| = Din noapte-n vis in dimineata cu roua | Dinis Adrian [05.Aug.05 15:05] |
| Bine realizata poezia. Despre creatie imi pare mie. Ma bucur sa vad ca a revenit sonetul la moda:)) E bine ca ai reusit aici gradarea poeziei. Sfarsitul sa fie oarecum o concluzie a inceputului. Prima strofa incepe prin invaluirea intr-un vis cu ajutorul lunii( noaptea), iar ultima prin trezirea-ntr-o lume noua a diminetii. Etape parcurse in scriere, inspiratia, inchiderea in forme fixe(,, cenușa silabei ne-absoarbe și caină"), muzicalitatea poeziei(,, Doar greierii cântă cu sânge-n vioară,/ armonic sluțind estuare, ne cară/spre altă undire,"), finalitatea(,,Plecăm, fiecare cu-o lume mai nouă,/în zori, pe corăbii din boabe de rouă") sunt puse in lumina excelent lasand si loc de interpretare. Poezie matura as indrazni sa spun. Citit si placut. | |
| = "Plecăm, fiecare cu-o lume mai nouă" | Dora Violet [05.Aug.05 15:14] |
| E ca și cum te-ai trezi într-o dimineață cu o poemă de suflet și te-ai privi în ea ca într-un lac liric adânc, un nufăr de vers ți se rotește în iris și se pierde printre sensuri. Un talent anume face ca fiecare cuvânt să aibă ritm, piano ma non forte, ceva ca pentru un tablou al orelor de poezie. "Din lună secundele cad sidefate, mai sincere șoapte, cu praf prin dantele îmbracă-argintiu insomniile toate și-n vise-ncetează vânarea de iele." Începe un descântec, ca într-o unire a nopții cu ziua, ca și cum ielele nu mai au decât firul delicat al zâmbetului într-un dans amețitor aproape-departe, căci "Doar greierii cântă cu sânge-n vioară, în colțuri de patimi uscate-n departe". E și un fel de a lăsa între împăcare și despărțire un fel de punte a cuvintelor șoptite, mereu abia atiunse. e o discreție în acest poem, ca o lumină argintie, nu știi dacă să îl citești, să îl cânți sau pur și simplu să îl pictezi în trăire, nunațe infinite. Dedal, dinspre mine, azurul se pleacă îna dmirație. am eu o fire mai clasică, mi-e greu să o și recunosc în timpurile astea atât de post-moderniste. Am eu așa un fel demodat poate de a tri poezia și arta în genere. Ãnsă între sonete, aici, la tine, îmi amintesc de Lorelei. sau de a treia fiică a regelui Lear. Sau de Visul unei nopți de vară. Mai mult de-aș spune aș fi emfatică și nu îmi stă în fire. Sunt de preț Sonetele. Fă-le mănunchi mai departe. Mie, eu simplă cititoare, le aștept și în dimineți altfel. (oops, "altcumva" ;) nu mă certa). Drag, D | |
| = multumiri liber-alese | Daniel Bratu [05.Aug.05 17:41] |
| Adrian, multumesc, comentariul tau straluceste nu numai atunci cand critici, textul este, dupa cum ai si observat, si despre creatie, mecanismele ei, puncte si unde plecarii, poezia ca o revarsare a oniricului, a iubirii, golind noptile de sensuri prin trecerea in alte vase - cuvintele, scrisul, distihul din final e in “canon” sa concluzioneze, forma de trei catrene cu vers de 12 silabe si rime incrucisate pana la distih, de asemenea, impusa Dora, multumesc, ai dreptate, tu reusesti, si aici, transformarea comentariului intr-o dezvoltare a poeziei analizate, apoi minunate trimiteri spre unul din parintii acestui gen de poezie (initiat de Thomas Wyatt, reprezentat cel mai stralucit de Shakespeare), cuvintelor am incercat sa le tai din mot, sa umble versul ca o perie si chiar daca mai iese cate un accent anapoda din curgere, razvratirea lui e “amortita” de urmatoarele alcatuiri, in ovale azurii, postmodernismul nu-mi pare nici tabu si nici blestem, asa cum nici formele poetice clasice nu ma-nrobesc, fiecare ma poate transmite, starile guverneaza firesc, zilele, noptile decid, cand alb, cat rimat si ritmat, marturisesc, totusi, ca obisnuinta mea cu sonetul italian afecteaza muzicalitatea de aici, fiind primul de tip englezesc (shakespearian - S) incercat, poate la urmatorul mai bine sa fie va fi drag de voi, multumesc, inca o data | |