| = "drãgaica, Ea, o religie nouã…" | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Se pierde un vis, rămâne la capătul lumii între un "prea alb" și ochi de copil, între o inocență și o brutalitate omenească, ceva ce nu se poate șterge nicicând de pe retină, ca și cum nepământescul ar fi întotdeauna mai intens decât orice lumesc. "N-am știut niciodatã cât timp ținuse irealul. Soarele, ușor deplasat spre asfințit, parcã se învelise în coajã de portocalã roșie, cu gust de sare, sãpând prin ochi. De pe strãzile lãturalnice se auzeau îndemnurile icnite ale sãtenilor, care își mânau vitele, obosite, spre casã. N-am crezut niciodatã vorbele celorlalți..." O chema Sânziana, ce sens are un nume, câtă vreme fiecare respirație are o altă istorie? Dedal, tu i-ai dat un nume altfel: "mã-ntind ca o cruce, neștiind data când sub mersul tãu mândru, ochiu-mi în cânt va sta, *Sânziana Inviolata." Poemul tău este viu. Este. Ela | |
| = moarte de mit | Bianca Iulia Goean [25.Jun.05 09:18] |
| Uite ca Ela a putut sa intre in aerul acesta incarcat de memorie, marturisesc (si-i multumesc totodata) ca asta mi-a dat ghes sa iti las si eu semn. Azi-noapte era prea noapte sa pot sa ma scutur de toti fiorii acestei poezii, acum e prea zi sa nu vad cu ochii deschisi toata imaginea unei Sanziene femeie-copil, distrusa imagine in ochi de adult, ne-acceptata moarte de mit in ochi de copil... cutremurator. | |
| = eu, copilul in cruce de atunci | Daniel Bratu [25.Jun.05 11:02] |
| Ela, multumesc, da, e posibila si pierderea, dar ochii de copil au predat maturului aceeasi senzatie, de fabulos, de altfel de perceptie a realului, fara transformari esentiale, fara sa stiu daca asta e bine sau rau, intinderea mea in cruce, din partea finala a versurilor, e ispasire a continuitatii, trebuia sa o apar, sa pastrez mitul, nu doar sa ma las cuprins de basm Bianca, multumesc, eu am ramas cu imaginea acelei sanziene sfasiind campia si cerurile, asa, pura, "inviolata", aceea e sanziana mea (ce am scris aici e doar un miez al negarii povestii auzite de la ceilalti - se poate continua cu modul in care ajunsese acolo, la 10 km de oras - ca procurorul, sotul ei, era potent numai financiar si profesional, ca Sanziana iubea pe inginerul sef de la ferma, care a fost gasit infundat in putul sec, a doua zi, dar ieri mi-a fost greu sa scriu pana si ultimul paragraf, al variantei imunde, pe care nici acum, dupa o treime de veac, nu o cred) inca o data, multumesc, drag de voi | |
| = semn | Elia David [25.Jun.05 14:01] |
| Trista povestea Sanzienei tale frumoase... | |
| = numai povestea | Daniel Bratu [25.Jun.05 17:59] |
| Elia, multumesc, povestea e trista, da, eu insa nu, falia temporala de atunci a dat alt sens, fara sa stii nu poti sa nu accepti | |
| = semne | Dana Stefan [25.Jun.05 23:23] |
| e straniu, ce citesc aici poate fi foarte bine numai un titlu..pentru ca tragica mi se pare de fapt povestea de dinainte a acestei femei, si noaptea de sanziene devine astfel jocul desantat al semnelor, nu al Ielelor.. de ce barbatul acela adevarat al ei a sfarsit tragic, intr-o fantana, cum se asterne colbul pe drum in ochii unei femei care a petrecut o asemenea noapte, ce din ea s-a frant ca sa mai aiba puterea sa se reintoarca asa golita din toate, iar in lume, de ce tipatul ei, cand a ajuns pe maini bune, si care e rostul acelui tipat tocmai atunci?! si mai ales, ce au avut de castigat Ielele din toate acestea?...:( un text despre o poveste tragica, pe care eu il percep acum ca un soi de avertisment ca sa nu te increzi in semne, si deci sa fii motivat sa lupti sa le ingenunchiezi.. | |
| = "cu gust de sare" | Elia Ghinescu [26.Jun.05 03:09] |
| Dedal,am citit si recitit textul tau de nenumarate ori. Daca ar fi fost listat pe o hirtie te asigur ca acea foaie nu ar mai fi fost alba acum. Cutremurator! Imi staruie in gind ideea ca intr-o noapte in care se pune busuioc sub perna sa ne visam frumos tu ai putut sa rememorezi o asa traire. Si ai facut-o cu patima, caci se vede ca nu a fost vis, ci traire bine intiparita in minte si in suflet. Copii fiind ni se zdruncina visele, ni se clatina lumi inca nenacute, inca neintelese.Mult mai tirziu aflam sensurile. Mult mai tirziu intelegem explicatiile logice sau mai putin logice ale unor frinturi de vise spulberata de prin pruncie. A nu se intelege ca as avea traume legate de acest subiect, dar m-a marcat povestea ta. Caci...cine nu are vise frumoase de copil spulberate mai tirziu de realitatea cruda? Un fel de "nu exista Mos Craciun"...dar mult mai dureros...brutal. Nu pot decit sa plec fruntea si sa ma gindesc la acele aripi rasfrinte cruce, | |
| = alta Golgota, noi aceiasi | Daniel Bratu [26.Jun.05 16:47] |
| Dana, multumesc, realitatea, pentru mine, este ceea ce am vazut, povestea, explicatiile de apoi, s-ar putea sa fi fost simple zvonuri, apoi tipatul, da, a fost ca al unei fiinte supra-naturale, atunci cand e taiata de planul de separatie al lumilor, poate ca era vorba de suprapunerea vietilor, pe soseaua aceea care devenise mai inalta decat un munte, unindu-se cu deschiderea cerului Elia, multumesc, da, poate ca e patima, retraire a ceva supranatural, asa cum am vazut si simtit eu atunci, dar nu am vrut sa distrug visele, dimpotriva, textul e ruga, chiar acceptand povestile de dupa, e un imn ridicat Femeii, ca pentru o noua religie, soseaua ca un alt drum al Golgotei (priviri inlocuind bicirea), implicatia divinitatii fiind sugerata si de dereglarile spatio-temporale ale firescului (trecerea Sanzienei a unit dimineata cu seara) poate ca brutal, da, dar mai putin brutal decat accidentul eroilor lui Eliade in ultimul sau roman, "Noapte de sanziene" inca o data va multumesc, cu drag, trecand si lasand semn pe aici inseamna ca ati inteles, desi, de regula, parafrazandu-l pe Platon, reusim greu sa vedem realitati dincolo de umbrele mai inalte decat zidul dintre noi si lumina, inca parti de pestera putem fi doar, altfel ochii nostri s-ar topi la iesire, cei mereu recomandati muritori, cu flori de hartie si gura pana la urechi de uniforma | |