| = Numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi | Virginia Popescu [10.Jul.09 10:35] |
"în jurul cărnii, extazul ține cât sângele nu devine lent precum limfa sau altceva mult mai vâscos, mlaștina în care pluteau cu greutate nuferi" Ela,tu știi foarte bine "că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi". Frumusețea crește adesea din mizeriile, din scursorile vieții, din toate acele "immondices", dar e cu atât mai tulburătoare, mai emoționantă când se răsfrânge în petalele unui nufăr. Cu plăcerea lecturii... | |
| = un gand | Doru Dorian David [10.Jul.09 13:30] |
| "cine iubește nu posedă alt trup"... iata chintesenta greu de indurat! un poem ca linistea unui lac diminitea cand este inchis sub pleoapa nuferilor... inlauntru, zbaterea, gandul, nelinistile, extazul cale de o clipa! "extazul ține cât sângele nu devine lent precum limfa sau altceva mult mai vâscos, mlaștina în care pluteau cu greutate nuferi" da o lume cuprinsa intre puritate si antipod... " între două indiferențe, nuferii " ori "greața vine dintr-o dată, în urma gunoaielor aruncate la marginea satului câteva răsărituri prinse din bunăvoința câinilor care nu dorm" Intr-un cuvant un poem care m-a uns "o alifie din alge și câteva pastile împotriva luptei din cord" spune poeta! Da, in miezul poemului lascivitatea si reversul ei, clipa in care intram in viata si uitarea, nesfarsita uitate... altfel cum sa traim? " niciodată nu dorm la cinci dimineața când încă nu se deschid bine coapsele, nu se descarcă sufletul, nu mai fulgeră începe jocul din pumni, lovirea până la vânăt, uitarea" O zi buna! multumit de petrecerea(in fel si chip) in lumea poemului ! | |
| = * | George Pașa [10.Jul.09 16:23] |
| E un text ce-și merită recomandarea, chiar dacă, vor spune unii, nu folosește cine știe ce tehnici sofisticate și rămâne oarecum în spațiul neoexpresionist. Încă din titlu mesajul devine perceptibil, aș putea spune că este sintetizat acolo. Într-un fel, se reia, într-o altă manieră, eterna antinomie dintre ideal și real, consacrată de poeții romantici. Spun aceasta, pentru că "între două indiferențe" se află aspirații prăbușite, părăsirea, uitarea, dorul, moartea afectivă, altfel spus. Iar nuferii, cu multiplele lor conotații în mitologia lumii, reprezintă acea lumină care dă sens ființării. Dintre aceste sensuri, ținând cont și de conținutul textului, aș spune că mai potrivite ar fi acelea de "biruință a luminii asupra întunericului" și "forță de creație", nefiind excluse și altele, chiar antinomice. Sunt multe de spus, dar mă limitez la atât, chiar dacă, probabil, am înțeles mai mult. | |
| = peste | Liviu-Ioan Muresan [10.Jul.09 17:07] |
| toate imaginile create, peste efectul ecologic al poeziei; de profunzime și pentru înțelegere rămîne"cine iubește nu lasă, cine iubește nu posedă alt trup". Și atunci buna înțelegere. LIM. | |
| = :D | dumitrita paladi [10.Jul.09 19:44] |
| profund - doar ca cine iubeste poate lasa, poate avea pe altcineva - fidelitatea nu este nimic altceva decit iluzia ca iti apartine un trup si un suflet ce nu au fost si nu vor fi vreodata ale tale:D | |
| = alifia | Dely Cristian Marian [11.Jul.09 01:22] |
| Strofa a 3-a este deosebită - putea fi poezia imediat după citire am avut impulsul de-a asculta o bine-cunoscută melodie cântată de Maria Tanase Cu drag, | |
| = Sunt sigur ca il treci tu la offtopic | Cantoriu Alexandru [14.Jul.09 17:44] |
| Oooo..asa e.Imi cer scuze...asa am crezut eu ca vrei sa spui,si apoi am cautat in dictionar si mi-am dat seama ce ai vrut sa spui.Inca o data scuzele mele.Imi plac textele tale...si pentru o clipa am crezut ca ai uitat o litera,dar evident nu se poate intampla asa ceva.Continua sa ne impresionezi cu textele tale.O seara buna si scuze din nou. | |
| = frumos, | marius ciobanu [11.Jul.09 11:36] |
| doar atat, imi place cum curge poezia ta in general. | |
| = între două indiferențe, suferi | Cătălin Bîrzanu [13.Jul.09 00:13] |
| Mă închipui într-un tablou pseudorustic în care pe toate polițele lenevesc amintiri cu senzații olfactive din care ne hrănim rezervoarele de adrenalină, care se consumă odată cu o explozie amară de după un episod erotic desuet. Rămâne tristețea înnămolită din care cresc nuferii speranței. Iar cine iubește nu are nici o vină. M-ai făcut să off-tez! | |
| = "irisul în care se adunaseră egrete s-ar fi lărgit" | Alexandru Mărchidan [13.Jul.09 13:17] |
| Găsesc acest text într-un echilibru între lirism și meditație. Îndrăznesc să spun că aș fi ales un alt final (asta nu înseamnă că nu îmi place finalul de aici), dar aici sunt subiectiv; în fond, poemul lasă deschise niște punți - prin structura sa - către finaluri diferite. | |
| = răspunsuri între ape | Ela Victoria Luca [14.Jul.09 17:49] |
| Virginia, da, stim cum creste frumusetea si e tot mai greu sa pluteasca la suprafata apei-lume. Doru, extazul de o clipa isi are pretul indiferent de apele prin care treci, ceva neindurator si de frumos, si de urat ne face sa il simtim tot mai intens. Pașa, lăsăm sofisticăriile acolo unde si-or mai avea locul. Forta de a te inalta din mlastini, dintre indiferente sau altceva mult mai greu este poate unul dintre sensurile de a fi. Ah, cum m-as mai certa cu Cioran acum :) Liviu, apai, intelegerea aceasta are si ea rost daca cel care iubeste se scalda intr- singura apa, atunci cand iubeste. Restul, mâluri-mâluri. Dumitrita, ai si tu dreptate cumva. Tot mai rar cei ce iubesc esential, tot mai rara fidelitatea fata de cel pe care il iubesti. Si-apoi, fiecare cu straturile si bulele lui de iluzii. Cristian, apai bine-ai facut de te-ai dus la melodia ceea, ca are si ea multe de spus despre pamantul cesta si oamenii lui. Alexandru, e cu egrete aici, irisul plin de egrete. Nu aveam cum uita r-ul, daca despre el ar fi fost vorba in sensul versului-vâslă. Marius, și reciproca este valabilă, despre cum curg ele mai departe să vedem. Cătălin, tabloul are cumva conturul pe care l-ai perceput, dar sper să nu fi fost atâta amar după explozie și să se ducă oftatul cela pân la urmă. Să rămâi cu frumosul. Alexandru, apăi cu regret și cu egrete spun că nu pot vedea fără acel final, acolo e o întorsătură pe care așa o vrut ceva din apele textului să o ia. Pesemne așa s-o pus ea stavila. mulțumesc tuturor, ela | |
| = corporalitatea codificata, codificatoare si codificabila | Veronica Valeanu [14.Jul.09 19:29] |
| e un cod (ca un fermoar care desface) care hotareste la ce nivel de articulare a atitudinii sa selecteze propriile trasaturi dinstinctive, iar la sfarsit incredinteaza altui cod o ulterioara codificare (ca un fermoar care inchide)a starii oricum, fiecare dezambiguizare bine dozata chiar ideea cu nuferii de la suprafata da corporalitatii alta intorsatura. e exact ca in povestirea lui Voltaire cu Zadig care voia sa intre in L'academie silencieuse unde tacerea era regula nr 1. cand Zadig e chemat sa i se spuna ca nu este acceptat, i se arata in tacere un pahar cu apa plin pana la margine. si atunci el pune trimfator pe deasupra apei sa pluteasca o petala de trandafir. asa e si cheia poemului de mai sus. un text memorabil. V.V. | |
| = Veronica | Ela Victoria Luca [15.Jul.09 21:37] |
| aici m-ai prins/cuprins iar, complet, mai ales la cheia poemului, fiindcă, da, acesta este principiul pe care s-a construit. uff, că bine-i să fie un cititor-petală undeva aici, așa aproape de omul-fermoar. ela | |