Comentariile membrilor:

 =  Mostenirea lui Eminescu
Igor Ursenco
[25.Jun.17 19:11]
Nu vad nimic umoristic in acest text, dimpotriva, ritmul eminescian din binecunoscuta Scrisoare isi manifesta potentialitatile inca nematerializate

 =  Greaua moștenire
Daniel Bratu
[25.Jun.17 21:50]
”Pentru ciocan, toate lucrurile par cuie” spunea cineva și avea dreptate. Cât despre umor, unde este, este, unde nu este, nu este. Asta este...

+ Oho!
Dan Norea
[18.Jul.17 15:00]
Intru mai rar pe agonia. Dar am citit cronica lui Vali Slavu despre Gura Humorului, am apreciat faptul că a publicat și poeziile câștigătoare, nu numai epigramele și, dintre ele, cea de față mi-a plăcut cel mai mult.

Am comentat întâi grupajul lui Neculai Lunca pentru că a fost publicat în secțiunea Epigramă. Și acela este primul loc unde intru pe agonia. Uneori singurul. Dar cred că ordinea nu contează.

Poezia de față are o prozodie impecabilă, cu un plus (care merită felicitări speciale) pentru rima de la mijlocul versului.
Îl contrazic pe comentatorul precedent, poezia are umor din plin. Dar e unul mai special, mai subtil. Totuși, poate în final "se pogoară sfântu` duh" pe pământ.
M-am amuzat, în plus față de zâmbetele iscate de strofe, faptul că după ce i-ai încondeiat pe câțiva participanți previzibili (inclusiv pe cuci), te-ai gândit să nu fii acuzat de neîncadrare la temă. Și ai adăugat distihul final.

Felicitări pentru premiul I (meritat), dar mai ales felicitări pentru o realizare de excepție!



 =  ana-temă(?)
Daniel Bratu
[18.Jul.17 16:48]

„Mulțumesc pentru apreciere. Exigențele concursurilor au sporit…” - Da’ ce-am, băi nene?! Scuze! Și mulțumiri, desigur. Atât pentru steluță, cât și pentru comentariul generos (și neranchiunos).
Despre partea temei, însă, să mă ierți - nu văd cum aș fi putut să fiu acuzat de neîncadrare. Nu trebuia să scriu cu majuscule niște cuvinte (oare o fi permis?), să desenez ouă sau câte un instrument de scris în fiecare strofă, ca la șezătorile școlare. Juriul nu putea fi atât de „inchistrit” (și nici n-a fost!) încât să nu observe că textul propune un mixaj între încondeierea tradițională și încondeierea „confraților”, așa cum explicit ai semnalat. Iar distihul final este aproape identic cu cel din prima strofă, tocmai pentru a sugera perenitatea, circularitatea acestei activități, în detrimentul efemerului nostru gălăgios, un soi de „finis coronat opus”, fără de care textul ar fi fost incomplet.

 =  Nedumerire
Gârda Petru Ioan
[19.Jul.17 06:43]
Cine-s cucii este clar,
Li s-a pus demult ștampilă,
Știu și cine-i Mag-ul, dar
Cine este Cățărilă?

Felicitări pentru poezii, pentru premiu (în consecință) și pentru Stea!

 =  altă întrebare
Daniel Bratu
[19.Jul.17 08:41]
Mulțumesc pentru și în consecință, mai ales pentru Stea :).

Nedumerire - Petru Ioan Gârda

Cine-s cucii este clar,
Li s-a pus demult ștampilă,
Știu și cine-i Mag-ul, dar
Cine este Cățărilă?

Pomicolă

Trece timpul, fără milă,
Pomii-s cât o zi de post…
„Cine este Cățărilă?”
Mai degrabă „Cine-a fost?”

 =  Umor „de nișă”
Rodean Stefan-Cornel
[19.Jul.17 12:38]
Chiar dacă s-a mai discutat această problemă, eu îmi mai spun încă o dată părerea...
În opinia mea, a trimite la concursuri texte „cu adresă specială” la organizatori și la posibilii participanți la manifestările din cadrul festivalului respectiv are avantajul de a face o impresie bună acestora, de a le produce plăcere, regăsindu-se „încondeiați”, dar are și marele dezavantaj ca textele respective să nu fie „gustate” de marea masă a cititorilor. Nu întâmplător, primul comentator, onorabilul domn Igor Ursenco, spunea că nu vede nimic umoristic în textul postat. Păi, de unde să perceapă domnia sa aluziile fine la unele persoane, sau la obiceiurile șleahtei de umoriști? Nici eu nu am înțeles totul, care am deja o experiență în breaslă, cu foarte multe participări la evenimente și cu multe activități care m-au ajutat să-mi cunosc foarte bine confrații. Apropo, cine este Clănțănescu, dar Cățărilă?
Mie mi-a plăcut trecerea de la madrigalul din primele două strofe la satira din următoarele precum și revenirea în cele două distihuri de final la sentința liniștitoare și la blondina care încondeiază oul.
Bineînțeles, prozodia mi se pare foarte bună. Remarc și inspirația în a alege metrica respectivă, care se adaptează perfect stilului și mesajului.
Toate cele bune!
Cornel Rodean

 =  echilibru aproape vocație
Daniel Bratu
[19.Jul.17 13:38]
Mulțumesc pentru comentariul extins, aprecieri și “dez-aprecieri”. Același critic fin, echilibrat, imparțial, ale cărui cuvinte mă onorează de fiecare dată.
Cred totuși că “nișa” pusă la zid se manifestă numai în 2 dintre cele 9 strofe lărgite ale textului. Chiar și concentrându-ne asupra acestor 2 strofe, identificarea respectivilor nominalizați nu generează nici un fel de importanță, aceștia putând fi extrași din imaginație, tocmai în ideea de implozie a “nișei”, întru universalizare și înțeles. În special pentru cei ca domnul Igor Ursenco, asupra căruia îmi mențin opinia exprimată, textul meu neavând nici o vină în cazul dumnealui.

 =  Epigoni și amintiri
Gârda Petru Ioan
[19.Jul.17 15:31]
Dacă oasele-mi bătrâne
N-or mai fi-n literatură,
Cred că-n urmă va rămâne
În umor vreo căzătură...

 =  déjà vu
Daniel Bratu
[19.Jul.17 16:19]
Eu cred că literatura
(-ți) face osteoporoze.
Ca dovadă, căzătura -
nu în urmă. Poate-n poze…

 =  sau
Daniel Bratu
[19.Jul.17 16:27]
erată/variantă la ultimul vers: ”nu din urmă. Doar din poze…”




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !