| = piatra/om | Sonea Roxana [09.Jun.05 22:27] |
| Hm... Aici exista intr-adevar o idee dar e putin cam prea extrapolata. Ce are piatra cu disciplina ? Ea inlesneste curgerea apei pe ea? Nu. Apa si-a creat singura drumul pe piatra, drum de care ea se bucura pana distruge piatra, ca nu o distruge cu una cu doua, e partea a doua.. asta e natura ei.. de piatra. Ori omul poate fi piatra sau balegar, orice, in natura lui sta diversitatea. Da, acum o sa-mi spui ca sunt multe tipuri de pietre, mai moi, mai tari:) totusi, o piatra moale nu se poate hotara sa fie tare, asa cum un om se poate schimba. Deci, sa lasam natura, disciplina tine de gandire, de ratiune si vointa, trasaturi umane. "Ne ferecam in vise sperantele desarte, ne ascundem de dupa oameni pe care speram sa ii putem iubi, si ne ingropam limitele in mituri absurde !" Asta mi-a placut enorm, e un adevar crud. "Disciplina ne imbraca visele in sperante" stiu ca o sa spui ca-s superficiala dar nu ma pot abtine.. pai care pe care? sperantele in vise sau pe vise?! :)) Iar apoi mai spui un adevar : "Disciplina ne da senzatia unei fericiri juste- meritate, sentimentul unei utilitati marginale a propriei valori intrinseci." Implinirea. Si.. de ce e incadrat la proza? Ar merge mai bine ma articol sau chiar.. eseu, decat proza. Ma bucur ca te-am descoperit. | |
| = roxana | Florin Opran [10.Jun.05 08:46] |
| Am facut o analogie intre nemiscarea pietrei, si destinul omului – oarecum implacabil si rigid. Piatra ar reprezenta partea materiala a omului, pe cand santurile sapate in ea prin care curg firisoare de apa ar reprezenta spiritul – faptul ca apa erodeaza corpul pietrei sugereaza antagonismul carne – spirit care adesea sta la baza marilor noastre nelinisti. Aceasta analogie este pregatita inca de la fraza : “o carne ce va putrezi, in mainile unui destin ce scrijeleste in ea spirite profunde…” "Disciplina ne imbraca visele in sperante" Visele noastre pierd, adesea, contactul cu realitatea probabila, si cel mai adesea, atunci cand realitatea nu mai este o posibilitate, sperantele sunt ultimele conexiuni ce ne mai tin atarnati de aceste proiectii irealizabile ! prin urmare, visele sunt imbracate cu sperante ! Incadrarea pentru mine este mai putin importanta. Un articol mi se pare ca ar trebui sa aiba o argumentatie mai puternica pe o tema data, in timp ce textul meu este mai degraba o reflectare pe baza unei teme filosofice ! o proza lasa loc de orice. Un articol afirma cu obstinatie niste idei, un eseu construieste un sistem de idei… Iti multumesc pentru comentariul tau si ma bucur ca “m-ai descoperit” ! :) iti urez multa inspiratie, intrucat de ea duc eu cea mai mare lipsa in ultima vreme ! :( | |
| = pledoarie pentru vointa | Sonea Roxana [10.Jun.05 11:40] |
| Da, iarta-ma, cred ca am parut macar putin ironica in prima parte. Asa cum expui tu problema are sens, dar as putea porni o polemica de la 'destinul rigid' al omului - nu cred in asa ceva. (si-atunci iar ajung la neconcordanta piatra-om :)) ) Cred ca destinul ni-l urmam ghidati de educatie, mediu social si componenta biologica (genetica). Un om se poate rupe din rigorile unei educatii si sa se educe singur, deci sa-si refaca destinul de cate ori vrea, (daca are un spirit destul de puternic.. care e rezultat tot al educatiei si al depasirii unor stagii cu bine in dezvoltare - intru in psihologie, care acele stadii marcheaza individul inca de la varste foarte fragede.) Oricum, respect ce ai scris si te mai urmaresc, si nu te amari din cauza muzei pentru ca vine ea, cu prima nenorocire.. ca nimeni nu scrie cat e fericit, iese de multe ori ceva infiorator de banal. :) | |