| = . | George Pașa [03.Jun.14 18:01] |
| Ultimele două strofe mi se par foarte bune; la prima, cred că este ceva "moloz", în care, totuși, așa cum se spune în strofele ulterioare, "rezistă iubirea". Văd aici căutarea unei ordini (a sinelui, a cuvintelor, a vieții) care subzistă în haos. Poate, de aici, și impresia de căutare printr-un haos de cuvinte. Trimiterile culturale (la Eminescu, la Nichita) sunt și ele bine alese. | |
| = Așa este, | Ottilia Ardeleanu [03.Jun.14 18:41] |
| George Pașa, viața este un “mic” haos pe care fiecare încercăm să ni-l ordonăm în fel și chip, așa cum ne pricepem ori cum ne ambiționăm să o facem, dar în final constatăm că a fost o încercare neizbutită sau din care ne-am ales cu destul. De puțin. Ceva rezistă totuși în om. Fiecare poate considera cel puțin un lucru care stă la temelia vieții. Mulțumesc foarte mult. | |
| + viața așa cum o vezi tu | Cristina Rusu [03.Jun.14 19:38] |
| de obicei la un poem lung trebuie să ții bine firul și să duci linia versurilor și ideea fără abatere de la imaginea principală. poemul începe explicativ și tocmai de aceea are sens ce urmează. e locul unde nu ai vrut să intri pentru că totul era un babel, dat peste cap orice ți-ai imaginat tu despre viață. "Dumnezeu atîrnă de un catarg" - poate că aici se spune mult, pentru că viața te pune în situații la care uneori nu găsești un sens. este un poem în care se construiește ceva bucată cu bucată; mușuroaiele de furnici, iubirea și firul de paianjen. nu știu cîtă încredere ai văzut dincolo de aceste construcții atît timp cît viața de pe cealaltă parte o oglinzii arată altceva. pare un poem greu de citit, dar cu răbdare se pot desluși imagini și gînduri care fac parte din tot ce înseamnă viață. mi-a plăcut titlul și cel mai mult acele pasaje de construcție. finalul sună bine poetic, dar pentru om el este de fapt un sfîrșit. pentru mine las finalul acolo unde firul de paianjen este atîrnat între două lumi, mai bine între două lumi să legene trecutul decît oasele adunate și uscate. unii poeți țin destul de greu un poem lung și de cele mai multe ori ratează finalul, ori îl fac prea abrupt ori îl lasă la înțelegerea cititorului. eu cred că finalul este pînă la urmă acea generație pe care viața ne-o poate oferi ca o îmbrățișare. succes și inspirație maximă Ottilia. cu prietenie, Bia | |
| = greutatea vine | Ottilia Ardeleanu [03.Jun.14 21:14] |
| dinlăuntru. realitatea face totul! mulțumesc, dragă Cristina, pentru toate elementele de evidențiere. | |
| = Dumnezeu atarnat de un catarg? | Petrică Viorica [04.Jun.14 09:03] |
| Dumnezeu atârnat de un catarg/ probat de câțiva norocoși...cam greu de imaginat, oricâtă fantezie am avea. Aici e Babelul stricat de vreme, în jurul nostru numai ruine, și vina e tot a noastră că le vedem. Asta e viața cu bune și rele, dar important este că avem amintiri care ne fac să tresărim la fiecare imagine care se perindă prin fața ochilor noștri, la fiecare sunet care ne încânta auzul. Primează iubirea de viață, dar cu câtă evlavie ne apropiem de tot ce este și rămâne sfânt pe pământ. Și nu numai, înaltul cerului albastru...în balans către viața în minciună duce inevitabil spre moarte. Semnele morții nu ne sperie, ne fac să fim mai atenți la tot ce ne înconjoară. Felicitări, o poezie deosebită. | |
| = mulțumesc, | Ottilia Ardeleanu [04.Jun.14 16:28] |
| Viorica, mă bucur că ai trecut și ai lăsat semnul tău de lectură. | |