| + familia este (și) un atelier | Vasile Munteanu [07.Feb.15 08:05] |
are o delicatețe a lui textul acesta (nu doar pentru că sunt eu sensibil la motivul părinților); o tehnică a nerostirii, a eliminării - ca și cum ai acoperi în creion o foaie, apoi formele le-ai reda prin ștergeri de gumă; motiv pentru care întregul, fiind alcătuit din spații goale, este pur și simplu construit din recunoștere (atât a ta, dar mai ales a cititotului); în definitiv, nu totul poate fi explicat; dar asta nu înseamnă că nu poate fi comunicat - cred că tocmai acesta este rolul sugestiei; iată de ce cheia, pentru mine, e aici: "toate bolile trec/ unele cu medicamente/ altele cu puțină moarte/ luată pe inima goală..."; o rețetă pe care nu o poți cunoaște decât din familie; pentru că ea nu a fost scrisă niciodată; pur și simplu e conținută în relațiile specifice și comunicată de la acela care învață a trăi (copilul) către acela care, astfel, mai trăiește o dată (părintele). | |
| = er, | Vasile Munteanu [07.Feb.15 08:07] |
| recunoaștere, cititorului | |
| = recunosc, l-am așteptat pe V.M...steaua e bonus! | enea gela [07.Feb.15 08:16] |
| ...dacă am reușit să fiu eu, dacă am spus ceva care a luminat puțin poezia de-aici, e pentru mine mult...sunt în text niște rădăcini reale... | |
| = * | Vasile Mihalache [07.Feb.15 15:51] |
| "...mă rog de sticlă/ să se facă nisip...", ar fi frumos un poem care să-mi spună despre, cum...asta! | |
| = sticla felinarului sufletesc... | enea gela [08.Feb.15 19:02] |
| ...se face nisip,reluând în sens invers creația, mai ales dacă zăbovești, precum spuneam, lângă tabloul ”puiului tău” pe care nu-l mai ai(puiul, nu tabloul)... | |