| = De data aceasta | nicolae tomescu [11.Feb.14 11:07] |
| bogata imaginație a dlui Darie ne poartă prin mirifica regiune Kostroma a Rusiei de nord, printre oamenii săi atât de apropiați de natură până la contopirea cu ea. Interacțiunea natură- om- animal sălbatic se petrece parcă într-un Eden cu anotimpuri unde viețuitoarele, cuvântătoare sau nu, se înțeleg atât de bine între ele . Este povestea regăsirii paradisului pierdut. Unele aspecte lacrimogene, vreau să cred, nu strică aspectul general. | |
| = Lacrimi in epoci stravechi | Viorel Darie [11.Feb.14 13:49] |
Stimate Domnule Nicolae Tomescu Bucuros pentru că îmi citiți povestirile, și aveți cuvinte de apreciere. Cine nu-și dorește apropiere de natură. În privința scenelor lacrimogene, tot cântăresc, nu știu ce să zic. Povestirea redă o viață rustică străveche, primitivă chiar, departe de rafinamentul civilizației de azi. Cred ca acolo poți da drumul fără opreliști la sentimente omenești: lacrimile, admirație, scene familiare, necazuri și altele. E inventarul vieții lor, nu au altele mai bune. Doar credința lor e mai sinceră decât a noastră din ziua de azi, nu prea copleșită de modernisme. Încă odată, mulțumesc de trecere și apreciere. Cu stimă Viorel Darie | |