agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1541 .



A doua asasinare a lui Alberto
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alberto M. Popesco ]

2008-12-17  |     | 



Prin zid s-a ridicat. Apoi cineva a fugit spre dreapta. Am tăcut. Nu mai era nimic de făcut. Mă simțeam copleșit. Era și cazul să se termine toată mascarada. Am țipat spre el.
-Albert!
Niciun răspuns. De fapt mă așteptam să tacă. Niciodată nu răspundea când îl strigam. Am insistat.
-Albert, răspunde!
Am auzit o respirație ciudată. Ca și când cineva era în spatele meu îmi numără ultimele minute din viață. M-am întors brusc. A fugit iar spre dreapta. Am strigat și mai tare.
-Albeeeeeeeeeeeeert!
Mi s-a părut că s-a oprit subit. Poate dacă se întoarcea spre mine chiar în clipa asta aveam să-l recunosc. M-am ridicat pe vârfuri. S-a oprit. Era cu spatele. Avea un tricou. Coatele erau mari. Ciudat de mari. Am recunoscut tricoul. Aveam și eu unul la fel. Verde. Apoi a dispărut prin zid. Din nou. Am strigat la fel de tare.
-Albeeeeeeeeeeert!
Mi-am aprins o țigară. Prin zonă era o cale ferată. M-am îndreptat spre ea. Fugeam. Știam că îl voi găsi acolo fumând în iarbă cu fața spre cer. Mereu îl puteam găsi acolo. În fața era o pădurice. Puteam să o ocolesc prin dreapta. M-am răzgândit. Am intrat direct în ea. Mă așteptam ca dintr-un copac să îmi sară în gât un șarpe veninos. Ultima dată reușisem cu greu să mă descotorosesc de unul lung de 3 metri. Mă mușcase de piept. Îmi lăsase o cicatrice urâtă. Supurează în nopțile cu lună plină. Dimineața găseam în ceraceaf pui de șarpe urâți. Erau negrii, când îi atingeam se carbonizau ca o hârtie arsă. Adunasem cenușa și o păstram într-un recipient de cafea fără cofeină. Acum purtam cenușa cu mine. Vroiam să i-o arăt și lui. Am strigat și mai tare prin pădurice.
-Albeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeert!
Mi s-a părut că a răspuns încet. Cred că e în iarbă, fumează și mă așteaptă. M-am oprit. Șarpele era chiar deasupra mea. Pe o crengă, pregătit să mă învenineze.
-Nu și de data asta!
Am scos cenușa cu grijă din cutie. Am presărat-o în jurul meu, ca un cerc care trebuia să mă protejeze de el. Apoi am scos o țigară. Prin desiș l-am zărit pe Albert. Venea încet spre mine. Mă recunoscuse și zâmbea. Avea o țigară în colțul buzelor. Mi-a părut rău de cenușa presărată pe jos. Era singurul indiciu că eu exist. M-am așezat în genunchi și am început să adun cu vârful degetelor cenușa și să o pun înapoi cu grijă în cutie. A durat ceva timp să o adun pe toată. Când m-am ridicat în picioare. Albert nu mai era. Nu mi-a părut rău, știam că până la urmă o să mă întâlnesc cu el. Se făcuse frig. Am strâns cutia la piept și am ieșit din pădurice rapid. Calea ferată era chiar în față. Dacă întindeam mâna puteam să o ating. Dar nu am vrut să o ating. Mi s-a părut prea aproape. L-am zărit pe Albert. Era în iarbă, fuma liniștit. M-am întins lângă el.
-Ai reușit?
-A durat ceva. Vreau să te întreb ceva...
-Te ascult.
-Cât mai stăm aici?
Albert nu răspunde niciodată la întrebări.
-Ai adus cutia?
Am scos-o cu grijă de la piept. I-am întins-o cu mâna dreaptă, cu stânga țineam țigara. A scos capacul. A băgat vârful degetelor în cutie.
-Știi cine e tipul ăla care te urmărește?
-Nu, nici nu vreau să știu. M-am obișnuit de mult cu prezența lui. Am scuturat țigara în iarbă.
-Bine, fii atent. Nu trebuie să-ți fie frică. Cum să-ți spun eu? Dacă vroia să te elimine, o putea face de mult. Te ține în alertă. De câte ori îi vei simți prezența, să știi că atunci e momentul să mă cauți. Vii aici, mă găsești mereu. Discutăm, fumăm împreună apoi te întorci. Acum trebuie să pleci, cenușa rămâne la mine.
M-am întors spre el și am făcut câțiva pași spre pădurice.
-Era să uit, ia asta.
Mi-a întins un plic.
-Ce e?
Nu mi-a răspuns. Am luat plicul și m-am întins în pat. Am aprins veioza. L-am deschis. Era o coală de hârtie pe care Albert îmi povestea ce urma să mi se întâmple. Muream de câteva ori, iar, la final, mă reîntâlneam cu el la calea ferată. Am pus plicul pe noptieră. Era o noapte cu lună plină. În rest e ca și când te-ai afla într-un sac cu pești morți.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!