| = Scurt comentariu (Daniel Botca) | Daniel Botca [21.Jun.12 19:13] |
| :) Sunt mai multe despus despre aceasta poezie... Am sa indraznesc sa-mi dau cu parerea: Strofa 1 Sufletul poetului pare a se fi nascut nu odata cu nasterea lui pe pamant (prin insufletirea carnii) ci cu mult timp inainte; poate odata cu nasterea Omului ce conincide cu nasterea "esentei cuvantului". Astfel, poetul din acest scenariu devine un exponent al speciei umane. Strofa2 Odata descoperita "esentei cuvantului",a poeziei, omul a devenit mai sensibil ("lacrima") si a inceput evolutia/cautarea spiritului. "Și am săpat în inima focului nu să aprind flacăra, Ci umbra care preface uitarea adunând din nimic altora." // Omul, nou nascut, sapa acum in "esenta cuvantului", incercand sa prefaca uitarea in care "traise" in ceva ce poate da nastere la randu-i (sa prefaca acea uitare intr-o "creatura" capabila sa creeze). Strofa3 Cu aceasta noua infatisare a omului proaspat nascut si in aceasta stradanie a lui de a metamorfoza uitarea, reuseste cumva sa dea un sens sinelui ("sinelui un profund înainte"). "De aceea, te rog, ființa mea ce mă porți fără mine, Fă să fiu piatra ce-mi doresc a fi nu în timp, ci în ruine!" // Poetul roaga acum acea latura a lui ce transcende viata lui actuala - "ființa mea ce mă porți fără mine" (acea latura nascuta cu mult inainte de nasterea poetului din pantecele mamei) sa-l transpuna cumva in afara timpului si in chip de "ruina" ("ruina" pentru a se renaste...poate!) Felicitari! Pe langa subiectul in sine, apreciez mult prozodia; o poezie cu forma intr-adevar, cum tot mai rar vezi in zilele noastre... | |
| = îmbrățișare | Nincu Mircea [22.Jun.12 00:46] |
| comentariile dvoastră, delicate și cu mult bun simț, mă fac să cred că pot fi o ”rara avis” a cărei cânt știu a-l asculta numai cei cărora le este dat să înțeleagă. vă îmbrățișez, Mircea Nincu | |