agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1934 .



Arjana (1)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul_Gabriel_Sandu ]

2013-06-03  |     | 




Îmbătrânirea e procesul prin care devenim noi înșine. În tramvai, pe scaunul din fața mea, stătea o femeie bătrână cu brațele lipite de corp și cu palmele așezate pe genunchi, ca într-un exercițiu de răbdare. Cu cât o femeie e mai în vârstă, cu atât e mai ușor s-o privești fățiș, să te plimbi cu privirea peste trăsăturile ei fără să trebuiască să fi mereu în gardă, mereu atent la pericolul de a fi privit înapoi și demascat ca un agresor. Timpul transformă chipurile în metafore. Oglinda feței, încărcată de riduri, e numai urma, numai reziduul chipului proaspăt, imaculat, lipsit de orice semn, odihnindu-se după primul plâns. Poate de aceea, privind un chip îmbătrânit, mă surprind, adeseori, încercând un exercițiu de des-figurare; un exercițiu la capătul căruia nu reușesc însă niciodată să ghicesc chipul perfect alb, de nou născut, al celei care se află în fața mea. Nu reușesc, pentru că acel chip nu e, încă, cineva sau ceva; fiind al tuturor, e al nimănui; acel chip nu există. Chipurile sunt metafore, dar nu trimit nicăieri; nu aflăm cine am fost decât la sfârșit, când e oricum prea târziu să mai fi fost cineva; originea este irecuperabilă; chipurile sunt metafore improprii.

Am coborât la Bertoldsbrunnen. Nici acum nu știu exact cine a fost Bertold, dar nu mă simt vinovat pentru asta. Statuia e înaltă, pare din piatră, dar sunt sigur că nu e, Mira mi-a spus odată că piatra nu poate fi cioplită așa, iar eu cred că are dreptate. În cinci minute, poate patru, dacă mă grăbesc și dacă nu e foarte aglomerat, ajung la universitate. Acum mergeam la un colocviu despre Platon și Husserl. Citisem în fugă rezumatul textului care urma să fie citit, dar mi se păruse neconvingător. Platon și Husserl sună deja a scamatorie. Mă așteptam să se vorbească despre idealism, despre modernitatea lui Platon și despre cât de greșită e părerea că Husserl nu cunoștea istoria filozofiei, deși, dacă vreți să știți, nu era. Deși nu întârzii niciodată, acum eram în întârziere. Cam la o sută de metri de statuia ecvestră a lui Bertold fluturând sabia deasupra mulțimii înghesuindu-se în tramvaie sau grăbindu-se dintr-o parte într-alta, se înalță unul dintre cele mai vechi turnuri din Freiburg, cândva una dintre porțile de intrare în oraș. Prin o mie două sute și ceva, probabil tot într-o primăvară, o vrăjitoare necunoscută, de vreo 27 de ani, era aruncată din turn și la câteva secunde mai târziu, trupul ei se izbea de caldarâm. Cei care o aruncaseră se felicitau că avuseseră dreptate, căci de vreme ce brațele divine nu se întinseseră s-o prindă, acuzația se dovedise pe deplin întemeiată și pedeapsa fusese îndreptățită. Păcat ca niciunul dintre cei doi nu avea simțul umorului suficient de dezvoltat ca să-l pună la probă pe celălalt, ca între creștini. Să-i dea un brânci din turn, râzând, cu convingerea că înainte de se izbi de caldarâm, credința lui va înfrânge gravitația. Dreisam-ul trecea și pe atunci prin Freiburg, ca și acum, dar tot ca și acum era o apă mică, unde vrăjitoarele nu puteau fi puse la probă. Așa că locuitorii orașului au fost forțați să se descurce cu ce aveau la îndemână. Până la urmă, la 27 de ani, pe vremea aia, era deja o femeie bătrână. Astăzi, urmașii celor care se felicitau, în vârful turnului, pentru că avuseseră iarăși dreptate, și-au făcut timp să cioplească o inscripție, la baza turnului, în memoria tuturor vrăjitoarelor ucise de-a lungul celor aproape o mie de ani de infantilism mintal și exaltare religioasă. Pe măsură ce mă îndepărtam de turn, imaginea vrăjitoarei – care, în mod straniu, avea trăsăturile bătrânei din tramvai – mi se ștergea din minte. Știam că înainte de a intra în clădirea universității trebuia să mai fac față încă unei barbarii. O halcă uriașă de carne tocmai fusese așezată pe rotisor și, fiind încă înghețată, arată ca un maldăr de gunoi. Însă cât de apetisant va fi când nuanțele de gri-murdar, de verzui și de violet vor fi preschimbate de flăcări, și va primi acea nuanță atât de ispititoare care ne face să mâncăm cadavre de trei ori pe zi și, uneori, fructe între mese. Am închis umbrela și am intrat în clădire.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!