| + cumpene | Cristina-Monica Moldoveanu [11.Sep.17 20:02] |
| Eu cred că țara poate fi curată acolo unde sîntem, dar...acest poem nostalgic, dulce fior amar, spune altceva, poate că este un peisaj de suflet proscris (peisajul, nu sufletul), o torpoare blîndă, un abandon de la copilărie pînă la moarte și înviere, odată cu ploaia. O steluță nouă de neon și neuron sensibil. Mulțumesc pentru partajarea poemului tău. Eu aș mai scoate din el doar cîteva repetiții sanguine. | |
| = - răspuns - | Iulia Elize [11.Sep.17 21:46] |
| Da, mulțumesc, Cristina. Probabil ai dreptate cu repetiția aceea, dar acum nu văd poemul altfel, nu îl pot văduvi de sensul voit. Mulțumesc pentru luminare și pentru semnul de bună citire. Cu toată prețuirea! | |
| = Să nu punem lumânări, ci becuri | razvan rachieriu [12.Sep.17 09:27] |
| Să ne lăsăm ’’moartea pe cuier’’ și să o acoperim cu puzderie de haine cu care îmbrăcăm viața, să nu punem ’’lumânări’’ în candelabre, ci becuri cu luminozitate intensă luminând atâta timp cât ține existența noastră, pentru a ține departe întunericul obnubilant cu tenebrele sale înnegurând viziunea optimistă. Poezia se ’’naște’’ repetat cu fiecare vers. | |
| = ... | Iulia Elize [12.Sep.17 15:02] |
| da, Răzvane, ca și pe un pom de Crăciun :) becurile, desigur... :) am zâmbit, citind comentariul tău. mulțumesc foarte mult pentru tenta optimstă și ”luminescentă” (ai zice, Răzvan) din comentariul tău. Te mai aștept! | |