| = ceva | Vasile Mihalache [03.Sep.16 16:24] |
| Un poem încărcat de emoție, poateun pic prea. | |
| = "... poate un pic prea" | Ioan Postolache-Doljești [05.Sep.16 10:45] |
| dar oare mai poate rămâne în suflet un cât de mic loc lipsit de trăire când moartea ia chipul omului drag și-l duce-n ospățul țărânei? | |
| = re | Vasile Mihalache [05.Sep.16 19:59] |
| Condoleanțe! Vorbele sunt fără valoare în fața vieții, sper că nu am rănit aceste sentimente. | |
| + poemul | Ottilia Ardeleanu [05.Sep.16 20:05] |
| transmite cu prisosință acea durere a pierderii, durere uscată, fără lacrimi, care sapă în suflet ca într-o mină întunecată și care se prăbușește de fiecare dată când golul acela lăuntric se face tot mai mare. Steaua aceasta să-i lumineze drumul prin tunelul întunericului! | |
| = răspunsuri târzii | Ioan Postolache-Doljești [09.Sep.16 08:08] |
| domnule Mihalache mulțumesc pentru condoleanțe cât privește "rănirea sentimentelor" nu vă faceți griji pentru cel ce bea pelin nu mai contează de-n cupă-i și-un strop de acreală doamnă Ottilia ieri la mormântul ei licărea lumânarea și-n creierul meu încă derutat mormântul mi s-a părut poezia "arsuri" cu luminița de tine aprinsă ca doamnă îngăduitoare mereu atentă și mult simțitoare știu că ai să mă ierți pentru răspunsul târziu... mă bântuie încă acel "ah" rostit de ea după mai bine de un an de muțenie și-l simt ca singurul cuvât adevărat de pe pământ încărcat cu toate sensurile cuvintelor lumii... poate îmi zic de fapt e ultima notă pe care pruncul n-o cântă la venirea pe lume în plâns că viața nu-i altceva decât o altfel de continuare a plânsului la final cântându-i scurt și dureros ultima notă... noi după chip și asemănare cu dumnezeul cuvânt fiind înșiruim bucuroși poeziile noastre ca veșminte de suflet pe taraba vieții să fie luate de cine o vrea de pomană credem dar ele adevărat zic sunt doar virtuale morminte în care suntem sub înfățișări de cuvânt zădărnicii ca toate ce sunt la capătul lor adevăratul mormânt cu noi îmbibați în formol sub două tone de pământ cu coroane de plastic flori vestejite lumânări stinse și-o cruce vizitată din ce în ce mai rar până la urmă uitată și ea căzută-ntr-o rână peste pământul lăsat... mulțumesc pentru toate și pentru vorba prea lungă și poate chiar idioată mă iartă. Ioan. | |