Comentariile membrilor:

= interesant
Virgil Titarenco
[20.May.05 20:11]
interesant, deși "un idealism pe care devenirea istorica, societatea si natura umana sa-l refuze in continuu, fatis, crunt" mi se pare a fi o tautologie.
Cum rămîne cu tragismul omului care nu îl înțelege pe dumnezeu deși nu e ateu?
= raspuns
Jigaranu Adrian
[20.May.05 22:29]
Recunosc, exprimarea a fost una nefericita.
Ma refeream de fapt la altceva: toti suntem idealisti, toti credem in ceva, insa idealismul nu e complet decat atunci cand suntem CONSTIENTI de inadecvarea idealismului nostru la realitate. Din cate stiu eu, nimeni nu a facut asta.(?)

Cat despre intrebarea ta, mie mi-a fost dat sa intalnesc doar oameni care cred in Dumnezeu ;) si,in plus, mai cred ca au acces direct la intelegerea Dumnealui.
Mai departe, risc sa devin pretentios si sa dau impresia ca, de fapt nu spun nimic:
Atunci cand crezi, desi nu poti intelege, poti actiona. Spre deosebire de ateism, care iti ia totul, credinta iti lasa Prezenta.
E mult? E putin?
= suferința
Virgil Titarenco
[21.May.05 00:58]
sînt convins că există oameni care cred în Dumnezeu dar nu pot sau nu vor să Îl înțeleagă. Cum îți explici tu tragismul lui Iov și dinamica discuției cu prietenii săi? Pe de altă parte sînt mulți oameni în lumea asta care devin "credincioși" doar în momentul confruntării cu suferința. E de-a dreptul arhicunoscută conștientizarea "responsabilității unui Dumnezeu drept și bun" în momentul cînd apare nenorocirea. Mulți oameni abia atunci încep sa "facă teologie", desigur în felul lor.
= reply
Jigaranu Adrian
[21.May.05 19:36]
Nu cred ca dimensiunea pregnanta a tragediei este suferinta, ar fi trebuit atunci ca ea sa apara odata cu stoicii, si nu cu apolinicii& dionisiacii.
Cred in tragedie tocmai din pricina umanitatii ei profunde, din pricina faptului ca un om tragic e un om care atins limita&limitele cunoasterii de sine.
Daca-mi este permis, nu esti pe complet om decat atunci cand esti tragic, iar daca esti complet om, atunci nu mai exista nici necesitatea existentei lui Dumnezeu.
Suferinta nu e tragica atunci cand ii lipseste betia Totului, iar fericirea, atunci cand e Totul este tragica. Nu fac nici o referinta morala sau valorica.
Nici raul nu este in intregime tragic.

Cei care il cauta si il gasesc pe Dumnezeu in suferinta isi exteriorizeaza suferinta, o raporteaza la o instanta superioara, daca ar vrea sa fie tragici ar trebui sa faca invers, acea instanta sa fie interiorizata,imlicit sa fie negata ca instanta "in sine".

Cat despre Iov, eu nu am parcurs VT decat pana la Eklesiast.
Dinamica tragismului e asemanatoare celei a unei pasari inchise in cusca. Un crestin nu sufera de claustrofobie ;)

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= interesant	Virgil Titarenco [20.May.05 20:11]
interesant, deși "un idealism pe care devenirea istorica, societatea si natura umana sa-l refuze in continuu, fatis, crunt" mi se pare a fi o tautologie. Cum rămîne cu tragismul omului care nu îl înțelege pe dumnezeu deși nu e ateu?

= raspuns	Jigaranu Adrian [20.May.05 22:29]
Recunosc, exprimarea a fost una nefericita. Ma refeream de fapt la altceva: toti suntem idealisti, toti credem in ceva, insa idealismul nu e complet decat atunci cand suntem CONSTIENTI de inadecvarea idealismului nostru la realitate. Din cate stiu eu, nimeni nu a facut asta.(?) Cat despre intrebarea ta, mie mi-a fost dat sa intalnesc doar oameni care cred in Dumnezeu ;) si,in plus, mai cred ca au acces direct la intelegerea Dumnealui. Mai departe, risc sa devin pretentios si sa dau impresia ca, de fapt nu spun nimic: Atunci cand crezi, desi nu poti intelege, poti actiona. Spre deosebire de ateism, care iti ia totul, credinta iti lasa Prezenta. E mult? E putin?

= suferința	Virgil Titarenco [21.May.05 00:58]
sînt convins că există oameni care cred în Dumnezeu dar nu pot sau nu vor să Îl înțeleagă. Cum îți explici tu tragismul lui Iov și dinamica discuției cu prietenii săi? Pe de altă parte sînt mulți oameni în lumea asta care devin "credincioși" doar în momentul confruntării cu suferința. E de-a dreptul arhicunoscută conștientizarea "responsabilității unui Dumnezeu drept și bun" în momentul cînd apare nenorocirea. Mulți oameni abia atunci încep sa "facă teologie", desigur în felul lor.

= reply	Jigaranu Adrian [21.May.05 19:36]
Nu cred ca dimensiunea pregnanta a tragediei este suferinta, ar fi trebuit atunci ca ea sa apara odata cu stoicii, si nu cu apolinicii& dionisiacii. Cred in tragedie tocmai din pricina umanitatii ei profunde, din pricina faptului ca un om tragic e un om care atins limita&limitele cunoasterii de sine. Daca-mi este permis, nu esti pe complet om decat atunci cand esti tragic, iar daca esti complet om, atunci nu mai exista nici necesitatea existentei lui Dumnezeu. Suferinta nu e tragica atunci cand ii lipseste betia Totului, iar fericirea, atunci cand e Totul este tragica. Nu fac nici o referinta morala sau valorica. Nici raul nu este in intregime tragic. Cei care il cauta si il gasesc pe Dumnezeu in suferinta isi exteriorizeaza suferinta, o raporteaza la o instanta superioara, daca ar vrea sa fie tragici ar trebui sa faca invers, acea instanta sa fie interiorizata,imlicit sa fie negata ca instanta "in sine". Cat despre Iov, eu nu am parcurs VT decat pana la Eklesiast. Dinamica tragismului e asemanatoare celei a unei pasari inchise in cusca. Un crestin nu sufera de claustrofobie ;)