| = Ars poetica | Valentin Irimia [05.Mar.12 18:46] |
| ce-ai slujit-o cu devotament si-arata reciprocitatea slujindu-te si ea pe tine.Ma intrebai deunazi pt. cine scriem desi tot tu imi demonstrasei ca scrisul este cea mai limpede cale de (auto)cunoastere si de (auto)definire. Caci asta am gasit eu cu prisosinta in textul de mai sus si data fiind evidenta sinceritate si profunzime nu avea cum sa treaca neobservata de ceilalti. Deci "ochiul minunii dospind in Vocala(eram sa scriu cu litera mica)" a hranit-o cu har ducand-o la perfectiune. "sunt puntea dintre cuvinte sau insusi Cuvantul"(iarasi cu majuscula): foarte profund si de efect(a propo de autodefinirea susamintita.Si cateva metafore care m-au facut sa mor de invidie: "portative de flacari", "clepsidre incenusate", "infinituri in clipa".Nu mi-am dat seama din prima ce exprima "haruieste" din vs16 credeam ca e o eroare de redactare.Si ca sa fie totul ok elimina greseala din vs 23. Ma bucur enorm de martisorul pe care l-ai primit. La mai multe astfel de texte si astfel rasplatite! Cu aceeasi prietenie! Valentin | |
| = Câteodată "puntea" , câteodată "Cuvântul" - lumina mereu | Maria Elena Chindea [08.Mar.12 17:56] |
Am ezitat mult timp să-ți răspund la cuvintele și urările frumoase. Am mai spus-o: viața mi-a oferit toate decorațiile . Sunt o iconoclastă prin definiție, construiesc și dărâm socluri întru autodefinire cât mai complexă. Pentru mine, în acest moment, esențial este mesajul poemelor, forma (fără să-i contest valoarea) contează mai puțin. Este și foarte adevărat că o « formă » mai aproape de perfecțiune, face și mesajul mai ușor de comunicat și primit de destinatari. Pe de altă parte, sunt în primul an al ciclului evolutiv de nouă ani (spiritual), an în care ființa umană se redefinește, pe alte fundații și într-o altă manifestare. De aici provine și plaja foarte largă de « cofraje » în care îmi torn cunoașterile, mai mult sau mai puțin limpezite. Acum sunt mai preocupată de turbioanele interioare, decât să decodez care parametri tehnici îi consideră conducătorii site-ului valabili « poeziei autentice ». Iar ce înseamnă aceasta cu adevărat – rămâne valabil. Am văzut poezii (premiate sau nu) autentice care mi-au plăcut și mie foarte mult, dar pe care oameni (iubitori de poezie) dinafara gintei poeților nu le înțeleg deloc. Deci, pentru cine scriem? Eminescu poate fi înțeles (măcar 1/3) de oricine care nu are obișniunța alegoriei, metaforei. Sunt și altele timpurile, dar asta înseamnă că ne adresăm doar elitelor. Cred că oamenii de artă au “responsabilitatea grozavă” de-a “lucra” asupra percepției “frumosului” asupra maselor, de-a ajuta omenirii să-și pună filtre divine în privire. Pentru că omenirea avansează spiritual mai repede prin artă, decât prin tehnică. Dacă scriem într-o păsărească pe care ne-o înțelegem doar noi între noi-cred că mai bine ne apucăm de plantat pomi. Poezia, constat cu tristețe, se transformă tot mai mult într-un exercițiu intelectual, iar superinteligent era și Lucifer – dar la ce i–a folosit, lui și universului ? Deocamdată importantă este « puntea » de comunicare, autentificările (oricum subiective și destul de aleatorii), contează pentru mine doar sub perspectiva numărului de vizionări și atât. În rest…totul e comun și simplu. Reverență pentru spiritul tău-chiar dacă tu îl cam repudiezi. Jocurile sacre ale vieții… Frumusețea stă (n-aș vrea să zic "doar" - ar fi prea dur) stă în ochii celui ce privește (sau se privește pe sine). Jocurile iluzorii ale materiei.... Cu drag, aceeași și mereu alta, Maria | |