Comentariile membrilor:

 =  -
Jupp B. Itter
[02.Feb.10 19:28]
Nu-i nici o dilemă,
Arta e absentă,
La așa o temă...
Vai de concurentă!

Cred că ar fi indicat să mai studiați un pic înainte de a participa la concursuri. Cornel Rodean si Sorin Olariu au cîteva articole foarte interesante, atît despre prozodie în general, cît și despre construcția unei epigrame. Nu în ultimul rînd, aveți grijă că o epigramă fără poantă este ca Mizilul fără Relaxa.

 =  semn
Vali Slavu
[02.Feb.10 19:30]
Eu nu am participat la Mizil, tu ai fost mai curajoasă. De fapt, ești... recidivistă. :)
Am citit epigramele și am constatat că sunt singurele (din cele postate pe site) care sunt inspirate din piesa lui Ranetti. Oricum, regulamentul este destul de aiurea.

Despre epigramele de mai sus vom discuta la telefon.

Mă bucur că ai revenit pe site!
:)


 =  Multumesc!
Felicia Munteanu
[05.Feb.10 16:53]
Vă mulțumesc de vizită și de comentarii. Așteptam mai multe opinii pentru că postasem tocmai pentru a afla de la cititori ce e bine sau, mai ales, ce nu e bine.
La Mizil nu am trimis cu gândul la premiu, ci, în primul rând, pentru a vedea cam cât pot, cu atât mai mult cu cât nu am multă experiență în epigramă.
Ei, bine, chiar "vai de concurentă!" nu am fost, din moment ce m-am situat la jumătatea clasamentului!

 =  .
Jupp B. Itter
[15.Feb.10 23:18]
Nu vreau sa fiu rău (deși sunt, așa e firea mea) dar faptul că ai fost la jumătatea clasamentului nu e relevant. Nu ai fost tu bună, nici măcar acceptabilă, ci ceilalți au fost lamentabili. Pe o altă pagină spuneai că un membru al juriului te-a notat cu 5 și altul cu 9 și te întrebai "cine e geniu și cine idiot?"
Îți dau un hint: un catren fără poantă nu poate avea notă de trecere; cu atît mai mult cu cît și ritmul e făcut praf. Singurul lucru bun (deci există totuși un punct de plecare) e că rimele sunt ok.

Și acum punctual, ce nu e bine:
catrenul 1: versuri mult prea lungi (recomandabil, 8-9 silabe); accente greșite pe "Mișu" și "Julieta"; versurile 1-3 au alt ritm față de 2-4 (2+4 sunt formate din două grupuri de iambi pe cînd 1 și 3 sunt total iambice); dacă există vreo poantă (pe care eu unul nu am văzut-o) , nu e în nici un caz în ultimul vers, acolo unde ar trebui să fie.

catrenul 2: ritmul în versurile 1 și 3 e praf; lungimea versurilor este inconsistentă (versurile sunt 12-10-12-10 - corect este ca diferența de lungime între versurile care nu rimează să nu fie mai mare de o silabă neaccentuată); se repetă cuvîntul "partide"; catren fără poantă, doar constatativ.

catrenul 3: ritm deficitar în versurile 3 și 4; structură inconsistentă 10-10-12-12; monorima nu este recomandată în epigramă; unde e poanta? dacă e vreuna, aceasta ar putea fi faptul că "politica e un lupanar", dar atunci de ce nu e în ultimul vers?

catrenul 4: accent greșit pe "crezîndu-ne"; construcția aici e mai apropiată de o epigramă, versul mai scurt, prezumția de poantă la sfîrșit, numai că aceasta (poanta) e răs-răs-răs-bătătorită; văd că acest catren nu are nimic de a face cu tema, dar poate mă înșel, poate au fost cerute și catrene cu temă liberă.

Citește exemplele scrise de Sorin Olariu în "Atenție epigramiști" și dacă tot crezi că nu e "vai de concurentă", atunci nu mai ai nici o speranță, încearcă alt gen. ;)

 =  Mulțumesc!
Felicia Munteanu
[16.Feb.10 17:40]
Mulțumesc!
Asta voiam să aud (citesc!), o analiză punctuală. Nu mă consider epigramistă. Am citit câte ceva despre epigramă, de la epigramiștii de aici și am încercat. În general scriu poezii pentru copii. Faptul că am trimis la concurs nu înseamnă că mă consideram genială. Sincer, nu așteptam premiu, ci o evaluare. Ei bine, ce găsesc în fișa cu rezultate? 9 de la dl Busuioc (epigramist, nu reprezentantul gospodăriei de partid, care a notat până la 4, nu doar cu 9 și 10) și 5 de la dl Corbu (tot epigramist). Ce să înțeleg? Dacă notau numai ei, după care trebuia să mă iau? Bine, că celelalte note au fost 6,5 și 7,5 și am putut face o medie, dar... știu, arta e greu de măsurat!!!
Anul trecut am găsit întâmplător aici, pe site, comentarii la epigramele ediției a II-a (le ceruse Laurențiu Ghiță). Dl Orășanu spunea despre ale mele: "construcția bună, poantele bune, prozodia la pământ". Acesta a fost motivul pentru care mi-am zis că merită să mai încerc.
Adevărul e că tema (piesa de teatru) și condițiile (folosirea celor 4 cuvinte cheie) sunt extrem de grele (și n-am spus-o numai eu). Asta a făcut să-mi iasă și versuri atât de lungi.

Despre poante, ca să pot să vă răspund tot punctual, ar trebui să știu dacă ați citit piesa. Dacă ați citit-o, atunci, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit înțelegeți că:
la catrenul 1: odată cu schimbarea de nume a eroilor, Mișu și Veta, are loc și schimbarea politicii în Mizil (tații trec de la un partid la altul)
la catrenul 2: "partide" se repetă, dar sunt omonime (partide de amor și partide politice. Nu e permis?
catrenul 3: tatăl Julietei schimbă partidul după interes (deci politica-i un lupanar)și, pe deasupra, are și felinar la poartă (singurul de pe stradă, din economie).
Ultima epigramă putea fi liberă.

Vă mulțumesc încă o dată pentru cele scrise și pentru timpul petrecut cu "disecția". Mi-ați fost de un real folos. Nu consider că a fi critic înseamnă a fi rău.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !