| = citit | Stanica Ilie Viorel [19.Apr.23 19:45] |
| aș fi preferat un final într-o imagine mai optimistă dar, numai pentru că e o zi aiurea ceva de genul: iubirea, aia de la început, nu o luăm cu noi; orin testament o daruim altui început. măcar, așa, de drum bun… Calea-i bătută. Așa-i. | |
| = ai dreptate | Gabriel Nicolae Mihăilă [19.Apr.23 20:03] |
| e puțin inspirat și de starea pe care mi-au dat-o ultimele evenimente. Se poate construi cu bunătate. De dărâmat se dărâmă ușor. Agonia e o familie mai mare și chiar daca are copii mai obraznici, cred totuși că se pot depăși astfel de momente foarte facil prin referire directă la text și nu la ceea ce reprezintă sau la alte comentarii. Comentariile se fac constructiv, nu judecând omul și percepția lui asupra oricărui lucru. Mulțumesc de vizită. Gânduri bune. | |
| = Se derulează Rapid totul! | Irinel Georgescu [20.Apr.23 00:35] |
| Învățăm să iubim (și-o haină) și probăm toată viața — wow , ce definiție din invipitul poetic a atașamentului în cuplu! "Nu ne iese întotdeauna", pentru că mai stricăm "animălușul". Un disconfort fizic poate fi și amuzant: "Carnea prea grea să mai tragem un pe cineva cu sania". Un super poem, bravo! Evoluție și involuție fizică, maturizare, îmbătrânire și moarte, totul se derulează Rapid. | |
| = Ce secvențe m-au sedus cel mai mult | Irinel Georgescu [20.Apr.23 00:49] |
| Metaforele "tragem fermoarul cerului..." și "defrișăm prietenii de cuvinte și fugim..." sunt încercări originale de extindere metaforică și-n două versuri. "Ochi de nămol care a văzut prea multe" vine din carnea neagră, din omul experimentat, încercat deseori cu tentația recunoașterii etapelor cu salturi cognitiv-afective. E un poem al devenirii lumii, văzută din prisma unui om contdnplativ, dar și deosebit de activ, de implicat, să-i cunoască profund pe semeni. | |
| = Mulțumesc | Gabriel Nicolae Mihăilă [20.Apr.23 09:34] |
| pentru popas. Cred că timpul e un câine turbat care latră în spatele nostru când alergăm. Să ne bucurăm de tot, zic. | |
| = Și eu care credeam | BogdanGeana [20.Apr.23 09:48] |
| că ai fost inspirat de ultimele evenimente de la Rapid :) Am să scriu pe îndelete despre ce s-a întâmplat aici, din dorința de brain-storming, de a ne înțelege mai bine și de a repara, dacă se poate, micile crize înainte să explodeze. În ceea ce privește poemul tau: - începutul îmi amintește de un cântec fenomenal de profund de la Dalida, cu versuri ale tandemului Balasko/Faure (pe segmentul de pop, versurile de aici sunt cel puțin la fel de bune ca și cele din The Day Before You Came, de la ABBA): Pour ne pas vivre seul on vit avec un chien on vit avec des roses ou avec une croix. - pubertatea și devenirea cu independența ei imbecilă care de fapt reprezintă prima mare înstrăinare sunt contrapunctate extraordinar de plastic prin imaginile cu picioarele reci și sania, - RMN-ul tău început cu vibrația increatului prin carne, și explorat treptat până la ochi este tot ce îmi trebuie, ca și corolar să opinez că poem mai bun săptămâna asta nici că am citit (YODA meșter, pentru cine știe). Prin urmare dau roșia în 5 și te felicit. | |
| = ce surpriză | Gabriel Nicolae Mihăilă [20.Apr.23 10:20] |
| plăcută. Îți mulțumesc pentru vizită și recomandare. Are influențe și Rapidul. Totul vine de la faptul ca am un prieten la București care este aproape de echipă și îmi povestește cu entuziasm și cu o energie bună despre. De asemenea, ascult și Rappa de ani buni, care e tot Rapidist. Am asociat Rapidul cu ascensiunea și declinul care apar în viață, și de care nu trebuie să ne lăsăm păcăliți, ci să construim pe ele. Uneori cred că însingurarea e o formă de tortură. Nu doar însingurarea de oameni, ci de orice (Dumnezeu, arta, obiecte, natură, etc). Gânduri bune! | |
| = Rapidist | BogdanGeana [20.Apr.23 10:46] |
| Sunt rapidist de 50 de ani, foarte ancorat în fenomen. | |
| = Sună bine | Gabriel Nicolae Mihăilă [20.Apr.23 17:14] |
| Cred că e ceva permanent. Sportul face viața mai frumoasă și are și puterea de a sparge bariere. Ca orice altă întâmplare sau existență, poate duce la poezie. Am participat la un eveniment luna trecută și s-a citit o poezie tip comentariu sportiv. Foarte faină ideea cât și interpretarea. | |
| + foarte frumos subtitlu! | Ottilia Ardeleanu [22.Apr.23 16:04] |
| recunosc, am citit și recitit această poezie ca un flash. semantică subtilă. un scurtmetraj, exact ca viața. și devenim ridicoli pentru simplul fapt că nu știm să o trăim în intensitate și bune maniere. știu ce te-a inspirat. în fond, iată dovada că și din lucruri mai puțin frumoase poți scrie un poem deosebit! ca să fiu în ton, ești golgheter! :) | |
| = câtă dreptate ai | Maria Elena Chindea [23.Apr.23 03:45] |
| Gabriel că „se toarnă ciment direct peste oasele celor care/ ne-au spus să ne bucurăm de viață”! Atât de des se uită că viața e un dar ce nu trebuie risipit prin indiferență și contaminat de ură pe acțiuni și oameni, ce nu pot avea ca finalitate decât autodistrugerea noastră. Un poem al scanării naturii noastre divine - al recuperării identității! Mulțumesc! | |
| = Vă mulțumesc | Gabriel Nicolae Mihăilă [23.Apr.23 10:08] |
| Pentru popas și apropierea de text. Cu bucurie și gânduri bune! Vă mai aștept! | |
| + Spre îmbarcare ori... ultima îmbrăcare | Dragoș Vișan [23.Apr.23 10:27] |
| O să acord și eu cu identitate proprie reală, nu ireală de Irinel Georgescu, o stea acestui splendid poem! Și trist, și foarte stenic, un discurs poetic foarte bun. Durerile de spate și dinți ne îmbracă ori ne ... îmbarcă "de ultimul drum". | |
| = Dragoș Vișan | Gabriel Nicolae Mihăilă [24.Apr.23 16:00] |
| Mulțumesc pentru popas și pentru apropierea de text. Mă bucur că a plăcut. Gânduri bune și sănătate! | |