| + O stea | Zavalic Antonia-Luiza [06.Jan.14 18:41] |
| Atât de mult iubesc poemul ăsta. E vorba despre frângerea oamenilor, din prea multă dragoste. "am 2 brațe lipsă atât de mult mă iubește lumea" Despre dizolvare, despre trecere din ființă, în neființă și înapoi. "am mâini fantomă care trec prin oameni am un piept ca un pământ rece prin care doar se gonește spre mai departe". Nu există salvare, în absența dragostei sau în prezența ei. Suntem condamnați să iubim (și numai în acest fel să creștem). "atât de înalt încât norii s-au oprit în brațele mele și i-am stors până m-au udat la rădăcină apoi am crescut iar" Prea frumos, Gabriel. Cu plăcerea lecturii. | |
| = cu sete si cu ambele maini | noemi kronstadt [06.Jan.14 21:04] |
| dupa un titlu savuros provocator, ai clacat manelistic, ca pensionarul debil la coada la aghiazma, ca un mic mesia expirat prematur, din exces de histrionism si retorism emo-apocaliptic. de ce, suflete, de ce?:) | |
| = Zavalic Antonia-Luiza, noemi kronstadt | Gabriel Nicolae Mihăilă [06.Jan.14 22:14] |
| Antonia îți mulțumesc de semn, sunt onorat, mă bucură empatia, este un text care ar fi intrat la personale. Doamnă/Domnișoară Noemi Vă mulțumesc, cu siguranță sunteți un renume în critica literară. | |
| = atunci când reușim să scriem despre sentimente fără patetism | marina popescu [08.Jan.14 12:09] |
| un text foarte echilibrat, dar puternic în același timp. îmi place autenticitatea sentimentului și felul lipsit de patetism în care ai reușit să-l exprimi. am găsit versuri care mi-au atras atenția: "atât de mult mă iubește lumea/ mi-a purtat îmbrățișările până s-au tocit în coate", "am un piept ca un pământ rece prin care doar/ se gonește spre mai departe". voi reveni să te citesc! | |