| = între frică și juisare | silviu viorel păcală [31.Dec.09 11:30] |
| frumos discurs despre fericire, stenic și senzual. Cu stimă! | |
| = . | nica mădălina [31.Dec.09 12:40] |
| n-am rezistat până la final. nu am căscat, dar pur și simplu... la pumnul inexpugnabil m-am gândit că ar fi fost de preferat simplitatea declarării curate. adică academismul ăsta năruiește tot ce putea fi emoțional și verosimil. | |
| = . | laurentiu ion [31.Dec.09 12:46] |
| are câteva părți f bune, din păcate însă, restul se transpune prin prețiozități și logoree, să nu mai spun că are structura unui text de oracol, e-dragoste dot ro, gen. | |
| = . | Mihai Constantin [31.Dec.09 14:04] |
| e un text chinuit de pusee liricoide. spre exemplu, aici, daca ar fi asa, fara ultimul vers: "îmi place că mă urmărești prin cameră cu coada ochiului când spăl pe jos și spun ridică și tu picioarele să dau și pe sub tine" - ar fi mult mai elegant, mai expresiv si ar contine mult mai multa poezie decat in varianta originala: "îmi place că mă urmărești prin cameră cu coada ochiului când spăl pe jos și spun ridică și tu picioarele să dau și pe sub tine sub tine e iarnă mereu " - cu acel vers final, liricoid si vag concluziv, de shlagar, gen. si pe principiul asta ar putea fi curatat tot textul. desigur, tu n-ai sa faci asta finalul nu l-am prins, de ce s-a uitat la sapca si nu la palma mainii drepte - la Manuela, cum ar veni? | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [31.Dec.09 14:43] |
| *** e ok! retin, ca deosebit>da, tu ești o cameră drăguță la prima vedere, orice femeie ar sta liniștită în ea, până când din curiozități specifice deschid tavanul, La multi ani! | |
| = carmen-manuela macelaru-love story | Nache Mamier Angela [31.Dec.09 18:44] |
| carmen ne propune aici nu un poem ci o adevarata placheta de versuri,un text narativ,în tonul prozei poetice pagina de jurnal intim,gratios,feminin ,unde sentimentul amoros si un "EL" sunt fixati pe lamela unui microscop bineintentionat si scris cu cerneala de trandafiri de catre "o femeie simpla care iubeste" retin unele straluciri diamnatine ,de adevarata poezie : "cum ma priveai atent de frica sa nu ma scapi/pe jos ca pe un pahar de cristal ..." "si spun ridica picioarele /sa dau si sub tine/sub tine e iarna mereu" "îmi place colierul tau/cu motive maya/pe care este încrustat si un sarut de al meu" "îmi place poemul acela dement scris cu pixul albastru/de la sâni si pâna la abdomen/se termina pielea si tu tot scriai" "îmi place pielea ta alba,subtire/ca un giulgiu numai buna pentru moartea mea/ m-as întinde în ea si as sta sa mor acolo/an dupa an"etc,etc... poezia deci nu este absenta din aceasta ametitoare însiruire de sentimente si emotii dar pe alocuri stilul este au ralenti,dulceag,plat si cu clisee(orice întâlnire cu tine este o carte nescrisa,îmi placea sa te sarut...) care permit relansarea unor versuri mai intense ,de calitatea celor citate mai sus care demonstreaza ca poeta stie ce are de facut cu acest talent cert si promitator poemele prea lungi sunt periculoase à mon avis la multi ani | |
| = The morning sun | Alberto M. Popesco [01.Jan.10 18:45] |
| încerc să privesc detașat în acest război de trăiri, naive atât cât să surprindă un zâmbet, nimic nu e colorat în gri, totul e sau alb sau negru, lucrurile sunt clare, nu prea e loc de întors; da, miroase de aici a moarte, a iubire, un text fără final, ultima strofă ar putea fi foarte bine pusă oriunde, aș miza pe strofa asta pentru încheiere: îmi place pielea ta albă, subțire ca un giulgiu numai bună pentru moartea mea m-aș întinde în ea și aș sta să mor acolo an după an | |
| = completare | Alberto M. Popesco [01.Jan.10 18:47] |
| La mulți ani! amical | |
| = valizele din tren (semafoare si strazi) | Ioan-Mircea Popovici [02.Jan.10 05:59] |
| daca-mi aduc bine aminte tot dintr-un text selectasem un pretext ce selectez acum chiar mi s-a intamplat "1 îmi place de tine că-mi cauți casa pe google earth și mă cerți de ce nu am mers pe la semaforul x și m-am întors pe alte străzi 2 îmi place de tine că mă conduci mereu la gară stai pe peron fumând uitându-te după mine eram în papuci fără toc, rochie turcoaz cu galben ai făcut două poze cu mine pierzându-mă pe calea ferată exact cum mă pierd pe șira spinării 3 îmi place cel mai mult cum mă săruți la gară și mă ții strâns lângă tine ca pe o valiză plină cu aur cum povestești despre tine când erai mic și ai uitat bagajul în tren" | |
| = re | Carmen-Manuela Macelaru [02.Jan.10 07:39] |
| silviu, nu e vorba de nicio fericire aici, dar dacă așa răzbare, tot ce se poate să fie prinsă într-un mimetism ciudat și să devină inobservabilă. mădalina, până la final mai era o strofă, se vede că te-a obosit deoarece ai dat citat greșit "miezul din sinele tău/ inexpugnabil" ci nu pumnul, dar oricum mă bucură răbdarea de a citi. laurențiu, dacă zici tu prețiozități pe mine mă bucură, deși poemul l-am scris într-o manieră extrem de simplistă. petruț, camera este drăguța, destul de adâncă, destul de înaltă pentru a mă risipi în ea. angela, ai dreptate, că poemele lungi pot fi adevătare capcane, și că ai remarcat banalitățile prin care cred că au trecut mulți dintre noi, nu se poate să nu ne fi lovit vreodată de ele, trebuia să le pun, pentu că fac parte din text, pentru a lăsa loc de mai bine. albert, ai remarcat bine că poemul nu are final, nu are final, deci spun, din simplul fapt că nu e terminat, sper că ți-a lăsat senzația unei povești neterminate. mircea, "oameni-fapte-întâmplări", ecouri cu rezonanță fix în viețile oamenilor. eugenia, mulțumesc pentru recomandare, textul cu micile întâmplări a produs efecte diferite, ceea ce este cât se poate de uman în acest amalgam de sentimente. mulțumesc tuturor pentru răbdare mcm | |
| = manuela | Mihaela Roxana Boboc [02.Jan.10 11:51] |
| Mi-a plăcut tot și l-am citit pe nerăsuflate. E de o sinceritate captivantă. Totul plin de nuanțe din ce în ce mai pline și mai surprinzătoare. Mă întrebam câți au curajul scrierii unui asemenea poem fără mască, eliberat de orice constrângere. Felicitări, Manuela! | |
| = zic și eu | Monica Manolachi [03.Jan.10 19:03] |
| (+) Mie mi-a plăcut stăruința căutării unor sensuri în banalități, pe care le întorci tu pe alte fețe într-un stil propriu. Se citește ușor, lasă o amprentă caldă, nu fierbinte, nu usturătoare. Nu te lovește, ci (îți) vorbește. Este aici reflecția unei construcții de om, în care virtualul face parte din corpul său. Am impresia asta în urma unui joc plăcut de extensii pe axele aproape/departe, real/fantezie, natural/artificial, acum/oricând, înăuntru/afară. (-) În prima zi / 15 mi-a sărit în ochi „mai te uiți”. Adverbul „mai” se pune după pronume. La fel și în A doua zi / 14 „nu mai mă învelește nimeni”, „nu mai îmi este foame”. Ce-i drept, în limba vorbită, apare și înainte, dar dă o notă de absență de la orele de gramatică. Sunt foarte mulți „mai” în text, precum și alte cuvinte care se repetă și pe care le-aș mai sublima pe ici, pe colo. | |
| = re | Carmen-Manuela Macelaru [04.Jan.10 07:59] |
| roxana, e un poem citibil fără mască de oxigen, e nevoie doar de răbdare. monica, așa este, se citește ușor, nu am căutat nimic artificial, poate de aici simplitatea, iar axa real/fantezie predomină. am să revăd textul azi, să mai curăț din "mai, că" . mulțumesc | |
| = acuma.... | diaconescu diana [05.Jan.10 01:40] |
| pot sa spun si eu ce "imi place" mie, la poemul tau? :)) imda, deci imi place toata curgerea asta de cuvinte ce descriu dragostea asta a voastra, tot dansul iubirii asteia dintre voi doi... cred ca imi place cum suna a iubi si a fi iubit, in suflet la voi! imi place ca oamenii isi spun astfel de lucruri! si imi mai place senzatia cu care am ramas dupa ce am citit. nu cred ca stiu ce ar trebui sa va urez acum...la multi ani placuti, la modul acesta? habar nu am!dar mi-ar place sa auzim numai de bine... | |
| = îmi place | Cătălin Al DOAMNEI [06.Jan.10 00:48] |
| un poem pe care l-am gustat, îmi plac ironia, practica oximoronului, tehnica flash-ului... | |
| = re | Carmen-Manuela Macelaru [06.Jan.10 06:31] |
| diana, cătălin nu se mai poate nu se mai poate este ca și cum aș bea liniștită cafeaua în paharul negru de plastic nescafé cu țigara la jumătate când deja am trecut bordura pe strada cealaltă când deja am trecut granița în țara cu multe fructe sălbatice încep să simt frigul te văd și pe tine fumând într-un loc întunecat aceeași marcă de țigări băutura ușor mai fierbinte când încerc să-mi dau seama dacă ești încruntat sau nu exact în momentul astă de maximă puritate se întâmplă | |
| = ritual captivant | calota rodica [06.Jan.10 21:45] |
| In pofida micilor imperfectiuni si a debitului de Amazon,poemul are calitati indeniabile;nu pot sa nu recunosc farmecul colocvial al acestei infaptuiri lirice,tot acest ritual captivant,arta disimularii de marca postmodernista("De ce iubim femeile").Persevereaza si concentreaza! | |
| = continuare | Carmen-Manuela Macelaru [07.Jan.10 10:29] |
| rodica, mi-a plăct expresia ta "debitul de Amazon", așa este, uite o parte din continuare.mulțumesc pentru semn. mă gândesc la tine aproape în fiecare minut ca dependenții de heroină dacă nu ești lângă mine am nevoie de o centură de forță să nu-mi iasă viscerele alandala mă leg cu o sfoară pe inimă în ochi niște țăruși de metal când nu sunt cu tine parcă aș fi tu îți imit mersul gesturile ample beau cafeaua ta preferată fumez țigările tale ascult muzica ta doar doar nu mai am nevoie de tine 6 Dumnezeu trece nonșalant prin mine nici el nu știe cine sunt de asta de iubesc pentru că încalci toate regulile și legile fizicii dacă aș avea un magnet în loc de ficat poate ai sta lipit ca pilitura de fier să te fărâmițezi și să dormi să dormi să dormi doar în mine să dormi 7 îmi place că nu ești om și ai 100 de stări de agregare te iubesc pentru că în tine nu curge nimic lichid ci o formă superioară de viață 8 la tine între coaste mi-ar plăcea să stau ca o larvă un milon de ani și mai bine să nu ies niciodată în tine să fie și ziua și noaptea și mama și tata 9 am picioarele înghețate acum podeaua e un fel de calota polară sub mine sunt multe vietăți urși polari cu pui și mulți pinguini un spectacol fascinant de lumini și umbre chiar în fața mea aș vrea să te sun să-ți spun vino și tu dar e prea devreme te las să dormi 10 te-am iubit în 783 când nu erau locuri te-ai lăsat pe spate să te faci scaunul meu aș fi stat în autobuzul ăsta până dincolo de orice uscat aș fi șters stațiile de pe hartă să nu mai oprească niciodată să te țin în brațe așa mult înfinit de mult până când moartea ar fi gemut în noi pentru o gură de aer | |