| = Cred că | Ionuţ Caragea [06.Sep.23 07:15] |
| v-ați obișnuit cu acest ton dur, aproape extravagant, care dă bine la prima vedere, care șochează. Metafore puternice, somptuoase, în stilul baroc. Măreția care să atragă uimirea. Căutarea cuvintelor care să atragă efectul de șoc. Dar lipsește ceva. Lipsește partea aceea sensibilă și delicată a sentimentului. Lipsește acea naturalețe a simplității, capabilă să emoționeze un suflet sensibil. Chiar sunt curios dacă puteți să faceți asta. | |
| = Eu cred Ionuț că omul este un mozaic uluitor | Maria Elena Chindea [06.Sep.23 10:24] |
| al afectelor, al filtrelor prin care percepe viața. Eu, de ar fi să-mi fac un crochiu al personalității, pot spune că sunt un om al cuvintelor bolduite și al culorilor tari! Sunt zodie de foc, cu ascendent în foc, pe harta personală am cinci planete în foc din cele zece. Iar din câte știu focul ne te mângâie ca un firicel de apă, deși și apa poate fi înspăimântătoare ca forță! Astea sunt datele cu care am venit pe această planetă, armura datorită căreia fac față intemperiilor de-aici. Le pot îmbogății aceste date, le mai pot șlefui, dar nu-mi pot distruge osatura, calapodul, doar așa, ca să fiu în ritmul acceptat de ceilalți. Am nevoie de acest calapod dat de tătuca, cursa de obstacole (viața) la care trebuie să particip în picioare are traseul atât de dur încât fără ea aș fi praf, aș trece pârleazul dincolo într-o secundă. Se vorbea acu oleac de timp pe site de ”punctul 0”, eu chiar l-am trăit; punctul unde nu mai încape nici o glumă, e ori-ori, dur, frust, ghilotină. Dacă Tătuca mi-a dat a doua viață (sunt 23 de ani de atunci) înseamnă că am răspuns bine examenului. Să ști că am auzit de multe ori expresia „naturalețe a simplității” agățată ca un reproș la formele manifestării mele, nu numai în poezie... Nu pot înțelege acest pat al lui Procust în care trebuie neapărat înghesuită toată manifestarea. Nu suntem fiecare unici? Nu avem fiecare simfonia lui??? Hai să ne uităm la lumea plantelor, creație divină, care nu-și schimbă straiele după mode și interese sociale ale lumii lor. Să zicem că laleaua are o frumusețe a „naturalețe a simplității” luată ca etalon. Trandafirul sau bujorul cu formele lor luxuriante și culorile lor excedentare crezi că vor să epateze, să șocheze? Eu cred doar că ăsta-i straiul lor „simplu și firesc” și cu el ies pe podium să fie iubite și admirate, să-și dăruiască bogăția de culori și parfumuri lumii întregi. Ca și ele eu sunt firească și naturală așa, prin opulența de metafore, prin liniile frânte, prin operații pe cord deschis în miezul lucrurilor care-mi vibrează sufletul. Nu vreau nici să epatez nici să șochez - ăsta-i instrumentul meu prin care respir și mă respiră viața. Că pot vibra ocazional (depinde și de subiectul adus sub lupă) și alte nuanțe mai blânde și mai subtile, asta-i altceva! Dar în ceea ce scriu sunt sinceră și naturală așa cum ies pe podium, iubesc metafora, gândesc în metafore și alegorii, și în conversațiile cu prietenii sunt tot așa, de altfel cred că se vede puțin și din comuri. Mulțumesc Ionuț pentru comentariu, chiar de n-am obținut aprecierea integrală! :) | |
| = răspuns | Ionuţ Caragea [06.Sep.23 11:16] |
| Zodie de foc sunt şi eu, berbec, cu mare afinitate faţă de creaţia celor născuţi sub aura acestui semn. Dv. puteţi fi Berbec, Leu sau Săgetător. Dacă e să mă refer la ceea ce cunosc cel mai bine, zodia mea, prin filtrul meu au trecut foarte mulţi poeţi berbeci precum Blandiana, Nichita, Mircea Ivănescu, Gheorghe Pituţ, Ion Vinea, Goga, Octavio Paz, Daniel Corbu, Baudelaire, Verlaine, A. France, Beckett, Heaney, Angelou, Frost, Transtromer, Yvan Goll, Alain Bosquet, Peter Huchel, Gabriela Mistral, Nizar Qabbani, Frank O'Hara, Ai Qing etc. etc., încât să constat că poezia semnului de foc are foarte multă sensibilitate, că te poate mângâia ca un firicel de apă (v. ploile Blandianei) sau ca un firicel de sânge (v. poezia lui Goll, ţinut în viaţă, leucemic fiind, de sângele donat de ceilalţi poeţi), că aceasta variază pe o paletă largă, cuprinsă în borderline-ul sentimental. Nu e vorba de o distrugere a osaturii, ci de o explorare mai deep a sentimentului, dincolo de armura raţiunii, care generează cuvintele puternice. Acolo, apare rafinemantul absolut al simplităţii de care vorbea Da Vinci, cel mai mare geniu al omenirii, şi el, tot zodie de foc, sub semnul berbecului. Ce vreau eu să zic, de fapt, este că păreţi a avea un oarecare blocaj în poezie, de teamă sau din obişnuinţă, nu mă pot pronunţa exact, dar simt lucrul acesta. Îmi cer scuze dacă am intrat prea în detaliul fiinţei dv.! | |
| = afară de Daniel Corbu care nu mi-e cunoscut | Maria Elena Chindea [06.Sep.23 14:01] |
| pe toți ceilalți i-am citit (atât cât am reușit să găsesc operele lor), le-am introdus texte cu sutele în mediul online ca un dar al meu pentru cei avizi de cunoaștere în acest domeniu. Nu am fost atentă la zodia lor, i-am iubit pe toți (fie scriitori de vers clasic fie alb) încât i-am pus sub reflectoare, să nu mai fie ascunși doar în filele cărții și dacă volumele dispar fizic ei se disipează. Da, poate sunt toți zodii de foc, dar depinde și de ascendent (care se manifestă cu precădere după patruzeci de ani) și de harta natală a fiecăruia, ce alte elemente are să-i îmblânzească puterea cotropitoare a focului. Eu sunt berbec cu săgetător (foc mitralieră - cum îmi spune o prietenă de-a mea) și precum mai spusei cinci planete în foc pe hartă. Ce vreau să spun este că am mai mult de șlefuit la asperități decât,poate, au alții. Și de tot zisăși de Nichita și „ rafinamentul absolut al simplității” fă o comparație între poeziile anilor de început ai lui și poemele maturității, mai ales cele din volumul „Omagiu”. Diferența e uriașă! Și cred că însăși scopul venirii noastre în această dimensiune este să ne rafinăm energiile, nu te contrazic, sunt perfect de acord cu tine. Singura mea problemă este că se consideră epatare când omul se manifestă sincer și firesc în ritmul și cadența lui, așa cum îi e personalitatea. Că se poate și mai bine, asta cu certitudine; șlefuim care cu șmirghelul, care cu toporul, fiecare cu ce are în arsenal, hi hi hi... Și eu îmi domolii considerabil focurile față de ce eram acu 20 sau 30 de anișori! :) Da acest proiect e în lucru, nu lipsește de pe biroul meu sufletesc și spiritual, numa că durează. Orice lucru autentic nu se obține bătând din palme, ci investind trudă, sudoare, sânge, uneori bucăți din tine. Și să nu uităm că există și Beethoven nu doar Mozart sau Bach! Mă gândesc că poate universul are nevoie și de nota mea (aspră, poate dură) în simfonia universului! Că mâine voi fi altfel, sesizabil sau nu, cu siguranță. Sunt în continuă mișcare a undelor. Autentică cum sunt azi. Mâine va fi autenticul de mâine. Mulțumesc! | |
| = nu s-a inselat berbecul din mine.... | Ionuţ Caragea [06.Sep.23 14:16] |
| tot ce am spus, e spre folosul Dv.! Alegeţi ceea ce vi se potriveşte. Am invatat si eu din cronicile unor mari berbeci care mi-au trecut opera prin filtrul lor critic: Codreanu, Brumaru, Tupan, Corbu, Mareş... Berbecii mi-s prieteni buni, ştim să ne ajutăm şi să ne tolerăm reciproc. Taică-miu, Dzeu să-l ierte, berbec, măscut în aceeaşi zi şi în acelaşi an cu Blandiana. Ar fi trebuit să ajungă poet, nu rugbyst şi maistru constructor. Însă a avut nişte datorii karmice şi mi-a pasat mie problema. Hihi! Despre Nichita, eh, îl ştiu ca pe degetele mâiniilor mele. Mult balast în opera lui. Textele cu rimă de la începuturi sunt copilăreşti. Textele bahice, plătesc tribut viciilor poetului. Grigurcu, un alt berbec, mare critic, dar nu şi la fel de mare poet, a subliniat aceste aspecte. Poate şi un pic din frustrarea de a nu ajunge la fel de sus ca Nichita, care, în comparaţie cu el, a fost favorizat de regim. Se mai poate discuta foarte mult, însă să o lăsăm să vină şi prin alte subsoluri de texte. Eu mă bucur să descopăr un berbec autentic şi foarte talentat! | |