agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2437 .



Bilet de călătorie
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [monika_david ]

2007-05-11  |     | 



M-am trezit de dimineață, am băut o cafea, m-am îmbrăcat și am pornit spre birou. Ca în fiecare dimineață, m-am îndreptat spre stația de taxi. Însă pe stradă m-am răzgâdit. Strada era neobișnuit de liniștită, așa că m-am hotărât să iau tramvaiul.
Mi-am cumpărat un ziar să citesc știrile în drum spre birou, apoi mi-am cumpărat bilet pentru tramvai.
'Bilet cu două călătorii sau cu o singură călătorie? ' m-a întrebat femeia de la ghișeu plictisită.
M-am gândit un moment ca și cum ar fi ceva important.
'O singură călătorie' am răspuns eu.
Mi-a dat biletul și restul. M-am uitat la bilet, se pare că s-au schimbat de când am fost ultima oara cu tramvaiul. Femeia de la ghișeu s-a uitat la mine iritată:
'Nu vă place, vreți să-l schimbați? '
Am privit-o mirată, m-am întors și m-am urcat în primul tramvai.
Mai erau trei persoane în tramvai. Un băiat de vreo treisprezece ani care mergea la școală, un bărbat cam de cincizeci de ani, nu avea nimic la el ca să-mi dau seama unde merge, și mai era o femeie care era evident grăbită să ajungă la serviciu.
La urmatoarea stație toți cei trei au coborât. Femeia s-a ridicat brusc de pe scaun și s-a repezit să coboare prima, bărbatul mi-a zâmbit galant și mi-a spus:
'O zi bună'
Am zâmbit fără să spun ceva. Băiatul m-a privit timid, mi-a făcut semn cu mâna și a coborât. Ușile s-au închis și am rămas doar eu în tramvai. Am deschis geanta, telefonul... Of, mi-am uitat telefonul acasă. Se pare că ziua nu începe prea bine. Ceas nu aveam că nu eram obișnuită să port ceas. Nu poate fi prea târziu. Poate voi ajunge prea devreme la birou. Am deschis ziarul. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost Horoscopul.
'Fecioara- 10 Aprilie 2007
Azi vei pierde ceva, vei găsi ceva nou și s-ar putea să ai o supriză foarte mare. Încearcă să te relaxezi, pregătește-te pentru orice...'
Ei da, cine știe ce se va întâmpla la birou, oricum fiecare zi e la fel. Dintr-o dată tramvaiul a mărit viteza. Privind afară totul era diferit. Copaci pe marginea străzii, înfloriți, totul strălucea de curățenie, iar casele... m-am ridicat speriată și m-am dus lângă geam.
'Oare unde am ajuns, nu am mai fost niciodată pe aici! '
Am apăsat pe un buton, lângă care scria 'alarmă' . Dar tramvaiul mergea cu viteză, nu s-a oprit. M-am lipit de ușă așteptând următoarea stație. Străzile erau frumoase, aroma copacilor se simțea din interiorul tramvaiului. Dar era ceva neobișnuit. O tăcere asurzitoare. Oamenii... nu erau oameni deloc.
Într-un târziu tramvaiul a oprit. M-am gândit un moment, apoi am coborât. Voi aștepta un tramvai care se întoarce și voi pleca la birou, se pare că voi avea probleme serioase la serviciu. M-am așezat pe o bancă. Aerul era atât de blând. Rondourile de lalele erau aranjate după culori. În dreapta, era unul cu lalele roși, în stânga, unul cu lalele galbene, iar în fața și în spatele băncilor, câte unul cu lalele mov. Doi copaci mari înfloriți, răspândeau o aromă îmbietoare. Nu știu ce fel de copaci erau pentru că nu mai văzusem astfel de copaci niciodată. Pentru câteva momente am uitat de toate și am început să mă relaxez.
După o vreme am început să mă plimb în jur căutând un bar sau un loc unde aș putea servi o cafea. Nu era așa ceva. N-am găsit nici magazine. Îmi era frică să merg departe.
'Poate va veni un tramvai între timp'
Însă au trecut ore și n-a mai venit nici un tramvai. Locul era neobișnuit de curat dar liniștea era apăsătoare. Teama m-a cuprins încet. Priveam la casele pustii, singurătatea în care am pătruns. Nu mai aveam nici măcar ziarul, l-am lăsat în tramvai de grabă. Mi s-a făcut foame. Am încercat să intru într-o casă, am bătut la ușă. Nu a răspuns nimeni. Am așteptat o vreme apoi am încercat ușa. Era deschisă. Casa era goală. Nu era nici mobilă, nici oameni, absolut nimic. Doar pereții. Am intrat la următoarele case, totul era la fel. Am ajuns lângă un hotel. În sfârșit, poate aici va fi cineva, sau cel puțin voi găsi mâncare. Era închis, nu mai aveam răbdare, am spart geamul, am deschis pe dinăuntru și am intrat.
Era plin de manechine de plastic. Arăta ca un restaurant. Erau mese, un bar iar manechinele erau așezate la mese. Arătau oribil. Picioarele îmi tremurau. Dintr-o dată ușa s-a trântit. Nu mai era lumină. Căutam pe întuneric o cale să ies afară. Ceva m-a prins de mână. Am început să strig. Mi-am tras mâna cu forță și nici nu știu cum am ajuns la ușă , nu știu cum dar am ieșit afară. Ușa s-a închis la loc și totul era la fel. Mâna stâgă îmi era rănită. Mi-am rupt o parte din rochie, oricum nimeni nu mă vedea. M-am legat la mână, și am pornit iar spre stație.
Așteptând în stație mi se părea tot mai disperată și mai absurdă situația în care eram. Nu era scris nimic, nicăieri ca să știu unde sunt. Nu mai înțelegeam nimic, parcă era un coșmar din care nu mă puteam trezi. După ore în șir, am realizat că singura soluție era să pornesc pe jos, în orice parte. Poate voi ajunge undeva unde sunt oameni, tramvaiuri, mașini, trenuri, orice să mă întorc acasă. Am luat-o pe o stradă care se părea strada principală. Am tot mers mai bine de o jumătate de oră, dar spre nefericirea mea, am ajuns în locul de unde am plecat. M-am așezat pe aceeași bancă. Soarele a început să apună. Se lăsa seara și liniștea era tot mai înfiorătoare. Eram slăbită de puteri, îmi era foame și sete. Trecuse ceva vreme, nu știu cum am adormit.
----
Auzeam un sunet ca prin vis. Mi-am deschis ochii. M-am ridicat și am fugit lângă linia de tramvai. Se apropia un tramvai. Am crezut că nu va opri, dar a oprit. Mergea în aceeași direcție dar m-am urcat oricum. Tramvaiul era tot gol. M-am așezat pe un scaun. Mi-am scos iar biletul din geantă, l-am privit.
'Mai bine îl schimbam' mi-am spus in sinea mea.
L-am pus iar în geantă. Am închis ochii.
După o vreme, cu frică, mi-am deschis ochii, am privit afară, erau oameni... str. Mihail Sadoveanu, strada cu cinematograful. Am respirat ușurată. La prima stație am coborât. Voi merge pe jos mai departe. Oamenii mă priveau mirați dar nu mai conta. Eram aproape de casă. Nu mă gândeam decât să merg acasă, să beau multă apa, să mănânc bine și să fac o baie fierbinte. Am cumpărat totuși un ziar și surpriză:
'10 Aprilie 2010'

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!