| = speculații | Alin Pop [13.Apr.05 01:21] |
| mai întâi mi-am plimbat ochiul prin poezia ta înainte și-napoi, și am rămas cu o senzație foarte... lungă. timpul ca un tren, drumul subiectiv, timpul subiectiv prima strofă face o punere în scenă a problemei, se fixează datele subiectului filozofic adus în discuție într-un mod abstract, declarativ. mâine - semnalul (semaforul) feoviar - singurul parcurs posibil prima imagine intens poetică, roțile alăturate secerișului, fac trimiterea la un drum interior, un drum al unor realizări subiective. strofa a doua vine cu o imagine puternică a zbuciumului interior plasata pe portativul traverselor de cale ferată mintea suport al percepției asemuită șinelor cu rosturile lor de compensare a dilatarii. Aici exploatată ingenios dubla semnificație a cuvântului rost, rostul de aer al minții mintea - respirația spiritului, peste care trece un tren greu, cu o inerție imensă - timpul, sec, imperturbabil, în contrast cu rosturile goale dintre șine. sunt o amprentă prinsă în cruci, fixată cu șuruburi pe un terasament - gamă dar și pod. aici apare EA, mâine este o "ea", un convoi paralel, "ea" pare a avea un timp al ei propriu, gesturile ei - bariere, depășesc viteza percepției (vizuale), s-ar putea deja adresa unei percepții mai directe, la alt nivel. ... mărcile de siguranță, vagoanele sigilate ale momentelor viitoare, poate vor fi chiar sărite, trecute sub tăcere, final deschis interpretării dincolo de speculațiile semantice pe care mi le-am permis, văd aici o poezie mai mult de stare decât filosofică, un schelet pe care fiecare cititor va construi muzica propriului timp, a propriului itinerariu deosebit, marca dedal, felicitări! un stil criptic (poate prea criptic), cerebral și totuși subiectiv, cu o fumusețe aparte | |
| = "Marti oamenii sunt sparti, miercuri oamenii sunt cercuri" | Daniel Bratu [13.Apr.05 10:29] |
| Alin, multumesc, comentariul tau ma bucura, il apreciez si ar putea fi dat drept exemplu. Poate ca asa e mai bine, decat 15 comentarii de un rand, in slujba zeului „marketing”, trei vorbe si cinci prostii, mai bine unul, elaborat, la obiect, sclipitor, de o pagina si. Ai intuit bine, "speculatiile" tale nu sunt simple speculatii, intra in "carnea" versurilor, ar mai fi insa cateva aspecte ramase pe sub prisma de piatra sparta a textului: - curbarea temporala - disparitia lui "maine", sarit ca la o roata a norocului masluita, timpul devenit cerc, roata, care genereaza apoi secerisul organic al sinucigasului, transformat in "maci de carne" peste camp; - semnificatia oniricului - fixarea voluntara de traverse si firele caii, ca intr-o cruce dubla, imbold sinucigas al ratarii, automartirizare, in asteptarea unui "maine" de neajuns; - "Ea" nu apare la mijlocul textului, e chiar de la inceput, in acel "maine"; aici as face paralela cu acel "mark", unde strigatul reprezenta o legitimare a prinderii noului an - "fetusul", cu toate dezamagirile lui banuite - in textul de acum semnificatia se inverseaza, e vorba de un taram mirific, imposibil de atins. Ca o paranteza, exista o situatie similara prezentata intr-o schita ("Marti oamenii sunt sparti, miercuri oamenii sunt cercuri"), pe care am citit-o candva, demult si mi-a revenit astazi in memorie, dupa ce am citit comentariul tau - oamenii traiau numai in cate o zi a saptamanii, in restul zilelor fiind refrigerati in containere de sticla, datorita popularii excesive a singurului Pamant disponibil, iar un tip de „marti” s-a indragostit de o tipa de „miercuri”, a facut cerere sa treaca in „miercuri”, pentru a-si implini dragostea, dar cand el a ajuns, n-a mai gasit pe nimeni, fata trecand in „marti”, in acelasi timp, pentru ca se indragostise si ea de el. Ranjetul sardonic al functionarului, cu galoane de permanenta traire, care le aprobase cererile – fara posibilitatea reconversiei temporale, ramane in loc de morala, concluzie. Functionaul timp, acest tren implacabil… | |
| = Un altfel de "maine" | Bogdan Groza [13.Apr.05 10:43] |
| Eu vad si altfel poezia. Poate fi ca un drum launtric, un itinerar propriu al tau, de unde "eul" striga catre "sine" "sunt aici" cu multiplele-i continuari. "sunt aici nu mă vezi uite dinții...", "sunt aici mor aici o amprentă..." Curios, dar cu atat mai tainic, e cu cat (iti) spui ca "maine" vei face asta si asta, se va petrece asta si asta. Plasezi la viitor un gand care nu-ti da pace, cu teama ca daca ai zice "azi' el s-ar putea sa n use implineasca. Si apoi" maine" poate insemna, daca mergem mai departe, si peste o saptamana, si peste o luna, si peste un an. O amanare continua si intentionata a (ne)muririi, tocmai pentru a gusta si a trai prezentul cu toata intensitatea. | |
| = trecea mâine și tăceam poate umbră | Maria Prochipiuc [13.Apr.05 11:21] |
Textul tău ca mai toate din ultimul timp încearcă să ascundă ceva ce încă nu pot definii , daca în unele era un fel de răzvrătire, aici e cu totul altfel, e cu totul altceva. Acest mâine… pus vers distinct îmi spune totul mie, e o așteptare că mâine poate fi altfel și apoi chiar tu spui așteptam un semnal itineraric al căilor libere și totuși încă din start simți că secerișul ( culegerea rodului a ceea ce ai semănat) nu va fi așa cum te aștepți, vezi deja elipsoidă ireală a restricțiilor. Urmează a doua strofă în care aici apare nemulțumirea a ceea ce deja știai , dar credeai că ceva se poate schimba: eu strigam n-auzea decât foșnet și vocea își declină adevărata față, dar nu față către față, fiindcă această confruntare nu poate avea loc, vocea nu poate vorbi decât ascunsă după o mască: sunt aici nu mă vezi uite dinții / i-am înfipt în traverse când trec de fapt vocea vrea să te facă conștient că doar așa poate acționa și deja își conturează profilul trenuri grele cu zgomotul sec / peste rostul de aer al minții …sunt aici mor aici o amprentă/ prinsă-n cruci de metal cu tirfon. Definec în strofa trei un gen al vocii, vocea e feminizată ( nu ma refer la genul cuvantului voce) sau e doar ducerea în eruare a cititorului ca să-și pună întrebări? și mâinile ei depășeau viteza maximă a percepției . De ce oare nu știu si eu mecanismele acestea ale trenurilor și șinelor de tren înțelegerea mea ar fi fost mult mai…și trecea mâine și tăceam poate umbră: / n-are sens n-are cum să răstoarne / alungirea de suflete sub / înșirarea aceasta de cub / trecând trenul pe macii de carne . Aici e totul și apoi ceea ce urmează identifică că indiferent de ce și cum numai câmpul rămâne cu noi . Acest mâine va fi mereu un mâine și iar altul și vom aștepta și mereu ni se vor contura noi și noi linii, dacă nu ar fi speranța că trecea mâine / șerpuire de linie viața / noastră categorie de B fără minus / cu plus doar la ruperea de sigilii nimic nu ar mai fi important, mereu ne vom comuta pe alt macaz și vom încerca iar să așteptăm pe acel mâine, dar nu ca cel de azi… un text cu foarte multe trimiteri cu o simbolistică aparte, cu ascunzișuri greu perceptibile. În concluzie un text de apreciat. Steluța e acolo unde nimeni nu o poate contesta. Îmi place mai mult să ți-o dăruiesc așa decât … | |
| = "lumini si umbre" de tren | Daniel Bratu [13.Apr.05 15:08] |
| Bogdan, multumesc, intentia mea a fost de a developa un cosmar dublu. Un gen de vis in vis, in care “punctele de sectionare” pot fi si de intersectie, dar si chirurgicale accidental. Explicatiile date de mine anterior duc oarecum la alte concluzii, dar si ideea ta este interesanta si chiar viabila, in adanc. Acel “maine” este dorit, el vine altfel, incat eu nu-l mai vreau intelege ca “maine” si il astept in continuare – da, este, pana la urma si asa, e alt unghi de vedere, numai ca nu este vorba numai “sinele” aceluiasi “eu”. Maria, multumesc, comentariul tau, deosebit, plin de stiinta poetica si exemplu de imbinare a inteligentei cu emotiile, a creierului cu sufletul, dezvaluie mult, dar nu, eu nu vreau sa ascund, dimpotriva, incerc sa transmit, sa „developez” starea ca dintr-o negura (acel "cosmar"). Nici o steluta nu ma poate bucura, lumina, mai mult decat un comentariu ca al tau, multumesc inca o data. Referitor la unele semnificatii, asa cum le-am vazut eu si le-am dorit initial: - elipsoida e pata de contact a lumilor, in care „maine” joaca un rol determinant, asteptat, ea e opusa „restrictiilor”, e „ireala” lor. Restrictiile inving, insa, si integreaza; -vocea care se aude e numai a mea; e ca un fosnet, o tanguire – in strofa a treia vocea nu se feminizeaza (acel „prinsa-n cruci” se refera la „amprenta”), desi parca ar fi si mai interesant asa cum spui tu, sa existe o a doua voce, strofele cu italic sa fie un dialog suierat comun, de-abia auzit, de-abia inteles, de aceeasi intensitate, anulandu-se reciproc; -„viteza maxima a perceptiei” are numai ca punct de plecare terminologia feroviara – pupitrul de comanda al circulatiei, intrarea in aceeasi zona a restrictiilor si a barierelor mecanice („noi” este cu dublu sens – de adjectiv „bariere noi” - blocari suplimentare sau pronume – „noi/convoaie cu parcurs paralel”); - „viata categorie de B” – este viata din zona medie, aflata intre catastrofa si insignifianta; -„comutarea macazelor” – dirijarea impersonala – soarta, asociata „prafului” de pe „rotile dintate”, care este identificat ulterior, in ultima strofa, cu „maine”; „atacarea in fals” anuleaza efectul dirijarii, dar intr-un sens distrugator, spre deraiere, spre pierderea definitiva a controlului - unul din motivele deraierii este tocmai inmultirea auto-restrictiilor, puse sub forma „marcilor de siguranta”; -„timpul…/ne murise tacand” – un final in care „ne murirea” timpului determina inghetarea, mumificarea, prin tacerea trecerii, in opozitie cu strigatele de evitare a dezastrului (inscrise cu italic, in text). | |
| = era maine.. | Dana Stefan [17.Apr.05 10:04] |
| timpul, balans intre un este finit si timpul divin infinit, este masura intre clipa si vesnicie. si-atunci tocmai faptul ca nu exista o masura comuna posibila, el ii confera valoare unui maine. sarbatorind fiecare clipa insa, noi ne lasam doriti de fapt de incursiuni inafara tmpului. calatorii cu pasi marunti dar siguri, itinerar parcurs sovaitor sau voluntar, drum strabatut cand pe carare batuta, cand incalciti din carari, reveniri, suisuri, coborari si rostogoliri in trepte, calatorii ce nu vor fi calatorii adevarate decat in intensitatea parcurgerii unui timp interior si nicidecum in prelungirea nedefinita a duratei. ca apoi, dupa ce ne-am pornit pe o cale, a iesi din timp sa insemne a intra pe drumul cosmic si de acolo, multiplicati in semne sa ne redefinitm Colb pe Drumul Vesniciei.. poemul tau, superb prilej de a gandi la grave semnificatii.. Linea | |
| = multumiri dinspre tarziul ieri | Daniel Bratu [25.Apr.05 14:58] |
| Dana, multumesc, tu ai construit aici un alt poem, in loc de comentariu, in mine au ars clipele cu strigatul lipit de sine. Scuze pentru intarzierea raspunsului meu. | |
| = schitza "Marti..." | Claudiu Georgescu [02.Oct.05 19:06] |
| Daniel, am dat intamplator de acest site, cautand o referinta la schitza de care vorbesti, "Marti oamenii sunt...". Este singura referinta de pe net la aceasta lucrare. Ai putea te rog sa-mi spui cine este autorul si daca este cumva o traducere? Multumesc, Claudiu | |