de părinte. Situația nu surprinde pe nimeni.
Să zicem că tot ce-am expus până aici este exagerat, că prin absurd un om super-norocos poate avea succes la școală, în carieră și toată lumea este mândră de el. Hai să zicem! Dar oricât de norocos și dotat ar fi, cu o soacră tot se căpătuiește. Și cu asta nu e de glumit! Poți să devii președinte, cosmonaut sau Hagi în persoană. Soacra tot la părerea ei rămâne: „Fiica mea și-ar fi putut găsi un bărbat dacă nu o încurca handicapatul.”
Revenind la cazurile obișnuite, necăjitul crede că mai are o scăpare: biserica. Te duci încrezător la popă și afli de la acesta că ești un păcătos! Și nu un păcătos de doi bani, ci unul fruntaș, încât mare trebuie să fie mila lui Dumnezeu ca să te primească în rai, atât de mare încât numai de-ai veni săptămânal la spovedanie, și ai îndura întreaga slujbă din care nu pricepi boabă, și ai contribui la cutia milei și ai flămânzi la toate posturile, poate-poate s-ar mai găsi un loc undeva pe lângă cotețul porcului.
Când deodată crăpi! Treaba provoacă oarecare tevatură și lumea se întrece să te bocească și să te laude că ce om bun ai fost. Asta numai ca să-ți facă în ciudă pentru că te laudă acum, când ești mort și NU MAI AUZI! Dar oricum e doar o mică scăpare, sistemul își revine rapid și te pune într-o cutie solidă de lemn, bine sigilată cu cuie sau piroane. Singura motivație a coșciugului se poate oferi dacă ne gândim că mortul este și acum considerat un nemernic. Adică nu ești un mort cu bun-simț care să putrezească liniștit în pământ, ci un neserios care ar putea învia, suge sânge, speria copiii și strica socotelile moștenitorilor.
În final, pe când dai de viermi, primele făpturi care te apreciază cu adevărat, tot se mai găsește o babă care să comenteze că "a fost frumoasă înmormântarea maică, păcat că vinul era acru și colăceii s-au cam înmuiat. Și popa prea s-a grăbit la sfârșit."
Mai pe românește: nici să mori n-ai fost în stare!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!