| = Dragoș, | Maria Mitea [28.Aug.23 14:00] |
| Mulțumesc pentru timpul acordat și analiză! Apreciez! | |
| = Maria, | Dragoș Vișan [28.Aug.23 17:38] |
| Cu deosebită plăcere. | |
| = Maria este o căutătoare de lumină cochetă, | Maria Elena Chindea [31.Aug.23 10:30] |
| care își schimbă straiele foarte des, îi place să-și experimenteze multitudinea de fațete ale personalității cu pasiune și candoare, e o pasăre care ciugulește grăunțele devenirii din toate stratificările vieții, aparent se lasă în brațele tuturor cu o prospețime suavă să fie iubită, alintată, dar când crezi că ți s-a predat total constați că palmele ți-s goale, ea a zburat de mult, doar parfumul ei mai rămâne să dea mărturie că n-ai visat, că totul n-a fost decât o iluzie! Nu e vorba doar de această poezie Dragoș, Maria este ea însăși un joc de oglinzi, ea este și „păpușile” pe care le locuiește și păpușarul care le mânuiește. Ea își aparține doar sieși și cerurilor! Doar fulgurant poposește pe pervazul ferestrei tale, cititorul curat, să-ți dăruiască văzduhurile ei multicolore! Știi totul despre ea și totu-i un mister de nepătruns, care te cucerește total! Îți mulțumesc Dragoș că ai încercat să prinzi în lentila fotografică o bătaie de aripă a Mariei! | |
| = Thank you, Maria Elena! | Dragoș Vișan [31.Aug.23 10:58] |
| Și eu îți mulțumesc pentru portretizarea ca într-un prozopoem a Mariei Mitea, dragă poetă Maria Elena! | |
| = Am revenit cu speranță în această pagină | Maria Elena Chindea [02.Sep.23 17:53] |
| dar m-am încărcat cu un strop de tristețe. Dacă nici portretul Mariei, care pare-mi-se este în grațiile greilor de pe site (dovadă aprecierile unor poeme ale ei de către aceștia) nu a adunat opinii și discuții pe margine, ci doar o tăcere adâncă din partea tuturor, nu știu ce să mai cred. Pot face niște presupuneri, dar nu le expun că nu le-ar face deloc cinste. Nu pot să le justific absența prin presupunerea că sunt plecați în concediu pentru că văd că operele lor și le postează. Și evident așteaptă prezența noastră în pagina lor. Deci... Nu cred că rostul acestui proiect este doar ca destinatarul să fie liniștit că este văzut, că există și el în această familie extinsă cu rolul său mai mare sau mai mic, și doar el să lase sub portret un rând-două și accidental un rătăcit. Eu cred că rosturile acestui proiect sunt mult mai profunde și multiple - deci încă o dată îi chem pe condeierii valoroși de aici să se exprime! Nu se poate, legile universului nu funcționează așa, ca unii să fie numai la primire și ceilalți numai la dat! Îmi amintesc celebrele cuvinte ale lui Kennedy: „Nu vă întrebați ce face America pentru voi ci ce faceți voi pentru America”. Parafrazând, ce faceți voi pentru familia aceasta, dragilor? | |
| = Dragă Maria, | Maria Mitea [02.Sep.23 18:02] |
| cât am citit scrierea ta am zămbit și nu doar, am înflorit, îți mulțumesc cu mult drag pentru iscusința nu neapărat de a scrie, ci de a fi ”în acord” muzical cu ”nepătrunsul” din mine care l-ai și mirosit, iar acuma sunt goală, nu mai am nici piele măcar, nici aripi, un abur care se evaporă :) | |
| = Maria , | Maria Mitea [02.Sep.23 18:10] |
| o prezență tăcută este mult mai prezentă decât una gălăgioasă, mie de fapt îmi place mult energia cum este acuma (azi) pe site, a trecut până și liniștea de după furtună, asta e starea în care scrim, vorbim fără să vorbim, cunoașterea fără cuvinte e cea adevărată | |
| = Cred, nu am certitudinea, doar cred că | Maria Elena Chindea [02.Sep.23 18:15] |
| rândurile astea sunt răspunsul într-un fel al celor ce-am scris acum câteva zile referitor la tine! Citindu-le sub textul pe care l-am postat azi și eu am zâmbit, adică m-am hlizit cu gura la urechi, dar din cu totul alte motive! Jocurile întâmplării care are câteodată un umor de mamă-mamă! Hi hi hi..... | |
| = Poate că sunt eu optuză și opacă, ce să fac, fiecare | Maria Elena Chindea [02.Sep.23 23:01] |
| avem clipele noastre de „glorie” când dăm cu bâta în baltă, dar nu-mi intră nicicum în tărtăcuța mea gândul că un text (indiferent al cui) este apreciat dacă sub el spațiul rămâne gol. Nici măcar nu-mi dă certitudinea că este citit. Dacă după un spectacol reușit publicul poate rămâne mut de emoție, și nu se-aude nici un sunet sau bătaie de palme, actorul de pe scenă simte emoția, vede sala înmărmurită - este răsplătit că și-a pus sufletul pe butuc! Dar în spațiul scriiturii - tăcerea, locul gol de sub text, eu (și nu cred că doar eu) îl interpretez ca absență, ca ignorare și desconsiderare valorică. Ce să fac, n-am studii academice să-i privesc de sus pe alții (oricum atitudinea nu s-ar asorta personalității mele), sunt doar un autodidact, iar tăcerea și liniștea mi-s bune doar când meditez nu când particip la un cenaclu. Altfel doar publicam pe hârtie și aveam parte de toată liniștea dorită. Bașca economia de timp cu citiri de alte poeme și scris comuri cât mă duce mintea și sănătatea! | |