| = ... | Marinescu Victor [06.Feb.18 09:42] |
| de citit si promit ca am sa revin cu un comentariu. semn! | |
| = Să creadă oricine... : | Daniela Luminita Teleoaca [06.Feb.18 15:41] |
| problema este cât se poate de complexă, adică este destul de dificil / hazardat să analizezi... moncrom, în alb sau negru acest aspect cu referire la discursul bisericesc. Interactionez deja de multă vreme cu acest câmp cultural-religios, sper să fi și reușit să exprim cât mai puțin subiectiv realitatea! În orice caz, limbajul bisericesc, per ansamblu, nu poate fi dat drept exemplu de limbaj de lemn (ar fi, totuși, aici unele nuanțări cu privire la subtipul discursiv hegemonic/ apologetic...). Și dacă apar unele semne ale lemnificării, atunci nu asta constituie „cel mai mare dintre păcatele universului”: orice domeniu terminologic este predestinat la un moment dat alunecării în clișeu și mai puțin firesc / natural. Dar, cum spuneam, nu limbajul bisericesc este prin excelență (de fapt, nici pe departe) „limbajul de lemn”!! Sunt in textul bisericesc (actual), într-adevăr, o serie de formule ce dau impresia de „pietrificat” / „lemnificat”, apar(e) încă pe alocuri o sintaxă greoaie (v. cazul rugăciunii creștine ortodoxe), dar poate și sentimentul de „încărcat arhaic”. Cd am spus „împietrire necesară” nu am pierdut contactul cu realitatea. Nici cd am vorbit despre o legitimare.... dogmatică. Câți dintre noi, oare, ne mai gândim / mai percepem sensul autentic al unui subst. precum dogmatism sau al adj. dogmatic????!!!! (cf. dogma, orig. „ceea ce este bun” și, DA, est bun pt că nu a a apărut din senin, ci în urma Revelației unor aleși ai Domnului, așadar...). Apoi, determinarea stilistică nu este deloc o pură chestiune de suprafață, formală... Să ne amintim.. Stilul este omul însuși, Stilul este textul însuși. Una peste alta, am găsit si continui să găsesc în textul creștin (ortodox) imagini excepționale prin poeticitatea si profunzimea/ înțelepciunea lor, chiar dc sunt vechi de milenii. Să ne înclinăm frumos, de pildă, în fața derivatelor în ne- (o făcu și Nichita, parcă??!! Știu el ce știu!!), să nu scuipăm în față neologismele, dar să le luăm cu binișorul, cu mult bun simț și iubire față de o realitate lingvistică și extralingvistică ce se cuvine a-și păstra Identitatea! Să fim responsabili, adică Umani! Și ar mai fi muuulte de spus, dar... Mulțumesc pt mica provocare! și ps: nu, textului ortodox pe care eu îl cercetez și-l iubesc in egală măsură, nu i se potrivește „lemnificarea” descrisă de tine în vers alb, într-adevăr, o imagine cutremurătoare | |