| = ghicitoare în ghicitoarea celui ce știe | Plopeanu Petrache [10.Aug.10 17:53] |
| Domnule Sibiceanu, un poem cu drum de cer prin ontologia sa puternică! O melancolie la fel de puternică se naște din acest poem, care se apropie de spațiile mitice ale începuturilor, dar și ale sfârșiturilor. Există multiple trimiteri de o frumusețe aparte, pe care numai experiența unei vieți trăite în poezie le poate crea: -"Greu iartă cearcănul gresia pleoapei" - parte și întreg deopotrivă de cuminți găsite împreună -lumina care își potrivește ochiul -dăruirea și uneltirea în același timp - poate spune cineva, imagini obișnuite, poate, dar unirea lor dă o neasemuită și interioară frumusețe ideii! -La margini de ghicitori - ca la o margine de lume, când totul, fie ia ființă, fie s-a încheiat. E și aici o ghicitoare în ghicitoare!... .... multe frumuseți în acest poem! Felicitări domnule Sibiceanu Cu stimă PP | |
| = Nomad în Cuvânt. Aurel Sibiceanu | Ioan Barb [10.Aug.10 22:05] |
| "cui să slujești cu ruinurile unei credințe când stăpânești o vreme părăsită de foșnetul chiparoșilor" O întrebare retorică formulată în anul 1982 și actuală prin raportare la viața moartă pe care ne nevoim să o trăim. Un poem care mi-a limpezit noaptea cu izvoarele ei tulburi. Am citit cu bucurie. Cu prietenie, Ioan. | |
| = D-le Plopeanu, Ioan | Aurel Sibiceanu [11.Aug.10 08:05] |
| Vă mulțumesc pentru cuvintele Domniilor Voastre, care au gratulat acest text. Mă bucur că un poem de acum 28 de ani mai poate fi actual în frumusețea lui, iară nu în actualitatea social-politică... Spusele lui Ioan mă determină ca, azi-mâine, să scriu povestea acestui poem, precum și avatarurile cu care m-a procopsit el. Dacă sunteți interesați de această poveste, dragi prieteni, o veți găsi la "Personale" curând. Cu respect, Sibi | |