agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 228 .



Oameni și vremuri 16
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-03-26  |     | 



Ajunsese, așa cum își dorise încă de mic, inginer. Dar ce drum lung până aici!
Nevoia de cunoaștere i se manifestase încă de foarte mic. Părinții, fratele mai mare și surorile nu și-au dat seama când și cum a dispărut din curte. Abia începuse să meargă fără a se ține de ceva, era îmbrăcat doar într-o cămășuță lungă, până aproape de călcâie, cum erau purtați în vremurile acelea copiii din familii cu o situație materială la limită. Privea cu interes tot ce-i ieșea în cale, căruțe trase de cai, câte o trăsură în care, în spatele birjarului, stătea un domn îngândurat. S-a speriat de claxonul unei mașini ce trecea pe mijlocul străzii. A ajuns pe un pod îngust, doar pentru pietoni, de pe care, printr-o plasă de sârmă, privea cu un deosebit interes apele râului Cibin care clipoceau în drumul lor printre niște pietre ce abia se zăreau. Aici era aproape să se împiedice de el o țigancă, de a cărei rochie înflorată erau prinși doi puradei nu cu mult mai mari decât el.
- Al cui îi hi, moi, frumușelule, așe sângur, sângurel. Hai, la mine-n brață că-i hi ostenit și poate flămânzât.
Îl ridică-n brațe și trecu urmată de cei doi care-i erau prinși de rochie, podul. La început Ghiță zâmbi fericit că nu mai trebuia să se sprijine pe propriile picioare care începuseră a-l durea. Dar în curând și-a dat seama, după pipăit și miros, că nu se află în brațele mamei și nici în ale uneia din surori, de aceea a început să scâncească și apoi să plângă din ce în ce mai tare, mișcându-se din răsputeri, să se elibereze din brațele străine. Până să-lase jos, au început a urla, parcă luându-se la întrecere, și cei doi ce-i atârnau de fustă.
- Tăceți mo, hirea-ți ai binelui, că nu v-am făcut nimica!
Apoi începu a vorbi țigănește, dând din mâini, parcă admonestându-și puradeii, încât Ghiță chiar de-ar fi fost la vârsta înțelegerii tot n-ar fi priceput nimic. Deodată plânsul lui parcă se preschimbă într-un sunet de mulțumire, chiar de victorie, deoarece simți, fără să-și dea seama de unde vine, o undă de siguranță. De undeva, dinspre Gara mică, și-au făcut apariția mama lui și cele două surori. Acestea, după ce au întrebat pe la toți vecinii intrând în fiecare curte de pe strada lor și neaflând nimic despre mezin, au mers mai departe, au trecut de Strada Lungă și s-au îndreptat spre fabrica lui Riger, cu toate că nu mai aveau speranța de-al găsi pe aici. Era prea departe de casa lor de pe strada Lăptăriei. El, Ghiță, a fost acela care le-a ghicit prezența. S-a ridicat în picioare și, cu mersul lui legănat, le-a venit în întâmpinare. Bucuria a fost enormă de ambele părți. Chiar și țiganca a lăcrimat.
Dar mama se uită cu ură spre ea.
- Ce-ai avut, tu, cu copilul, cum ai ajuns cu el până aici, și de ce?
- Apăi, stai o țâră doamno, era pe pod de gata să mă închedec de el. Ce gândești, că am vrut să ți-l iau? Nu vezi că io îi am pe ai mei. Și, dechilin de ăștia, încă vreo câțiva, că așa-i la noi. Avem mulți copii, da avem și grijă de ei, nu ca unii rumâni.
N-a mai zis nimic mama lui Ghiță, l-a luat în brațe și urmată de cele două fete, s-au întors acasă.
Tatăl n-a aflat, încă, de aventura mezinului. Era tot acolo în camera-atelier cu ochelarii pe nas și cu metrul de croitorie pe umăr. Era meșter cojocar și câștiga binișor din vânzarea la târgurile ce se țineau în piețele Sibiului primăvara, în postul Paștilor, ori toamna înaintea postului Crăciunului. Era căutat și acasă de țăranii de prin satele apropiate și chiar mai îndepărtate pentru căciuli, cojoace și cojocele, frumos împodobite cu alese cusături. Plecase de mult din satul său, Alămor, și-și cumpărase pe banii câștigați la nuntă, și pe cei proveniți dintr-o moștenire, un loc de casă aici la marginea orașului. A pus ban lângă ban și a reușit în doi ani să ridice casa la roșu. Trei camere și o bucătărie mare la demisol. La început au folosit doar o cameră, apoi odată cu apariția copiilor, rând pe rând, le-au amenajat și pe celelalte.
Totodată cu apariția pe lume a copiilor a început să se gândească și la viitorul lor. Și viitorul nu li-l vedea decât prin școală. Copiii lui vor merge la școală, orișicât l-ar costa.
Cartierul în care era strada lor se numea Al Maierilor. Era populat de meșteșugari și negustori români care s-au așezat aci în vremurile de demult, când zidurile care înconjurau cetatea îi oprea pe români să intre dincolo de ele, unde spațiul era în exclusivitate al celor de origine etnică germană. Aici, în extramuros, s-au organizat și-au construit o bisercuță, iar apoi, cu timpul, înmulțindu-se, au avut nevoie de una mai mare. Au profitat și de Edictul de toleranță dat de împăratul Iosif al doilea și și-au construit încă de la 1791 o biserică impunătoare cu hramul Sfântul Evanghelist Luca. Așa cum era obiceiul acelor timpuri, Măierenii și-au construit în curtea bisericii o școală confesională. După 1918, cele trei săli ale școlii abia mai făceau față sporului populație. Aici au fost înscrise cele două fetițe, primele născute în familia vrednicului cojocar. Acesta, alături de munca lui zilnică, a început să mai aibă și o altă preocupare. În duminicile și zilele de sărbătoare când nu lucra, citea. În casa lor a apărut o mică bibliotecă. Alături de Aventurile lui Robinson Crusoe, de biografia lui Napoleon Bonaparte și de romanele istorice ale lui Sadoveanu, pe raftul cu cărți, la loc de cinste, era Biblia.
În dupăamiezile sărbătorilor și seara înainte de culcare, citea și căuta să înțeleagă versete sau capitole întregi din Cartea cărților. Într-una din zile, la poartă i-a bătut un om de care apoi va fi legat sufletește ani la rând. Omul venise cu o pielicică de miel brumăriu din care voia să-ș facă o căciulă. După ce a fost poftit în casă și îndemnat să șadă, a văzut Biblia deschisă.
- Și eu citesc în această carte încă din fragedă tinerețe.
Vocea și figura omului, nu și-a dat seama de ce, îi inspirau o încredere totală.
- Atunci, poate mă poți lămuri și pe mine. Și l-a întrebat despre unitățile de măsură precum ghera, siclul, mina, talantul, drumul de sabat, pe care le-a găsit în textele sfinte. Cu răbdare, folosind vorbe simple, pe înțelesul lui, omul i-a adus și alte lămuriri. Vizita s-a prelungit mai bine de două ceasuri. Spre sfârșit, din camera alăturată, s-a auzit scâncet de copil.
- Aveți un nou născut? Să vă trăiască!
- Mulțumesc, dar voinicul are peste patru săptămâni. În curând o să-l botezăm.
-Să-l botezați? De ce așa devreme, și apoi el vrea?
Proaspătul tată a rămas surprins de spusele vizitatorului. Dar în curând a aflat că acesta este pastor al Comunității Baptiste din oraș. Au mai stat de vorbă și după ce căciula a fost gata, ocazie cu care a fost convertit la acest cult. În curând, datorită convingerilor pe care le-a căpătat, dar și a inteligenței sale, a ajuns un stâlp al acestei comunități religioase. A început să țină, alături de pastor, predici pentru explicarea anumitor texte biblice. Alături de el au început a merge la adunările cultului și membrii familiei. Dar au avut de suferit cele trei fete care de acum erau școlărițe. Erau privite de unii colegi, chiar și de învățători, cu oarecare dispreț fiind numite pocăite. Și primul băiat dintre copiii familiei s-a lovit de intransigența, de data aceasta a autorităților, în lupta pentru a promova doar elementul autohton creștin în detrimentul celui alogen în special evreiesc. După ce acesta prin forțe proprii a reușit să promoveze, fiind primul, un greu examen de admitere la liceu, a ajuns după câteva luni în pericolul de a fi exmatriculat din școală. Trebuia, conform ordinului Domnului Mareșal, să aducă un act ce-i lipsea la dosar. Era vorba de Certificatul de botez. Ori, el, n-avea. Nu a fost botezat în rit ortodox sau greco catolic. Baptiștii erau botezați, în ritul lor, doar când erau maturi ca să-și poată exprima liber dorința.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!