Comentariile membrilor:

=  insula	Dana Stefan [17.Apr.05 11:21]
cine, inafara de noi, plecati pe drumuri de ape, s-ar mai putea intalni cu sufletul cinabrului si cu sufletul lazurit, cu apele din sufletul lazuritului si din sufletul cinabrului, care nu seamana nici intre ele, nici cu altcinceva?.. etern intre brunurile umbra, cercuri de maluri, umbre de valuri.. dar daca locuim pe un tarm, de foarte departe, de dincolo de contur, rand dupa rand, valurile tind obsedant catre uscaturi, pentru ca toata navala infinita sa se astampere ca intr-un vis sau ca o trecere dintr-o ordine de lucruri la o cu totul alta.. ...ai auzit cum face spuma cand zbea valul un tarm?!.. Linea
=  cu +	Andrei Neagu [17.Apr.05 18:26]
virgile, ai nascut un vers mare! "visez la un naufragiu perfect în care aș pierde apusul ca pe o tăcere" dehh... poetii sunt barbati cu dureri ale facerii... creatoare:) sa ne traiesti!
=  imagini	Alina Manole [17.Apr.05 18:56]
Mi-au plăcut în special imaginile din finalul poemului. Nu știu cum este apusul la San Onofre, dar mi-am închipuit că este ca aici: Ca pe o tăcere.
=  Inegalitate	Alexandra Mihalcea [17.Apr.05 23:35]
San Onofre îmi trezește o stranie senzație de inegalitate între o serie de imagini cu forță reală("cărările îmi/crestează tălpile la nesfîrșit mușcîndu-mi călcîiele ca pe niște caise verzi", "ultimul șarpe al civilizației")și căderile în banal, poate voite("laptele valurilor", "râpele fierbinți" care puteau rămâne, mai simplu, "râpele sfântului onofre"). Recunosc faptul că urăsc excesul de epitete și este posibil să fiu influențată de acest lucru. În rest, cred că textul este salvat de pierderea apusului ca pe o tăcere.
=  san onofre sau cum e cand vine examenul la mate	Andu Moldovean [18.Apr.05 00:19]
Virgil, poemul tau imi suna ca o meditatie la mate, una din acelea grele cand era vorba de siruri "bătălie care nu se merită purtată pînă la capăt dar se merita fara indoiala "purtata", "muscata" si desigur "naparlita"... asa-i fara verbe e greu, ce bine e ca avem participiile, undeva s-a intamplat si... iata consecintele! Concluzia mea, desigur: ce-i mai mica si mai mica decat... nu insist, epsilon. Bobadil.
=  Dana, Flinto, Alina, Alexandra și Bobadil	Virgil Titarenco [18.Apr.05 09:24]
dragii mei, vă promit că atunci cînd o să cresc mare am să mă fac poet. pînă atunci însă mai copilăresc, și e tare bine Dana, interesant că întrebi asta. M-a fascinat la San Onofre să văd valurile aproape trosnind ca niște vreascuri cînd se apropiau de țărm. Mi s-a părut ciudat. Flinto, lasă te înțeleg, e din cauza slăbiciunii tale pentru mare. Dar aici soarele apune în valuri, nu e ca la tine. :) Alina, am pierdut apusul la San Onofre, "ca o tăcere". Alexandra, știi cum se zice despre "urmă că scapă turma"... noroc că nu sînt poet, că altfel era mare bai... Bobadil, prietene, nu da așa tare că mă dor oasele de la aerul oceanului. e bune și participiile că e mai multe...
=  mda	Laura Aprodu [18.Apr.05 13:09]
spun si eu in asentimentul antemergatorilor mei in subpagina, versul antepenultim e de toata frumusetea. iar cu participiile nu am nici o problema. sint la locul lor!