| + Un text de excepție... | Emil Iliescu [12.Mar.13 21:42] |
| Curios lucru faptul că nimeni nu remarcă profunzimea acestui text aici, pe "Agonia"! Nu mă mir, fiindcă acest site a devenit un loc in care se intră din ce în ce mai puțin pe secțiunea "Proză" și se postează mai deloc! Este un text abil mânuit, cu străfulgerarea emoției strecurate în suflet de drumul făcut spre o persoană iubită. Drum devenit, în același timp, o fâșie de fericire, dar și un calvar. A iubi departe de sufletul dorit este egal cu o sinucidere lentă! Omul acela dorit, dar situat undeva, într-un areal îndepărtat, îți picură pe suflet indecizii, întrebări, speranțe neîmplinite. Veșnica, imuabila întrebare - Mă mai iubește, oare?. Iar femeia aceea, întâlnită în tren, nu este un personaj palpabil, real. Ci este însăși angoasa sufletului care iubește fără să spere. Cuvintele ei, pe acel peron exemplifică fidel incertitudinea: "Pe acest pământ eu am vindecare, tu nu. Și a avut dreptate. El este un cancer. Este în sângele meu, îl simt, mă sufocă, îmi face rau și nu pot să-l scot". Așa încât, în lipsa acelui om dorit, poate și el indecis și atât de îndepărtat, doar visul, ataraxia, ori egocentrismul, pot deveni singurele căi de a mai exista: "Visul. O frumusețe ireală, un câmp verde pe care zac fără să simt corpul, corpul nu există atâta timp cât el nu este lângă mine". Titlul acestei proze subliniază apodictic cât de inuman poate fi, câteodată, acest proces afectiv, înălțător, care este dragostea! Felicitări, Manuela, pentru acest text! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = este, într-adevăr, | Ottilia Ardeleanu [12.Mar.13 22:33] |
| un text răscolitor. sentimentul acesta devenit/devenind inuman este foarte bine reliefat. remarc din nou acele repetiții care accentuează starea interioară. aici este ceva de corectat: "doi câini le ținea de cald". am citit cu plăcere. | |
| = re | Manuela Macelaru [13.Mar.13 04:21] |
| emil, mulțumesc de părerea ta, contează mult pentru mine o părere, pentru că aceste trei povestioare sunt primele de acest gen. Nici nu am avut curaj să scriu mai mult, să construiesc personaje, o intrigă solidă, e un fel de: les écritures du moi, faza incipientă. ottilia, multumesc și tie, ma bucur ca ti-a placut si ca ai gasit in text afinitate. | |