agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6894 .



Un domn foarte bătrîn cu niște aripi enorme
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gabriel_Garcia_Marquez ]

2002-06-25  |     |  Înscris în bibliotecă de Mariana Cardas



După trei zile de ploi continui omorîseră atât de mulți crabi în casă, încât Pelayo a trebuit sa muncească din greu pentru a ieși din curte și a-i arunca în mare, căci copilul abia născut avusese arzimi toata noaptea și se vedea ca era din pricina insuportabilei miasme. Lumea era tristă din ziua de marți. Cerul și marea erau un tot de cenușă, iar nisipul țărmului, care în martie strălucea ca o pulbere de lumină, se transformase într-o mocirlă de noroi și scoici putrede. Lumina era atît de potolită la amiază, încît atunci cînd se întorcea acasă după ce aruncase crabii, lui Pelayo i-a fost greu sa deslușească ce se mișca și se tînguia în fundul curții. A trebuit să se apropie mai mult ca să descopere că era un bărbat bătrîn, care stătea trîntit pe burta în noroi și, cu toate marile sale eforturi, nu putea să se ridice pentru că-l împiedicau uriașele-i aripi. Înspăimîntat de un astfel de coșmar, a dat fuga în căutarea Elisendei, soția sa, care tocmai punea comprese copilului bolnav. Au ieșit împreună și s-au îndreptat spre fundul curții, observînd corpul căzut cu o uimire mută. Era îmbrăcat ca un peticar. Îi mai rămăseseră cîteva smocuri decolorate pe craniul chel și foarte puțini dinți în gura, jalnică sa condiție de străbunic ud leoarcă lipsindu-l de orice grandoare. Aripile sale de vultur uriaș, murdare și pe jumătate fără pene, se împotmoliseră pentru totdeauna în mocirlă. Atît de mult s-au uitat la el, și cu atîta atenție, încît Pelayo și Elisenda și-au revenit repede din uimire și au sfîrșit prin a-l găsi familiar.S-au încumetat chiar să-i vorbească, și el le-a răspuns într-un grai de neînțeles, dar cu o voce de navigator încercat. Astfel au trecut peste inconvenientul aripilor și au căzut de acord cu o foarte buna judecată ca era un naufragiat solitar al vreunei nave străine scufundată de vremea rea. Totuși, au chemat-o ca să-l vadă pe o vecină care știa totul despre viață și moarte, și acesteia i-a fost de-ajuns o privire pentru a-i scoate din eroare.
-Este un înger, le-a spus. Sigur ca venea pentru copil, dar, sărmanul, este atît de bătrîn, ca l-a doborît ploaia. A doua zi toata lumea aflase ca Pelayo avea în casa, captiv, un înger în carne și oase. Împotriva siguranței vecinei înțelepte, pentru care îngerii acestor timpuri sînt supraviețuitorii transfugi ai unei conspirații celeste, nu i-a lăsat inima să-l omoare cu parul. Pelayo l-a păzit din bucătărie toata dupa-amiaza, înarmat cu bîta lui de polițist și, înainte de a se duce la culcare, l-a scos tîrîș din mocirlă și l-a închis cu găinile în cotețul din sirma-mpletita. La miezul nopții, cînd a încetat ploaia, Pelayo și Elisenda omorau în continuare crabi. Puțin după aceea copilul s-a trezit fără febră și cu pofta de mîncare. Atunci s-au simțit mărinimoși și au hotărît sa pună îngerul pe o plută cu apa dulce și provizii pentru trei zile, și să-l lase la voia sorții în largul marii. Dar cînd au ieșit în curte, odată cu zorii, i-am găsit pe toți localnicii lînga coteț, zbenguindu-se cu îngerul fără cea mai mica evlavie și aruncîndu-i lucruri de mîncare printre ochiurile plasei de sîrma, ca și cînd n-ar fi fost o creatura supranaturală, ci un animal de circ. Părintele Gonzaga a sosit înainte de șapte, alarmat de neobișnuitul știrii. La aceasta ora dăduseră fuga pînă și curioșii mai puțin frivoli decît cei din zori, făcînd tot felul de presupuneri despre originea captivului. Cei mai simpli gîndeau ca va fi numit primarul lumii. Alții, cu un spirit mai aspru, presupuneau ca va fi ridicat la gradul de general cu cinci stele pentru ca sa cîștige toate bătăliile. Cîțiva vizionari sperau ca o sa fie păstrat de prasila, pentru a sadi pe pamint o stirpe de oameni cu aripi, intelepti care-si vor asuma treburile universului. Numai ca parintele Gonzaga, înainte de a fi popa, fusese un vestit taietor de lemne. Ivit printre imprejmuirea de sîrma, a rasfoit la repezeala catehismul și a cerut sa i se deschida poarta pentru a putea cerceta indeaproape pe acel bărbat inspirind mila care, alaturi de găinile nedumerite, parea mai puțin om și mai mult oratanie decrepita. Statea retras într-un colt, intre cojile de fructe și resturile de mîncare pe care i le aruncasera vizitatorii matinali, uscindu-si la soare aripile intinse. Strain de obrazniciile lumii, abia daca si-a ridicat ochii de vultur, murmurind ceva pe limba lui, cînd parintele Gonzaga a intrat în coteț și i-a dat buna ziua în latineste. Parohul a avut atunci prima banuiala a imposturii sale, dovedind ca nu intelegea limba Domnului și nici nu știa să-i salute pe trimisii sai. Mai tirziu a observat ca, privit de aproape, parea destul de pamintean: avea un insuportabil miros de ceas rau, partea de dinlauntru a aripilor semanata cu alge parazite și penele mari retezate de vinturi terestre, și nimic din mizerabila sa natura nu era în acord cu distinsa demnitate a ingerilor. Atunci a parasit cotețul și cu o scurta predica i-a prevenit pe curiosi de riscul nestiintei lor. Le-a adus aminte ca demonul are prostul obicei de a recurge la artificii de carnaval pentru a-i zapaci pe nechibzuiti. Le-a argumentat ca daca aripile nu sînt elementul principal care determina diferentele dintre un uliu și un aeroplan, cu atît mai puțin ar fi pentru a recunoaste îngerii. Cu toate acestea, a promis sa scrie o scrisoare episcopului, pentru ca acesta sa scrie alta superiorului sau și pentru ca acesta sa se adreseze Papei, astfel încît verdictul final sa vina de la tribunalele cele inalte.Dar prudenta sa a fost ca saminta semanata-n pustiu. Stirea despre îngerul captiv s-a raspindit cu atîta repeziciune, încît, doar după cîteva ore, în curte se facuse o galagie ca la piata și a trebuit sa se aduca trupa cu baionete pentru a inspaiminta tumultul gata sa rastoarne casa. Elisenda, cu sira spinarii incovoiata de maturatul continuu al gunoiului de bilci, a avut, totusi, buna idee de a imprejmui cu un zid curtea și de a cere cinci parale celor ce voiau sa intre sa vadă îngerul. Au venit curiosi pînă și din Martinica. A venit un circ ambulant, cu un acrobat zburator, care a trecut ca vintul, de cîteva ori, biziind pe deasupra multimii, dar nimeni nu l-a luat în seama pentru ca aripile lui nu erau de înger, ci de liliac sideral. Au sosit pentru a-si cauta sanatatea bolnavii cei mai blestemati din Caraibi: o sarmana femeie care inca de copil isi numara bataile inimii și, iata, nu-i mai ajungeau numerele, un jamaican care nu putea sa doarma pentru ca il tortura zgomotul stelelor, un somnambul care se scula noaptea pentru a desface lucrurile pe care le facuse ziua, și multi altii cu boli mai puțin grave. In mijlocul acelui tambalau de naufragiu, care facuse sa tremure pamintul, Pelayo și Elisenda erau fericiti de oboseala, pentru ca în mai puțin de o saptamina umplusera dormitoarele cu bani, și cu toate astea sirul de peregrini care-si asteptau rindul pentru a intra ajungea pînă la celalalt capat al orizontului. Ingerul era singurul care nu participa la propria sa intimplare. Isi petrecea timpul cautind sa-si faca loc în adapostul sau de imprumut, ametit de caldura infernala a candelelor și luminarilor de sacrificiu pe care oamenii le rezemau de imprejmuirea de sîrma. La inceput s-au silit să-i dea sa manince cristale de camfor care, în acord cu intelepciunea vecinei atoatestiutoare, erau alimentul specific al ingerilor. Dar el le-a dispretuit asa cum dispretuise, fără macar sa guste, prinzurile papale pe care i le aduceau pacatosii și niciodata nu s-a stiut daca din cauza ca era înger sau pentru ca era bătrîn a sfîrșit prin a nu minca nimic altceva decît terci de vinete. Unica sa virtute supranaturală parea sa fie rabdarea. Mai ales în primele momente cînd il ciuguleau găinile în căutarea parazitilor stelari care se inmulteau pe aripile sale și cînd schilozii ii smulgeau penele pentru a-si atinge cu ele cioturile rosietice și pînă cînd și cei mai milosi aruncau cu pietre în el, silindu-l sa se ridice pentru a-l vedea pe de-a-ntregul. Singura data cînd l-au vazut nelinistit a fost cînd l-au ars pe spate cu un fier de marcat juncanii, pentru ca ramasese atitea ceasuri nemiscat, încît l-au crezut mort. S-a desteptat tresarind de spaima, racnind într-o limba ermetica, cu ochii în lacrimi și batind odată din aripi a provocat un virtej de gainat și de praf lunar, o furtuna inspaimintatoare ce nu parea din aceasta lume. Desi multi au crezut ca reactia sa nu a fost de furie, ci de durere, de atunci înainte au avut grija sa nu-l mai supere, intelegind ca nepasarea sa nu era de erou ieșit la pensie, ci de cataclism în repaus. Părintele Gonzaga a infruntat frivolitatea multimii cu formule de inspiratie domestica, asteptind să-i soseasca hotarirea categorica asupra naturii captivului. Dar posta de la Roma isi pierduse notiunea urgentei. Timpul le trecea cercetind daca vinovatul avea buric, daca graiul sau avea ceva de-a face cu armeana, daca putea sa incapa de mai multe ori în virful unui ac sau daca nu era pur și simplu un norvegian cu aripi. Acele scrisori de dramuire s-ar fi dus și s-ar fi intors pînă la sfirsitul veacurilor daca o intimplare providentiala n-ar fi pus capat tribulatiilor preotului. S-a intimplat ca în acele zile, intre multe alte atractii ale bilciurilor ratacitoare din Caraibi, a venit în sat spectacolul trist al femeii care s-a transformat în paianjen din cauza ca nu si-a ascultat parintii. Taxa de intrare pentru ca sa fie vazuta nu numai ca era mai mica decît cea pentru a-l vedea pe înger, dar, mai mult, ingaduia sa i se pună tot felul de intrebari despre absurda sa contitie și sa fie examinata pe o parte și pe alta, asa încît nimeni sa nu se mai poata indoi de adevarul oroarei. Era o aratare inspaimintatoare, de marimea unui berbec și cu capul de fecioara tristă. Dar lucrul cel mai sfisietor nu era figura ei neroada, ci sincera durere cu care povestea amanuntele decaderii sale; fiind aproape o copila, fugise din casa parintilor ca sa mearga la dans și pe cînd se întorcea prin padure, după ce dansase toata noaptea fără voie, un tunet groaznic a despicat cerul în doua și prin acea crapatura a ieșit fulgerul de pucioasa care a transformat-o în paianjen. Unicul sau aliment erau firimiturile de carne tocata pe care sufletele caritabile se indurau sa i le arunce în gura. Un asemenea spectacol, incarcat de atîta adevar uman și de atitea invataturi de minte de temut, trebuia să-l invinga fără sa si-o fi propus pe acela al unui înger dispretuitor care abia de catadicsea să-i priveasca pe muritori. Mai mult, putinele minuni, pe care le atribuiau ingerului relevau o certa dezordine mentala, cum ar fi cea a orbului care nu-si recapata vederea, dar caruia-i iesira trei dinți noi, și cea a paraliticului care nu putea sa mearga, dar se găsi pe punctul de a cistiga la loterie, și cea a leprosului caruia ii crescu floarea-soarelui pe rani. Acele miracole de consolare care mai degraba pareau distractii de bilci, zdruncinasera reputatia ingerului cînd femeia convertita în paianjen termina prin a le anihila. Astfel se intimpla ca parintele Gonzaga se vindeca pentru totdeauna de insomnie și curtea lui Pelayo ajunse la fel de singura ca în timpurile cit plouase trei zile în sir iar crabii mergeau prin dormitoare. Stapinii casei nu au avut de ce sa se plinga. Cu banii incasati au construit o casa cu doua etaje, cu balcoane și gradini, cu zid foarte inalt, ca sa nu mai poata intra crabii și cu drugi de fier la ferestre ca sa nu mai intre îngerii. Pelayo a mai pus pe picioare o crescatorie de iepuri de casa foarte aproape de sat și a renuntat pentru totdeauna la chinuitoarea meserie de polițist. Elisenda si-a cumparat niste pantofi satinati cu tocuri inalte și multa imbracaminte de matase lucioasa, din aceea pe care o foloseau doamnele cele mai de condiție în duminicile din acele vremuri. Cotetul a fost singurul care n-a meritat atenție. Si daca l-au spalat vreodata cu creolina, arzind boabe de tamiie în interiorul lui, n-au facut-o ca să-l onoreze pe înger, ci pentru a inlatura mirosul greu de balegar care patrundea ca o fantoma peste tot, gata sa transforma în veche casa cea noua. La inceput, cînd copilul a prins sa faca primii pasi, au avut grija sa nu se apropie prea mult de coteț. Dar mai apoi și-au uitat de teama și s-au obisnuit cu duhoarea, astfel ca mai înainte de i se fi schimbat dintii, copilul incepuse sa se joace inlauntrul cotetului, al carui gard putrezit se rupea în bucati. Ingerul nu a fost mai puțin ursuz cu el decît cu ceilalti muritori și suporta infamiile cele mai ingenioase cu o blindete de ciine fără iluzii.Amindoi s-au imbolnavit de varicela în acelasi timp. Medicul care l-a ingrijit pe copil nu a rezistat ispitei de a-l vedea și pe înger, descoperind atît de putine batai de inima și atitea zgomote în rinichi, încît i s-a parut imposibil sa mai fie viu. Ceea ce l-a uimit mai mult, fără indoiala, a fost logica aripilor sale. Pareau atît de naturale pentru acel organism pe de-a-ntregul uman, încît nu se putea intelege de ce nu le aveau și ceilalti oameni. Cind copilul a intrat la scoala, trecuse mult timp de cînd soarele și ploaia distrusesera cotețul. Ingerul se tira pe ici pe colo ca un muribund fără stapin. Il scoteau cu lovituri de matura dintr-un dormitor și un moment după aceea il descopereau în bucătărie. Parea sa fie în atitea locuri deodata, încît ajunsesera sa creada ca se dedubleaza, ca se repeta pe el insusi în toata casa și Elisenda, exasperata, striga scoasa din sarite ca era o nenorocire sa traiesti în acel infern plin cu ingeri. Abia daca mai putea sa manince, ochii sai de vultur bătrîn devenisera atît de tulburi, încît inainta poticnindu-se la fiecare pas, nemairaminindu-i decît cioturile jumulite ale ultimelor pene. Pelayo l-a infasat într-o cuvertura și a avut bunatatea să-l lase sa doarma în sopron; abia atunci a observat ca noaptea avea calduri și delira în cuvinte complicate de norvegian bătrîn. Aceasta a fost una dintre putinele dati cînd s-a alarmat, pentru ca gîndeau ca e gata sa moara și nici macar vecină inteleapta n-ar fi putut sa le spuna ce se face cu îngerii morti. Cu toate acestea, nu numai ca a supravietuit iernii grele, ci a parut sa se intremeze odată cu primele raze de soare. A ramas multe zile nemiscat în coltul cel mai retras al curții, unde nimeni nu-l vedea, iar în primele zile din decembrie au inceput să-i creasca pe aripi niste pene mari și puternice, pene de uriasa pasare batrina care pareau mai degraba un neajuns în plus al decrepitudinii. Dar el trebuie sa fi stiut ratiunea acestor schimbari, pentru ca era foarte atent ca nimeni sa nu le observe și ca nimeni sa n-auda cintecele de navigator pe care le cinta citeodata sub stele. Intr-o dimineata, pe cînd Elisenda taia felii de ceapa pentru prinz un vint care parea ca vine din largul marii a ajuns pînă în bucătărie. Atunci a scos capul pe fereastra și l-a surprins pe înger în primele sale tentative de zbor. Erau atît de greoaie, încît taiase cu ghearele o brazda ca de plug printre legume și era gata sa distruga sopronul cu acele nedemne lovituri de aripa care alunecau în lumina și nu intilneau un sprijin în cer. A izbutit în cele din urma sa ia inaltime. Elisenda a scos un oftat de usurare, pentru ea și pentru el, cînd l-a vazut trecind pe deasupra ultimelor case, sustinindu-se într-un fel sau altul printr-un dezastruos filfiit de vultur senil. A continuat să-l vadă pînă cînd a sfîrșit cu taiatul cepei și a continuat să-l vadă pînă cînd nu a mai fost posibil să-l vadă pentru ca atunci nu mai era un obstacol în calea vietii ei, ci un punct imaginar pe orizontul marii.

traducere de Miruna și Darie Novaceanu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!