| = despre mila | Bodea Diana Mihaela [25.Mar.13 18:25] |
| Inteleg oarecum filosofic poemul tau, imi place trecerea de la o doctrina la alta ( padoda, catedrala ), dar din pacate regasesc aceeasi veche tendinta de a privi ”catedrala” ca pe ceva rece si dur. Vesnica imposibilitate de a ne imblanzi dorintele si de a fi mai gentili, de a da reverenta si mila celui pe care de fapt ne cataram. E interesant la poemul tau ceva - e vorba de un om care se catara pe ”cladiri”, adica poate pe oameni, ii impovareaza, nu ofera nicio gentilete si totusi el insusi cere mila. | |
| = Mila pentru defunct | Bogdan Geana [25.Mar.13 18:58] |
| Dragă Diana, m-a interesat un singur motiv al catedralei în modernitate, spinii și cuiele de metal de pe suprafața sa exterioară, prin care se evită așezarea și găinățarea porumbeilor și a altor zburătoare (șoimi de pildă - un caz celebru). Nu se pune problema de a îi oferi eu mila celui pe care mă cațăr, pentru că, după cum sper că ai înțeles, între timp am murit. Dacă eu cer mila, o cer pentru că nu mai sunt - cred că asta ți-a cam scăpat. Ți-e mai milă de mort decât de orice viu în agonie... Mersi pentru citire! | |
| = mea culpa | Bodea Diana Mihaela [25.Mar.13 21:48] |
| Despre morti numai de bine, in orice caz. Sa-mi fie cu iertare ca nu mi-am dat seama ca era vorba de un mort in toata regula, eu in naivitatea mea am inteles ca de fapt nu mai aveai nevoie de mila pentru ca ai depasit conditia anterioara si te-ai ridicat precum phoenix. Vesnica greseala a optimistului e aceea de a se gandi mai intai la plus si apoi la minus. Mea culpa. Lectura, ca si mica discutie, mi-au facut placere. | |