| = from a friend | mihai amaradia [05.Nov.11 11:22] |
| as renunta la ultimul vers cu tot respectul si fara degetele tacerii si-o sa fie o bijuterie crede-ma. daca nu sa-mi creasca nasul. mi-a placut mult. | |
| = tata care te doare | Ioan-Mircea Popovici [05.Nov.11 18:24] |
| un singur lucru mă îngrijorează fularul acela lung din fotografie in rest o rana deschisa tata care te doare-n singurătatea lui “poate că ar trebui să tac acum mă îmbolnăvesc de fiecare dată când îi citesc poemele despre mama ……………………………………………………. un kg de întuneric e mai greu decât unul de lumină ……………………….. liniștea mă strigă pe nume …………………….. tată de ce nu aprinzi niciodată becul să văd cum arată așteptarea ? el tace bea apă și într-o zi va deveni fântână “ tata care te doare mare lucru | |
| + adevarul lui Pinocchio | Florina Daniela Florea [10.Nov.11 08:40] |
| un text care se strecoara prin cele felii de suflet. si mi se strecoara ferm, ireversibil, in ciuda minciunii de pinocchio precum ca urechile ar suferi de impotenta. abia acolo-i minciuna mastii de clovn. de fapt auzi prea bine, copile, de fapt auzi mult prea bine si-atunci doare. la inceputul textului- impetuozitatea tanarului. la mijloc e dialogul si ascultarea. iar finalul e al tatalui. ca intotdeauna. e cald in camera tatalui. protector, ceaiul cu lamaie, culcusul temerilor. si mama e acolo. copilul creste, creste. sincer? nu vreau sa schimb nimic din textul acesta. micile dubii de forma le-as lasa pe toate pentru ca un adolescent, un copil care se ridica, nu-si pune intrebarile academic-pretios ci asa cum e invatat acasa, in limbajul de cuib. de aceea textul acesta mi se pare mie veridic. adevarul camuflat sub nasul de pinocchio pentru ca lumea sa nu rada de adevar, ci doar de nas si speranta ca pe usa va intra doar kilogramul de lumina. dupa parerea mea de simplu cititor, e o buna alegere, Eugenia. clar, e perfectibila, dar versul baiatului acesta are pe vino-ncoace. p.s. de azi voi bea apa din fantana ca din tata. si poate, doar poate, setea va trece mai usor. | |
| + felicitari | Paul Gabriel Sandu [13.Nov.11 00:11] |
| poemul e fara indoiala o reusita. curge bine, imaginile se adauga si se construiesc mereu surprinzator, in chipul cel mai simplu si astfel cel mai penetrant. exista un singur moment in care poemul tinde sa devina explicativ, in care se deconspira cumva, un singur "caci" pe care poezia incearca sa-l scuipe, cu putere, pe la articulatii. fara "caci" versul ar suna mult mai bine, s-ar potrivi mai firesc cadentei poeziei. versurile: "tata imi povesteste cate ceva despre o singuratate, despre alta" sunt de o forta poetica remarcabila. | |
| = ... | Monica Manolachi [16.Nov.11 22:26] |
| Îmi place îndeosebi secvența din strofa a patra, jocul cu spațiul și cu greutățile... Dar întregul poem este scris cu sensibilitate. | |
| = pe care l-am omis | Iulia Matei [17.Nov.11 00:19] |
| dar ăsta e un poem foarte mișto, sensibil și sincer pe care l-am omis :) și care a cazut taman în momentul în care mă gândeam și eu la tata. e bine construit, cu multă acuratețe. eu chiar aș fi mers pe simplitate până la capăt și pe un discurs liber, fără metafore pentru că tu mergi pe miza asta de la început, iar când bagi câte un metaforel de genul „un kg de întuneric e mai greu decât unul de lumină” sau „strecor un zâmbet printre degetele tăcerii”, rupi monologul. eu acolo mă pierd și îmi sună forțat. dacă ai modifica versurile, sau chiar dacă le-ai scoate, în care deviezi pe imagistică, ar fi un text super | |
| = ... | Adrian A. Agheorghesei [19.Nov.11 23:39] |
| "apoi despre lume și nu văd diferența căci de fiecare dată moartea se excită în piept" - aș renunța la "căci" - prea evident explicativul. Finalul e bun, cumva la limita dintre ironie și blestem. Text fain. | |