| = da, vrem, din păcate aș spune | Maria Elena Chindea [13.Jun.23 22:17] |
| mai repede decât că-i bine. Verbul a vrea, produce reverberații care de multe ori acoperă (chiar până la disipare totală) verbul care ar trebui să ne întoarcă orologiul devenirii noastre: verbul A FI! Uităm să fim mânați în orb prin materie către ceva ce ne anihilează de multe ori esența divină a locuirii în această dimensiune! Devenim niște rotițe fără conștiință de sine într-un mecanism care ne zvârle în moarte! Că adormiți suntem oricum! O incursiune în termeni aparent ușori într-o conștientizare dureroasă, Ottilia! Așa am perceput eu textul tău! | |
| = îmi amintesc | Stanica Ilie Viorel [13.Jun.23 22:43] |
| de călătoriile mele, de la vest către est, în tren de clasă joasă, de ieftineală (și acolo, nu cu bilet, cu nașu) senzația că timpul stă în loc, am trăit-o de la o gară, la cealaltă aceeași senzație o trăiam așteptând scrisoarea. scrisoarea! tot timpul acela, cât așteptam, se dilata, mă sufoca, apoi, când primeam scrisoarea, timpul acela interminabil, dispărea. unde s-a dus!? nici nu a existat. a fost o vreme când timpul stătea pe loc. da. acum, el ne soarbe, noi îl risipim, avem timp de câte n-am fi putut face în zece vieți, pe atunci, dar fără vreo semnificație, fără întreg. bucăți mici, mici, atât de multe, dar atât de mici, încât, n-au cum să țină timpul în loc. m-au dus, cuvintele, tema propusă, în timpul care mă ținea de mână și eu fugeam, uneori, de el, să nu mă prindă frumos! | |
| = vă mulțumesc vouă, | Ottilia Ardeleanu [14.Jun.23 22:13] |
| Maria și Tego, pentru rezonare. să fie iubire! | |