| = Da, într-adevăr, | nicolae tomescu [17.Jan.21 20:29] |
| Da, într-adevăr, doar fragmente din care s-ar putea reconstitui, treabă grea, o narațiunea fantastică având descrieri naturaliste. Ne putem imagina motivele vizitei la psihiatru. Apoi cum, probabil din voia Creatorului, ziua se îngustează iar copacul se poate face tot mai mic devenind o palidă, rețea de electricitate în miniatură. . Cel, la care toate sunt cu putință, va reface planeta distrusă: EL a luat bila aia infimă. A clătinat-o. Îngăduitor. Ca pe ou cu plod. Din nou a pus-o la la soare. Acolo în adâncul inimii Lui divine. Ne-am putea imagina și timpul într-o altă dimensiune a existenței. Ambiguitatea unor cuvinte din text, ori a altora ce vom fi nevoiți să le folosim, vor face, să sperăm, plauzibilă reconstituirea. | |
| = Personal, am această nostalgie, dar și convingere că... | Daniela Luminita Teleoaca [17.Jan.21 20:57] |
| la origini chiar a fost Cuvântul. Că, dacă a zis, chiar s-a făcut! O simt mai ales în ultima vreme tot mai frecvent pe propria piele. Această forță ilocuționară și perlocuționară. Geneza, cred, se poate analiza adecvat din perspectivă semiotică. Și nu ar fi deloc doar o abordare teoretică / frumoasă, de dragul teoriei... La fel, opusul ei. Cuvântul este o energie fără doar și poate. Nu degeaba am fost aleși (v. omul pe care Dumnezeul l-a vrut împărat peste toate ale Sale) să fim ființe CUVÂNTĂTOARE. Existăm / ne construim printr-o autogeneză aparte, sau pierim, deloc fantastic (sic!), prin cuvinte! Dar, ca să rostim autentic, trebuie neapărat să simțim autentic! Adică să nu distorsionăm, pe cât se poate, adevărul! Să nu clișeizăm sufletul!!!! Asta este o altă imagine care mă fascinează și pe care am încercat s-o redau la nivelul sintagmei „big bang-ul sentimentelor”. Pt că, de ex., la El, totul a pornit de la Iubire. Când a zis, a zis cu hotărâre / afectivitate maximă! Să ne gândim, mutatis mutandis, ce experimentăm și noi când, resimțind stări mai grele, reușim să-i facem părtași pe alții prin cuvânt, găsind, măcar uneori, cuvintele cele mai potrivite sau pe cele mai puțin nepotrivite. De aceea poate unii creatori au amuțit în primă instanță în fața rostirii, așteptând trecerea aceea care să le garanteze rostirea adecvată / optimă. Cred cu forță că grăuntele oricărei geneze nu poate fi decât acea energie afectivă, dincolo de toate sofisticatele formule matematice sau/și fizice. Dacă îl vom asigura pe Creator de complicitatea noastră, El nu va ezita niciodată să ne reînvie! Ps.: da, fragmente,... așa este când ești hăituit de timp, dar, pe de altă parte, este posibil să iasă și lucruri mai speciale de pe urma unor... constrângeri! Vă mulțumesc frumos pentru comentariu! Gânduri bune, D. | |