| = Act de autentificare a unor istorii străvechi | Viorel Darie [24.May.11 14:08] |
| Povestirile cele mai impresionante se produc atunci când un suflet sensibil încearcă să descrie, prin prisma emoțiilor proprii, oameni, locuri, întâmplări care au fost cândva, iar acum chiar și amintirile despre ele sunt fugare, încât doar un bun cunoscător al satului natal le mai poate reconstitui. De ce au existat oameni, viață, dacă acum ei nu mai există? De ce există valuri pe mare, dacă marea ar putea fi mereu neclintită? Lumea n-ar fi lume dacă nimic nu s-ar fi întamplat. Acesta este farmecul vietii: întâmplările. Și sentimentele. Frumoasă, artistică relatare, debordând de autenticitate. Iar ultima parte ne coplesește prin adevărul exprimat: "Muntele e la fel de falnic și frumos, și-n fiecare seară bolta se așterne peste colinele împădurite la fel ca-n alte dăți; luna se mai sprijină seara pe uluca stânii, dar pe ulițele pustii nu mai trec oameni, ci mașini zgomotoase. S-au dus toți: Polina, Vasile, Fănel; ba chiar și comunismul. Au rămas, în locul lor, doar câteva povești triste. Prea triste." Cu stimă Viorel Darie | |
| = “Nostalgia” comunismului | Stancu Leliana [25.May.11 09:14] |
Despre perioada comunismului, copiii știu doar că oamenii nu aveau mâncare și stăteau iarna în frig. Dar oare aceste lucruri nu se întâmplă și azi, cu atâția pensionari? Dacă doar la asta ne rezumăm, s-ar părea că nu e mare diferență… De aceea cred că e de datoria noastră să spunem aceste povești rămase de la părinții și bunicii noștri, pentru ca și cei mai tineri să înțeleagă ce a însemnat, cu adevărat, comunismul, iar nostalgicii să-și amintească. Sau să le facem cunoscute, pentru cei ce nu le-au cunoscut. Sunt pagini de istorie adevărată, pe care le-am scris cu durere, din trecutul familiei. Vă mulțumesc, domnule Viorel Darie, pentru lectură și apreciere. Violinne | |