Comentariile membrilor:

+ Never say never!
Florentina-Loredana Dalian
[15.Jun.14 15:14]
Așadar, până la urmă ai ales otrava :)
Nu știu cum a apreciat juriul cele două poezii, dar eu le consider demne măcar de o stea, dacă nu de premiu. Mi-au plăcut foarte mult atât glossa cât și rondelul, ambele având construcții ireproșabile și idei subtile, precum și cuvenita muzicalitate. Felicitări!

 =  Re: Never say never!
Dan Norea
[15.Jun.14 16:34]
Florinel, juriul a fost extraordinar de obiectiv: am fost anunțat că am locul I la secțiunea poem ironic.

La concurs trebuia trimisă o singură poezie. Am scris întâi glossa, cu intenția să aibă un pic de ironie sau satiră. Dar a ieșit mai degrabă un madrigal și, după ce am terminat-o, mi s-a părut păcat să o modific. Așa că am adăugat rondelul, iar în final le-am trimis pe amândouă. Deși nu e poem ironic, cred că și-a adus și glossa contribuția la decizia juriului.

Din păcate, nu pot merge la Iași să-mi ridic premiul, aveam planificat deja weekend-ul respectiv. Dar va merge Petru Brumă la festival, deci are cine să-mi aducă diploma.

Mă bucur că ți-au plăcut. Mulțam de stea! După cum vezi, ar cam trebui să ne punem pe steag o deviză: Niciun podium fără CUC!
:)



 =  Felicitări pentru premiul I!
Gârda Petru Ioan
[16.Jun.14 10:22]
Texte foarte bine scrise,un premiu meritat. N-ai dreptate cu glossa, are ironie din plin. Este autoironică :)
Păcat că nu ne vedem la Iași, la dezvelirea bustului lui Păstorel. Înțeleg că tu vei fi ocupat cu dezvelirea altor b(r)usturi... :)

 =  felicitări
Florin Rotaru
[16.Jun.14 10:33]
Glossa mi-a plăcut în mod deosebit, deși cred că ai dreptate, e mai mult madrigal. La rondel parcă sesizez niște mici ruperi de ritm, ușoare poticniri la citire. Poate e doar o impresie.
Felicitări pentru premiul obținut.

 =  Și iarăși felicitări
Ion Diviza
[16.Jun.14 11:31]
Felicitări pentru lucrările reușite și, bineînțeles, pentru premiu. Este pe deplin meritat. Cu siguranță, a fost și așteptat. E mare bucurie când juriul nu greșește. Sper că n-a greșit nici în privința altora. :)
Dacă te hotărai să vii la Iași, poate mergeam și eu. Dar așa... voi mai vedea. :)

 =  Re:Felicitări pentru premiul I... și iarăși felicitări...
Dan Norea
[16.Jun.14 12:13]
Petrică, Florine, Ioane, mulțam pentru felicitări. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni la Iași, mai ales că iau premii mult mai rar decât voi. Ioane, sper că în decizia de a merge la Iași, nu ții cont de prezența sau absența mea. Vorba lui Petrică, du-te pentru bustul lui Păstorel!

Florin, în rondelul de aici, versurile sunt construite din două distihuri, cu o cezură la mijloc. De aici senzația de poticneală. Dar e o poticneală premeditată, cu o regularitate de tango.




+ Prima
nicolae bunduri
[16.Jun.14 22:32]
...e prima. Profesionistă. Ai avut momente de inspirație și ai reuși ceva de mare valoare. Are și umor, construcți impecabilă desigur demnă de loc I-felicitări.
p.s.apăruse un anunț că s-a amânat concursul. Unii au trimis pe 15iunie cum a fost anunțat ulterior. Desigur, au ratat.
Dane, meriți o steluță deci ...

 =  Re: Prima
Dan Norea
[17.Jun.14 11:24]
Nae, mulțumesc pentru aprecieri, și eu am simțit că am un moment de inspirație.
Mulțumesc și pentru steluță. Și mult succes la următoarele festivaluri! Ce-i al tău e pus deoparte.




 =  Solidaritate
florian abel
[21.Jun.14 16:14]
Tu îmi ești tămâie, tu îmi ești otravă.
(Dan Norea)

Vad ca ai, cu ea, sicane
Si, sa fac o fapta brava,
Ti-as lua din mana, Dane,
Cupa asta cu otrava.

 =  Re: Solidaritate
Dan Norea
[24.Jun.14 11:36]
Nu mi-e teamă de șicane,
Doar un pic de Dumnezeu
Și atuncea, Floriane,
Cupa voi păstra-o eu!


 =  d-le Norea...
Prundoiu Dan
[24.Jun.14 11:59]
Bând, la vârsta ta, din "cupă"
(Doar să nu riști răutăți)
Ar fi bine, bade, după
Să te ștergi pe la mustăți... :)

Dan-T

 =  Sens interzis
David Valentin
[24.Jun.14 13:22]
Chiar ratat de-aș fi sau ultima epavă,
Ros de boli fatale ca un putregai,
N-aș bea niciodată-n viața mea otravă,
Căci sinucigașii nu ajung în rai.
DN

Pe tărâmul tău viticol
Poți să bei că nu e bai:
Sigur nu ești în pericol
Să ajungi cândva în Rai.

 =  Re: Sens interzis... d-le Norea...
Dan Norea
[25.Jun.14 11:08]
Bând, la vârsta ta, din "cupă"
(Doar să nu riști răutăți)
Ar fi bine, bade, după
Să te ștergi pe la mustăți... :)
(Dan Prundoiu)


Sigur că mă șterg pe mustăți

Nu sunt nici pus pe gâlceavă,
Nici nu am vreun tainic scop,
Beau vin, miere sau otravă
Pân' la cel din urmă strop.


Pe tărâmul tău viticol
Poți să bei că nu e bai:
Sigur nu ești în pericol
Să ajungi cândva în Rai.
(David Valentin)


Știi tu ce știi!

AStăzi, din păcate,
Scumpe camarad,
Cred că ai dreptate:
Ne vedem în Iad!


 =  Cu programare
David Valentin
[25.Jun.14 14:13]
AStăzi, din păcate,
Scumpe camarad,
Cred că ai dreptate:
Ne vedem în Iad!
DN
Port păcatele lumești,
Sigur nu sunt un ascet:
Dacă n-o să te grăbești
Sigur nu mai prinzi bilet.

 =  Re: Cu programare
Dan Norea
[26.Jun.14 11:31]
Port păcatele lumești,
Sigur nu sunt un ascet:
Dacă n-o să te grăbești
Sigur nu mai prinzi bilet.
(David Valentin)


Numărând numai păcate
De epigramist, tu ai
Trei hectare rezervate
Într-un colț frumos de Rai.


 =  Slujbă în Iad
David Valentin
[26.Jun.14 12:48]
Numărând numai păcate
De epigramist, tu ai
Trei hectare rezervate
Într-un colț frumos de Rai.
DN
Deși par nevinovat,
(Soața-mi este martor)
Eu CV-ul mi-am băgat
Pentr-un post de tartor.
DV

+ Aplauze!
Vali Slavu
[19.Jul.14 17:15]
Mi-am propus ca, în vacanță, să citesc, din urmă, tot ce mi-a scăpat. Nu las semn peste tot, dar aici nu mă pot abține. Voi lăsa un semn luminos, pentru că tare mi-au plăcut textele tale. Poemele ironice sunt poeme scrise cu atenție, cuvintele și ideile sunt inspirat alese. Felicitări!

 =  Re: Slujbă în Iad... Aplauze!
Dan Norea
[20.Jul.14 13:45]
Deși par nevinovat,
(Soața-mi este martor)
Eu CV-ul mi-am băgat
Pentr-un post de tartor.
DV


La mine e altfel

Pân' la Dreapta Judecată,
Treaba e puțin schimbată,
Soața nu îmi este martor
...Este tartor!


Vali, mulțumesc pentru popas, aprecieri și steluță.





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0