| = On "Moartea valsează între ziduri" | liviu ofileanu [13.Jun.09 10:52] |
| Teodor oare mi se pare mie sau chiar descrii aici cu întreaga participare a fiiței și a elementelor înconjurătoare, ca martore mute și neputincioase, o moarte în plan real, care se poate citi și ca o moartea în text, cunoscuta risipire a vieții în pulberea fără suflet a cărților? Fiindcă textul induce o tristețe de care numai moartea e capabilă și iubirile respinse... Îmi plac: "sângele și-a încetinit mersul pare să curgă în sens invers îl iau în brațe și-l strig DD sunt eu..." "privesc dincolo fereastra deschisă o boare plutește peste bradul din curte plouă mărunt..." "Dumnezeu îmi face cu mâna și râde" "o liniște sfârtecă cerul și mi-e treamă că aburul respirației mele va mirosi a cadavre de păsări acoperind totul" | |
| = cadavra de păsări | Iolanda Bob [13.Jun.09 11:01] |
| se cațără, sparge, frânge, zgârie, lovește...multe verbe ale disperării. și multă nemișcare/rugăciune mută/în voia durerii. (ai un typo ”ăntorc”) doare doare doare | |
| = mulțumiri, liviu ofileanu... | Teodor Dume [13.Jun.09 11:24] |
| liviu, mă bucură mult pretența ta aici. cum bine ai remarcat, de data asta este vorba despre o clipă în care se moare real. este o moarte reală la care am participat, vezi și motivul pentru care trextul este încadrat la personale. sigur că eu deseori tatonez terenul pe care calcă moartea, vrând să elucidez ceea ce nimeni până acum n-.a reușit și despre care s-a vprbit și se va vorbi poate sute de ani de aici încolo. da, liviu, aici este vorba despre aceea trăire în clipa în care se moare cu adevărat, clipă care te face să simți inexplicabilul. și cred eu că cea mai sufocantă durere e aceea când trăiești, respiri și totuși nu ți-ai mai dori acest lucru în momentul în care cineva drag sau foarte drag se oprește la tine în brațe, te privește tăcut, pentru o clipă, apoi se duce până dincolo fără ca măcar să-și ia rămas bun, iar Dumnezeu se face că nu vede. chiar, unde este Dumnezeu în aceste momente? sunt ăntrebări, liviu a care nu se va găsi răspuns niciodată... și totuși noi, cei de aici de jos, credem orbește în lucruri pe care nu le vedem, nu le atingem ci doar presupunem că ele există. mulțumesc pentru punctarea ta atentă și pentru participarea ta afectivă la acest eveniment, real, desigur, care s-a petrecut nu de mult și tocmai în desfășurarea redată de mine într-un mod foarte simplist... cu prietenie, teodor dume, | |
| = re* iolanda bob... | Teodor Dume [13.Jun.09 12:10] |
| iolanda, mulțumesc. punctarea făcută de tine e de fapt scheletul durerii dintr-o viață fără de care nu poate exista, viața... ești o prezență onorabilă. te mai aștept cu sinceritate, teodor dume, | |
| = teodor | Corina Gina Papouis [13.Jun.09 12:22] |
| am citit primul vers asa: 'în camera asta albă e mult spital' din greseala, dar mi-a placut.. nu e o sugestie ci o marturisire..:) restul a decurs spre o stare de tristete pe care ai descris-o cu atita naturalete incit incerc sa o uit.. un weekend bun! Corina | |
| = T.D. | Liviu-Ioan Muresan [13.Jun.09 15:13] |
| Înaintea morții trăirea se intensifică și se estompează în același timp. Simțirile mai multe dar ușor diluate. Așa spune acest poem. Și nu văd de ce nu am crede. O greșeală de tastare:"înfățoară". Cu plăcere, LIM. | |
| = re* corina gina papouis... | Teodor Dume [13.Jun.09 16:26] |
| corina, mulțumesc de trecere. prezența ta e benefică, așa cum am mai spus. mulțumesc mult și te mai aștept cu prietenie, teodor dume, | |
| = re* liviu ioan mureșan... | Teodor Dume [13.Jun.09 17:04] |
| LIM, mă închin în fața gândului tău curat mulțumesc mult cu prietenie, teodor dume, | |