| = Merele, pisica și pătura | Dragoș Vișan [28.Jul.11 23:19] |
| Deși merele nu apar afundate în frunze, o dorință de reificare (vizavi de patură), de a intra în pliurile acestei naturi domestice se simte foarte bine. Un discurs de-o mare simplitate, dar cu rezonanțele asigurate de sugestii și imagini. Ambiguizare bine dozată. | |
| = Din măr în măr | Călin Sămărghițan [28.Jul.11 23:43] |
| Cu bucurie, Dragoș, cu bucurie. Îmi văd textul cu ochii tăi și nu știu dacă vin sau dacă mă-ndepărtez de natura aceea domesticită. | |
| = anamneză | cezara răducu [29.Jul.11 16:18] |
| esențe primare și nevoia de început.undeva, am văzut o extensie de la ,,cretacic..". da,în noi e cel mai cald. acolo suntem acasă. pe aci, pe la stupi, rara | |
| = ce frumoasă | Ottilia Ardeleanu [29.Jul.11 17:13] |
| asemuire a trupurilor cu niște „mere târzii”! aceasta îmi vorbește de aromă, de puf - aproape ca o blană de mâță – protector (pătura), de rezistență („mere târzii”), de longevitate - un fel de prezicere („Va fi o iarnă lungă”). cât de înduioșător și de trist, dar parcă un sentiment de resemnare, înțeles până la capăt acest loc al morții: „Vizuina caldă a morții.” apoi, finalul care, prin contradicție, se dorește unul calm, de consolare cumva și în sensul atenuării regretului de a fi aruncat mâții în râu (tot un semn al morții), și anume: va fi dulce, va fi cald în vizuina morții, nimic înspăimântător („vor pune mai multă miere în stupi și-n casă va fi cald și în pat va fi cald va fi cald sub pătura aia”). am citit cu plăcere, Ottilia Ardeleanu | |
| = Acum rânjesc la mine | Călin Sămărghițan [29.Jul.11 22:41] |
| Încep să-mi iubesc cantilenele tot mai mult. E grav? Noroc că mai treceți voi pe-aici să-mi dați câte-un ghiont. Da, da, are un sentiment de acasă, Rara, de acord, cred că e ceva primar acolo, aproape animalic, m-am speriat când am scris-o și am vrut să salvez prin luciditate și calcul, acel gând despre vreme. Să avem grijă de albine când iarna e lungă. Mulțumesc pentru interpretare, Ottilia, ai atins teme esențiale de care mie mi-e teamă să mă apropii, dar le-ai numit și acum rânjesc la mine. | |