Comentariile membrilor:

 =  *
George Pașa
[21.Dec.12 17:44]
Nu erau importante clasificările generaționiste, dar, dacă ar fi să mă iau după vârsta autorilor, fiindcă îi cunosc, pot spune că sunt doar doi optzeciști (Ioan Vintilă Fintiș și Martin Culcea), vreo trei nouăzeciști, iar restul sunt douămiiști. Însă, după manieră creatore, categorisirile pot fi mult mai diverse. Oricum, domnul Tătaru a realizat o prefață bună, de unde văd că ai citat și tu fragmentul de început. Titlul și coperta sunt incitante, aș spune. Sigur, o antologie de cenaclu este, în general, inegală valoric, iar eu nu pot, în cazul acesteia, să realizez o evaluare, fiindcă aș putea fi considerat subiectiv. De asemenea, nu pot remarca această carte prin vreo cometă sau fragment de stea, pentru că ar fi o pledoarie pro domo, fiind incluse și texte de ale mele în antologie.

Oricum, îi felicit pe toți ceilalți colegi, chiar și pe cei cărora nu le sunt deloc simpatic, adresând mulțumiri celor care au ajutat la facerea cărții.

 =  Pentru fiecare cuvînt, doar imagini și scene
Marian Dragomir
[21.Dec.12 18:04]
George sa știi ca mi-a dat bătaie de cap acest volum in așezarea lui si formatul final, dar cred ca a meritat deoarece este un volum ce plasează poetica ploieșteana actuală /
Este un document de istorie deoarece Cenaclul „Atitudini” reprezintă un continuator al cenaclului literar care a funcționat sub diverse nume („Atelier 68”, „I. L. Caragiale” etc.) în cadrul Casei de Cultura „I. L. Caragiale”. Cenaclul renaște sub denumirea de “Atitudini” în 2003 animat de poetul Gelu Ionescu și Ion Stratan și mai tîrziu Ioan Vintilă Fintiș și Martin Culcea , eu ... și după alții mai mult sau mai putini valoroși.

și cum scria Stratan
"Spuneți-mi ca e doar un vis, ca n-am ajuns
la “o jumatate de veac” mereu cu pana pe hîrtie"

 =  A(l)titudine
George Pașa
[21.Dec.12 20:20]
Corectez aici: "pro domo sua". Mai adaug faptul că este un autor ceva mai în vârstă, acesta putând fi încadrat la generația '70. Mai spun că avem douămiiști "cuminți", care nu au impulsul de a epata prin limbaj licențios.

 =  Eu cred
Valentin Irimia
[23.Dec.12 18:59]
cu aprindere ca este una dintre cele mai reusite antologii(cel putin dintre cele citite de mine) si fara a face exces de falsa modestie nu pot sa nu afirm ca sunt deosebit de mandru ca ma aflu inclus in ea. Antologatorul a fost de altfel mai mult decat generos in referirile sale si prefata parca catalogheaza niste file de istorie cum spunea Marian. Evident ca fiind o antologie cuprinde o arie variata de creatie si de stiluri ceea ce nu poate fi decat benefic pt cititor. Pentru mine a fost destul de savuroasa lectura, nu vad de ce nu ar fi si pentru altii.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0