| = Realitatea ireală | Viorel Darie [11.Oct.13 10:07] |
| La început de text, m-a surprins risipa de investiții în instrumente muzicale într-o lume postbelică, pauperă. Dar când am văzut că totul este pentru proslăvirea mai marilor zilei, totul a devenit de înțeles, nu se făceau economii de mijloace pentru a proslăvi, a eterniza, pe conducătorii proletari. Atunci lumea mânca ce putea, se îmbrăca cu ce găsea, restul era substituit de sentimentul victoriei proletariatului asupra capitalismului, sentiment ușor de indus în populație. Unii chiar se "îmbătau" cu această aură de glorie falsă. Dar stau și mă întreb, care este diferența dintre amăgirea populuist-proletaristă de atunci, față de amăgelice cu care ne hrănim zilnic de pe le top-show-uri, cu Intergrarea europeană, cu valorile democrației, cu prefabricatele de iz electoral livrate până la exasperare de mai marii zilelor noastre. Text răcoritor, în felul lui, descriind aspirații veșnic umane, chiar dacă în condiții apuse de demult nu prea prielnice dezvoltării personalității. Cu stimă, Viorel Darie | |
| = Domnule Viorel Darie: | nicolae tomescu [11.Oct.13 22:28] |
| Atunci, imediat după război, mai era încă vie tradiția învățământului interbelic care avea la bază reformele intreprinse cu mult înainte de Spiru Haret. Și instrumentele fanfarei liceului erau antebelice iar domnul Alexa, personaj real dar cu nume schimbat, era un pedagog de excepție cu toate că acum trebuia să dirijeze și unele piese corale proletcultiste. I-a deprins pe elevii talentați, și nu numai, să fie sensibili la artă în general, și la cea muzicală în special. Cei mai mulți din foștii lui elevi și-aduc cu drag aminte de el, cu toate că era nervos peste măsură, ca majoritatea profesorilor de muzică. Da, a fost o perioadă grea pentru cei mulți, perioadă în care s-a suferit mult, în care s-au format și torționarii ce, unii, mai sunt în viață. Greutățile de acum sunt de o altă natură Vă mulțumesc pentru aplecarea asupra acestor texte | |