Comentariile membrilor:

 =  = însemn de lectură =
Iulia Elize
[10.Jul.20 00:35]
Foarte frumos, Daniel! Pare (și este) de o fragranță romantic-tempera-însă-păgână. Eu aș fi scris, de pildă, cu o notă mai rurală, și cred că așa aș fi abordat tema cu pricina, dar ar fi numai stilul meu. Totuși modul acesta de a scrie este foarte pe gustul meu, pentru că este picant, atrăgător. Se poate plusa, însă, un pic mai mult. Încearcă, de pildă, să scrii un volum numai în acest gen, e un sfat, cum, de pildă, aș face eu, în caz că un model stilistic s-ar potrivi ca mănușa. Sau cum vrei tu, să faci...

Să îți dau și o mică notă întru corecție? Eu de pildă la penultimul vers aș fi scris altfel, la tine e un pic forțat, deși cu farmec.

”pe strada mea, precum un ultim șuier,
prin răii mei rămași din lumea bună” - vezi ce faci cu ”răii” aceia, pune de exemplu ”robii”, cu o notă mai veche, sau poate altceva, nu am altă idee, eu așa aș scrie, de pildă, deși s-ar pierde ”efectul” inițial căutat.

La stil, nu am decât cuvinte de laudă, la fel și în ceea ce privește poezia, dar în general sunt eu ca femeia cu un cui în mână, tinde să vadă și să corecteze tot ce apucă! :)

Spor la scris! :)

 =  Semn de-nsemn
Daniel Bratu
[10.Jul.20 09:26]
După cum am mai scris, am început să aștept trecerile tale pe la textele mele, Iulia. Și îți mulțumesc, pentru fiecare din ele. Și tu, și Răzvan Rachieru, fiecare în felul lui (el - doct, filosofic și rece; tu - sensibilă, emoțională, sfătoasă), sunteți printre puținii de aici care mai citesc și textele altora, cu lăsare de semn.
Cu toată dragostea, însă, n-aș aplica nota ta de corecție - răii sunt acei prieteni veniți din laolaltă, rămași în laolaltă (în nici un caz robi - cu trimiterea la corul robilor).
Textul a fost scris la Noaptea cu Bezna, unde se stabilește câte o temă. De această dată, la ediția 34, tema a fost Laolaltă - cele 12 cântece (cântece-călăuză în viață, adică, după cum frumos explica Ovidiu Mihăilescu)
Nu am adăugat legenda, nota de subsol (o adaug acum). Am crezut că se observă fără, dar am crezut prea mult (tânăra generație, în mod special, are alte repere) - în sonet am cuprins titlurile a 12 cântece, care m-au impresionat și de care mă ”agăț” în momentele dificile, îngânându-le, ca pe niște descântece.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !