| = ridică sprânceana dar vino cu mine | Corneliu Traian Atanasiu [27.May.05 11:58] |
| Ai groaznic de multă spontaneitate, un fel de oralitate lesne deraind în metaforă. Orice clișeu îți vine bine pentru că știi să-l clintești jucăuș. Îmi place această auroră boreal-ludică: să aprindem stelele cu o brichetă cortine încinse să ducem pe cer Acum, c-am venit cu tine, urcînd liber în mine, ridic un pic sprînceana și-ntreb respectuos: cum dorm parinții pe margini în sus? Ne luăm lumea-n cap, scăpăm de sensul impus, dar găsim oare altul la timp? | |
| = în răs-timp | Corneliu Traian Atanasiu [27.May.05 12:10] |
| Acum și partea dulce. Îmi surîde invitația sfidare, omologarea aventurii poetice cu evadarea cuplului din platoul-platitudine (chiar al minunilor fiind) în viață. Evadare rodnică 'din cuviință și din pravili'. Nu prea-mi pare reușită viziunea muzeală și nici nu știu cum să gust din ulcele scobite-n pereti. | |
| = Atelier de pictat timpul | Alina Livia Lazăr [27.May.05 12:30] |
| Invitația la atelier: te-ai pictat fără voie de vopseaua versului meu strâmb, Corneliu, dar îți mulțumesc. Am procedat la schimbarea versului cu "marginile-n sus" ale adormirii părinților, căci, într-adevăr, mustea de vag, iar "scobite-n pereți" mi-s diminețile, nu ulcelele,nu am o virgulă acolo care să demonstreze asta. Muzeele rămân așa: așa au hotărât muzele ! :P Acum las penelul, fă câțiva înapoi și dacă tot nu merge, schimbăm pânza ! :) | |