| = contra | Bogdan Groza [06.Jun.05 12:05] |
| imi curg lacrimi de crocodil printre nisipul intrat obraznic in ochi, soarele amiezii e fierbinte, arsita imi decojeste pielea ultrabronzata si nu stiu de unde bate briza marii. ce simplu era mai demult, umblam in pantaloni scurti, masuram cu degetul apele zeilor, aveam lopatica si galetuta cu sete sapand in nisip... pescarusii se auzeau, si glasul mamei ce asurzea plaja, bogdanel, ai grija sa nu te murdaresti ca tare greu mai iese pata de scoica acum e mai greu, privesc ultima oara spre trecut si plang cu lacrimi de crocodil ca n-am ajuns inca la piramide... | |
| = dulce contra ta azi | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Imi place vocea mamei tale si mai ales pata de scoica, ce nu se ia, iti spun si eu, aceea nu se mai scoate, mai ales daca ti-a intrat in singe. Faina contra, nu la fel de sugubeata ca de obicei, inspirata si mai ales a declansat in mine un dor de marea mea, dupa ce ieri am atins o mare sfinta din Normandie. Multam, Bodoganele, si sa te vad in arsita celorlalte scrieri. Drag, Ela | |
| = ... | Michel Ughetto [07.Jun.05 09:51] |
| Poezia ta este una plina de zbucium si strigat dar deopotriva este si plina de intelesuri si esente. Mi se pare uimitoare profunzimea ei si ma gandesc nevoit la versul "incotro va bate clopotul" ca la "cantec al marii prins in clopotele meduzelor" iar la "colinele neinsufletite" ca la imaginea "calmei creste", versurile poetului Ion Barbu. Daniela, oferi coerenta acestei noi lumi, unde "lacrimile pietrelor" sunt intr-un zbor invers nu prin inaltare in real ci prin coborarea in imaginar, spre profunzimea fiintei si gandului. Apa este un simbol care are doua conotatii diferite; "lacrimile pietrelor" apar ca semn al genezei de unde se naste universul mai pur al poeziei iar spre final acea sete si privire are o transcedere in lumea reala, spre un univers posibil, indicand spre oglindire si reflectare. | |
| = Michel, frumoase pietre cuvintele tale | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Michel Sunt onorata de asemenea cuvinte, cind pietrele apa sa fac, lacrimi lasind noua oamenilor, clopôtele au acelasi ecou, pierdut pentru o singura zare. Frumos mi-ai talmacit cuvintele si mi-ai descoperit sensurile, e ca si cum m-ai privi cu un al treilea ochi, mereu deschis. Multumesc si cu multa incintare te astept mai departe. Drag, Ela | |