Comentariile membrilor:

= de la premise false , nu se pot construi concluzii viabile).
Dinu Pantea
[17.Jun.11 15:48]
Alcătuirile - comentariu

1. Constructia tabelului elementelor realizata de Mendeleev a fost o acțiune intuitivã, fãrã a consoaște la mementul respectiv structura atomului ( indiferent ce parcurs a avut acestã înțelegere a structurii atomului de-a lungul timpului). Mendeleev a intuit periodicitatea anumitor proprietati fizice si chimice, periodicitate asociatã la vremea respectivã cu masa atomicã a elementelor. Tot intuitiv, a prevãzut existența unor elemente care nu erau descoperite și a încercat o așezare “logicã” , conform cu periodicitatea și înrudirea unor proprietãți ale respectivelor elemente. Ca toate marile descoperiri, așezarea in tabelul periodic, a respectat legi care vor fi descoperite mult mai târziu. Astãzi, dupã ce s-au “consumat” mai multe paradigme ale criteriilor de aranjare, este unanim acceptat cã periodicitatea în sistemul periodic este datã de douã dintre cele patru numere cuantice care caracterizeazã atomul. Deja se vorbește în limbaj cuantic, asta însemnând și faptul cã se acceptã ideea cã materia nu este organizatã discret, uneori putând fi interpretatã doar ca informație. Ideea este mult mai complexã, dar este foarte bine fundamentatã în studiile de specialitate. Apropo de studii de specialitate, ca în orice alt domeniu, afirmațiile considerate de bazã, trebuie sã aibã în spate cunoașterea principiilor cercetãrii fundamentale coroborate cu cercetarea aplicatã. Attfel, se poate ajunge în situația in care se “inventeazã” o altã scriere din necunoașterea existenței alfabetului (nu spun cã este mai rea sau mai bunã).
Revenind, dintre cele patru numere cuantice care determinã atomul, primul, numãrul cuantic “N”, determinã energia electronului în fiecare orbital, iar numãrul cuantic”L” determinã forma orbitalului. Dacã am ajuns la noțiunea de orbital, acesta se definește ca zona cu probabilitatea maximã de întâlnire a electronului (forma orbitalilor este determinatã de ecuația de undã a lui Schrodinger, care nu prevede traiectorii ci numai valori maxime și minime ale undei staționare). Mai pãmântește spus, în ideea gravitãrii electronilor în jurul nucleului, asemãnãtor mecanicii corpurilor cerești, electronii se învârt intr-o zonã destul de largã și de vagã, dar traiectoriile lor deseneazã niște volume în care electronii se regãsesc în marea majoritate a timpului. Existã 5 tipuri de orbitali, cu forme din ce în ce mai complexe, periodicitatea ( și acum revenim la tabelul elementelor) fiind datã de similitudinea orbitalilor. Așezarea în sistemul periodic determinã formarea unor grupe și a unor perioade, cu respectarea unor legi în grupe și perioade.
Pornind de la hidrogen, așezat în grupa 1 perioada 1, urmãtorul element se diferențiazã prin adãugarea unui electron, urmãtorul prin încã un electron și așa mai departe.Fiecare orbital poate fi ocupat cu maxim doi electroni diferind între ei prin al treilea numãr cuantic, numit numãr de spin, în limbaj profan, exprimând sensul rotației electronului fațã de un sistem referențial (principiul excluziunii al lui Pauli – într-un orbital nu pot exista doi electroni cu toate cele patru numere cuantice identice).

2. Observația cã “elementele care sunt cel mai larg rãspândite au greutãți mici atomice’’ pãcãtuiește din mai multe puncte de vedere. Nu spune nimin despre zona de rãspândire – respectiv în scoarța terestrã, în cosmos (la vremea respectivã nu se punea problema), în general pe Pãmânt (indiferent de zonã, formã de agregare etc). Nu spune nimic despre unitatea de mãsurã – vorbim despre unitãți de masã, volul, procentuale etc. In scoarța terestrã, primele15 elemente ( ca procent masic) ocupã 99,5% din total. Aceastã proprietate se numește clarck. Elementele sunt în ordine : oxigen (47), siliciu (26), aluminiu (8), fier (5), calciu, sodiu, potasiu, magneziu, titan, hidrogen (0,13) etc. Presupunerile ulterioare sunt false, plecând de la premise false.
3. Citez : “Una dintre cele zece serii chimice, care formează tabloul elementelor se numește ,,Nemetale,,. Criteriul de așezare în serii este cel referitor la proprietatea de a fi metale. Șapte serii găzduiesc ,,metalele,, în diferite ipostaze. A opta serie este cea a ,,nemetalelor”. Fals, fals, fals. Nu existã noțiunea de serii, se poate vorbi de perioade sau grupe. Probabil este vorba de grupe. Existã 2 grupe principale (metale), apoi încã 10 grupe secundare (metale tranziționale), apoi, intercalat între grupa a 3-a și a 4-a tranziționalã, lantanidele și actinidele. Urmeazã 5 grupe cu nemetale în care proprietãtile unora sunt de granițã între metale și nemetale, grupa a 7-a principalã, grupa halogenilor și grupa a 8-a principalã, grupa gazelor rare. Douã la primãrie, douã la prefecturã, în total 18 grupe.
Era mult mai simplu și mai coerent de explicat totul prin funcția de undã a orbitalilor. Astfel, școlãrește spus, metalele alcaline au ultimul electron pe orbitali de tip s (neîmperecheat), metalele alcalino-pãmântoase(grupa a 2-a) completeazã ultimul electron pe orbital s, metalele tranziționale completeazã ultimul electron pe orbitali de tip d, nemetalele pe orbitali de tip p, lantanidele și actinidele pe orbitali de tip f. Funcția de undã pentru orbitali s este sfericã (maxim 2 electroni), pentru orbitali p este trilobarã (3 orbitali p perpendiculari , total maxim 6 electroni), orbitalii d sunt în numãr de 5, iar cei f sunt 7. Etc...
4. Din punct de vedere al proprietãților chimice și fizice, halogenii și gazele rare sunt nemetale.
Citez : “Nemetalele au parcurs alcătuirile specifice vieții prin convergență spre anumite semnificații. Ce fel de conținut ar putea avea aceste semnificații?:
-Masa atomică mică, ar putea fi o astfel de semnificație?”
Nu, masa atomicã micã nu spune mare lucru, de exemplu seleniul are masa atomicã mai mare decât 17 metale, iodul, care este un nemetal tipic, are masa atomicã 126, etc.
Mai trebuie îndepãrtatã o confuzie : periodicitatea nu este datã de masa atomicã, așa cum credea Mendeleev, ea este o consecințã a numãrului de ordine (sau numãrul atomic), care reprezintã adevãrata periodicitate. Numãrul de ordine se referã la numãrul de electroni din învelișul electronic, egal cu numãrul de protoni din nucleu. Elementele sunt așezate în tabel crescãtor, dupã numãrul de ordine. Numãrul de masã este un numãr întreg, el fiind dat de suma numãrului de protoni și de neutroni din nucleu, determinând izotopul. Izotopul se definește ca specia atomicã cu același numãr de ordice, dar cu numãr de masã diferit. Masa atomicã este un numãr fracționar, el rezultã din ponderarea masicã a diferiților izotopi ai fiecãrui element, fiecare izotop fiind caracterizat de numãrul de ordine (electroni sau protoni).
Citez : “Răspândirea, difuzia, capacitatea de a umple spații în condițiile în care forțele din natură devin consensuale cu acest proces?”
Nu, capacitatea eventualã de a umple spații etc. poate fi legatã mai mult de starea de agregare, nemetalele existã în toate cele 3 stãri de agregare. Metalele, cu o singurã exceptie, din cãte știm, sunt solide.
Sub raportul densitãții relative, iarãși este o poveste, se știe cã sunt metale mai ușoare decât apa și nemetale mai grele.
Citez : “Posibilitatea de a se stuctura sub forma unor legături spațiale consistente (chimice)?”
Foarte vag și evaziv. Legãturile chimice ( și astea de mai multe tipuri), se pot realiza : între elemente diferite (metale între ele, nemetale între ele, metale cu nemetale – ultimele cele mai frecvente, rezultând multitudinea de substanțe, combinații chimice). Legãturile chimice sunt caracterizate de forțe slabe, intermediare sau puternice. O caracterizare a forței unei legãturi se poate face prin evaluarea energiei de legãturã, reprezentând cantitatea de energie necesarã pentru desfacerea unei legãturi. Ce înseamnã “legãturi spațiale consistente” ? Au legãturã cu starea de agregare, cu nereactivitatea, cu energia de legãturã, cu alte proprietãți fizice determinate de energia de legãturã ( termodinamice, temperaturi de topire, fierbere etc).
Citez : “Creșterea în raport cu forțele din natură? De ce nu cresc, nu se dezvoltă structuri în natură formate din metale, fie ele și de tranziție?”
Marea majoritate a structurilor din naturã sunt combinații : rocile, apele, aerul, inclusiv formele vii. Nu prea existã structuri numai din nemetale, dupã cum nu prea existã din metale. Din metale, este ușor explicabil, nu existã structuri individuale decât din metalele platinice, care nu se oxideazã, iar din nemetale, doar câteva exemple (sulful, carbonul) și gazele rare.
In rest, toate sunt combinații ( chiar și cele care par structuri nemetalice, de exemplu diamantul este o structurã din carbon legat tetravalent ), chiar și rugina este un foarte bun exemplu dual : rugina nu se formeazã numai din metal sau numai din nemetal, existã o reacție ce duce la combinarea lor. Unul fãrã celãlalt nu fac nimic. Si metalul și nemetalul se consumã și se transformã.
…
5. Alcãturi elementare ….

Toate alcãturile sunt miraculoase. Hidrogenul și oxigenul, hidrogenul și carbonul, oxigenul și bioxidul de carbon și încã vreo câteva miliarde pe care nu le mai enumãr.
Singura observație care mi s-a pãrut apropiatã de adevãr (nu de conceptul filosofic)
” Prima condiție de a depăși paradigma chimizată a înțelegerii naturii, adică de a aborda această înțelegere într-un alt mod față de cel actual, este aceea de a accepta un concept nou despre alcătuire, într-o formă liberă de considerațiile științei chimiei, neprivind alcătuirile materiei doar ca pe niște previzibile reacții chimice.’’
Chimia, ca și celelalte științe ‘’exacte’’ , chimia opereazã cu aproximații, nu reușește sã ajungã la fundamentele ascunse care , se pare, nu ne sunt accesibile. Dar aceste aproximații ne ajutã sã înțelegem (parțial), sã explicãm, sã producem. Deocamdatã, nimic transcedental în aceastã accepțiune, poate doar în vremurile poetice ale alchimiei.

Despre “Singularizarea hidrogenului” , continuare la Alcãtuirile, poate o altã continuare.
(singura observație : de la premise false , nu se pot construi concluzii viabile).

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0

= de la premise false , nu se pot construi concluzii viabile).	Dinu Pantea [17.Jun.11 15:48]
Alcătuirile - comentariu 1. Constructia tabelului elementelor realizata de Mendeleev a fost o acțiune intuitivã, fãrã a consoaște la mementul respectiv structura atomului ( indiferent ce parcurs a avut acestã înțelegere a structurii atomului de-a lungul timpului). Mendeleev a intuit periodicitatea anumitor proprietati fizice si chimice, periodicitate asociatã la vremea respectivã cu masa atomicã a elementelor. Tot intuitiv, a prevãzut existența unor elemente care nu erau descoperite și a încercat o așezare “logicã” , conform cu periodicitatea și înrudirea unor proprietãți ale respectivelor elemente. Ca toate marile descoperiri, așezarea in tabelul periodic, a respectat legi care vor fi descoperite mult mai târziu. Astãzi, dupã ce s-au “consumat” mai multe paradigme ale criteriilor de aranjare, este unanim acceptat cã periodicitatea în sistemul periodic este datã de douã dintre cele patru numere cuantice care caracterizeazã atomul. Deja se vorbește în limbaj cuantic, asta însemnând și faptul cã se acceptã ideea cã materia nu este organizatã discret, uneori putând fi interpretatã doar ca informație. Ideea este mult mai complexã, dar este foarte bine fundamentatã în studiile de specialitate. Apropo de studii de specialitate, ca în orice alt domeniu, afirmațiile considerate de bazã, trebuie sã aibã în spate cunoașterea principiilor cercetãrii fundamentale coroborate cu cercetarea aplicatã. Attfel, se poate ajunge în situația in care se “inventeazã” o altã scriere din necunoașterea existenței alfabetului (nu spun cã este mai rea sau mai bunã). Revenind, dintre cele patru numere cuantice care determinã atomul, primul, numãrul cuantic “N”, determinã energia electronului în fiecare orbital, iar numãrul cuantic”L” determinã forma orbitalului. Dacã am ajuns la noțiunea de orbital, acesta se definește ca zona cu probabilitatea maximã de întâlnire a electronului (forma orbitalilor este determinatã de ecuația de undã a lui Schrodinger, care nu prevede traiectorii ci numai valori maxime și minime ale undei staționare). Mai pãmântește spus, în ideea gravitãrii electronilor în jurul nucleului, asemãnãtor mecanicii corpurilor cerești, electronii se învârt intr-o zonã destul de largã și de vagã, dar traiectoriile lor deseneazã niște volume în care electronii se regãsesc în marea majoritate a timpului. Existã 5 tipuri de orbitali, cu forme din ce în ce mai complexe, periodicitatea ( și acum revenim la tabelul elementelor) fiind datã de similitudinea orbitalilor. Așezarea în sistemul periodic determinã formarea unor grupe și a unor perioade, cu respectarea unor legi în grupe și perioade. Pornind de la hidrogen, așezat în grupa 1 perioada 1, urmãtorul element se diferențiazã prin adãugarea unui electron, urmãtorul prin încã un electron și așa mai departe.Fiecare orbital poate fi ocupat cu maxim doi electroni diferind între ei prin al treilea numãr cuantic, numit numãr de spin, în limbaj profan, exprimând sensul rotației electronului fațã de un sistem referențial (principiul excluziunii al lui Pauli – într-un orbital nu pot exista doi electroni cu toate cele patru numere cuantice identice). 2. Observația cã “elementele care sunt cel mai larg rãspândite au greutãți mici atomice’’ pãcãtuiește din mai multe puncte de vedere. Nu spune nimin despre zona de rãspândire – respectiv în scoarța terestrã, în cosmos (la vremea respectivã nu se punea problema), în general pe Pãmânt (indiferent de zonã, formã de agregare etc). Nu spune nimic despre unitatea de mãsurã – vorbim despre unitãți de masã, volul, procentuale etc. In scoarța terestrã, primele15 elemente ( ca procent masic) ocupã 99,5% din total. Aceastã proprietate se numește clarck. Elementele sunt în ordine : oxigen (47), siliciu (26), aluminiu (8), fier (5), calciu, sodiu, potasiu, magneziu, titan, hidrogen (0,13) etc. Presupunerile ulterioare sunt false, plecând de la premise false. 3. Citez : “Una dintre cele zece serii chimice, care formează tabloul elementelor se numește ,,Nemetale,,. Criteriul de așezare în serii este cel referitor la proprietatea de a fi metale. Șapte serii găzduiesc ,,metalele,, în diferite ipostaze. A opta serie este cea a ,,nemetalelor”. Fals, fals, fals. Nu existã noțiunea de serii, se poate vorbi de perioade sau grupe. Probabil este vorba de grupe. Existã 2 grupe principale (metale), apoi încã 10 grupe secundare (metale tranziționale), apoi, intercalat între grupa a 3-a și a 4-a tranziționalã, lantanidele și actinidele. Urmeazã 5 grupe cu nemetale în care proprietãtile unora sunt de granițã între metale și nemetale, grupa a 7-a principalã, grupa halogenilor și grupa a 8-a principalã, grupa gazelor rare. Douã la primãrie, douã la prefecturã, în total 18 grupe. Era mult mai simplu și mai coerent de explicat totul prin funcția de undã a orbitalilor. Astfel, școlãrește spus, metalele alcaline au ultimul electron pe orbitali de tip s (neîmperecheat), metalele alcalino-pãmântoase(grupa a 2-a) completeazã ultimul electron pe orbital s, metalele tranziționale completeazã ultimul electron pe orbitali de tip d, nemetalele pe orbitali de tip p, lantanidele și actinidele pe orbitali de tip f. Funcția de undã pentru orbitali s este sfericã (maxim 2 electroni), pentru orbitali p este trilobarã (3 orbitali p perpendiculari , total maxim 6 electroni), orbitalii d sunt în numãr de 5, iar cei f sunt 7. Etc... 4. Din punct de vedere al proprietãților chimice și fizice, halogenii și gazele rare sunt nemetale. Citez : “Nemetalele au parcurs alcătuirile specifice vieții prin convergență spre anumite semnificații. Ce fel de conținut ar putea avea aceste semnificații?: -Masa atomică mică, ar putea fi o astfel de semnificație?” Nu, masa atomicã micã nu spune mare lucru, de exemplu seleniul are masa atomicã mai mare decât 17 metale, iodul, care este un nemetal tipic, are masa atomicã 126, etc. Mai trebuie îndepãrtatã o confuzie : periodicitatea nu este datã de masa atomicã, așa cum credea Mendeleev, ea este o consecințã a numãrului de ordine (sau numãrul atomic), care reprezintã adevãrata periodicitate. Numãrul de ordine se referã la numãrul de electroni din învelișul electronic, egal cu numãrul de protoni din nucleu. Elementele sunt așezate în tabel crescãtor, dupã numãrul de ordine. Numãrul de masã este un numãr întreg, el fiind dat de suma numãrului de protoni și de neutroni din nucleu, determinând izotopul. Izotopul se definește ca specia atomicã cu același numãr de ordice, dar cu numãr de masã diferit. Masa atomicã este un numãr fracționar, el rezultã din ponderarea masicã a diferiților izotopi ai fiecãrui element, fiecare izotop fiind caracterizat de numãrul de ordine (electroni sau protoni). Citez : “Răspândirea, difuzia, capacitatea de a umple spații în condițiile în care forțele din natură devin consensuale cu acest proces?” Nu, capacitatea eventualã de a umple spații etc. poate fi legatã mai mult de starea de agregare, nemetalele existã în toate cele 3 stãri de agregare. Metalele, cu o singurã exceptie, din cãte știm, sunt solide. Sub raportul densitãții relative, iarãși este o poveste, se știe cã sunt metale mai ușoare decât apa și nemetale mai grele. Citez : “Posibilitatea de a se stuctura sub forma unor legături spațiale consistente (chimice)?” Foarte vag și evaziv. Legãturile chimice ( și astea de mai multe tipuri), se pot realiza : între elemente diferite (metale între ele, nemetale între ele, metale cu nemetale – ultimele cele mai frecvente, rezultând multitudinea de substanțe, combinații chimice). Legãturile chimice sunt caracterizate de forțe slabe, intermediare sau puternice. O caracterizare a forței unei legãturi se poate face prin evaluarea energiei de legãturã, reprezentând cantitatea de energie necesarã pentru desfacerea unei legãturi. Ce înseamnã “legãturi spațiale consistente” ? Au legãturã cu starea de agregare, cu nereactivitatea, cu energia de legãturã, cu alte proprietãți fizice determinate de energia de legãturã ( termodinamice, temperaturi de topire, fierbere etc). Citez : “Creșterea în raport cu forțele din natură? De ce nu cresc, nu se dezvoltă structuri în natură formate din metale, fie ele și de tranziție?” Marea majoritate a structurilor din naturã sunt combinații : rocile, apele, aerul, inclusiv formele vii. Nu prea existã structuri numai din nemetale, dupã cum nu prea existã din metale. Din metale, este ușor explicabil, nu existã structuri individuale decât din metalele platinice, care nu se oxideazã, iar din nemetale, doar câteva exemple (sulful, carbonul) și gazele rare. In rest, toate sunt combinații ( chiar și cele care par structuri nemetalice, de exemplu diamantul este o structurã din carbon legat tetravalent ), chiar și rugina este un foarte bun exemplu dual : rugina nu se formeazã numai din metal sau numai din nemetal, existã o reacție ce duce la combinarea lor. Unul fãrã celãlalt nu fac nimic. Si metalul și nemetalul se consumã și se transformã. … 5. Alcãturi elementare …. Toate alcãturile sunt miraculoase. Hidrogenul și oxigenul, hidrogenul și carbonul, oxigenul și bioxidul de carbon și încã vreo câteva miliarde pe care nu le mai enumãr. Singura observație care mi s-a pãrut apropiatã de adevãr (nu de conceptul filosofic) ” Prima condiție de a depăși paradigma chimizată a înțelegerii naturii, adică de a aborda această înțelegere într-un alt mod față de cel actual, este aceea de a accepta un concept nou despre alcătuire, într-o formă liberă de considerațiile științei chimiei, neprivind alcătuirile materiei doar ca pe niște previzibile reacții chimice.’’ Chimia, ca și celelalte științe ‘’exacte’’ , chimia opereazã cu aproximații, nu reușește sã ajungã la fundamentele ascunse care , se pare, nu ne sunt accesibile. Dar aceste aproximații ne ajutã sã înțelegem (parțial), sã explicãm, sã producem. Deocamdatã, nimic transcedental în aceastã accepțiune, poate doar în vremurile poetice ale alchimiei. Despre “Singularizarea hidrogenului” , continuare la Alcãtuirile, poate o altã continuare. (singura observație : de la premise false , nu se pot construi concluzii viabile).