| + Ce simplă e fericirea! | Maria Mitea [11.Sep.23 17:32] |
| Am citit dintr- o rasuflare! E scris fara efort, curgator asa cum stii tu cel mai bine! | |
| + Nu mă pot abține | Rodean Stefan-Cornel [11.Sep.23 19:03] |
| Sunt la curent cu ce se întâmplă pe „Agonia”, citesc texte și comentarii, dar eu am postat mai puțin în ultima vreme și am comentat la fel de puțin. De data aceasta, efectiv nu mă pot abține. Am citit mai sus un foarte bun text pe o temă aparent „bătătorită” (plecarea la cele veșnice și ce se întâmplă după aceea), dar abordată într-un mod original - un melanj de suprarealism și SF - folosind o tehnică narativă simplă, dar de efect, care demonstrează că avem printre noi, „agoniștii”, un mare prozator, care excelează în proza scurtă. Foarte bine sunt surprinse greutățile unui om obișnuit, ajuns „la o vârstă”, care suportă multe, începând cu drama pierderii premature a copiilor și continuând cu durerile articulare, cu amenințările cămătarilor sau cu somațiile de la bănci și ANAF. Finalul se leagă perfect de începutul textului și confirmă zicala potrivit căreia, dacă ai o vârstă, te-ai trezit dimineața și nu te mai doare nimic, înseamnă că ești mort. Din păcate, surpriza din final este stricată de titlul textului, care spune de la bun început ce se va întâmpla. În opinia mea era mai indicat un titlu neutru. Oricum, trec peste acest aspect și, din toată inima, apăs butonul de steluță. Felicitări! Succes în continuare! Cornel Rodean | |
| = Mulțumesc | Sorin Stoica [11.Sep.23 19:12] |
| Mulțumesc Maria, mulțumesc Cornel și să, așa este, titlul nu e bun. Rectific chiar acum. | |
| = Sub semnul fericirii | Papadopol Elena [11.Sep.23 20:53] |
| Mi-a plăcut foarte mult textul. Scris cu claritate. Elementele acestea, să le spun interzise, nebunatice , pe care le inserati în text, în trăirile și simțurile personajului, care ar fi fost normale în comportamentul omului obișnuit (omul nostru) înainte de trecerea din organic în anorganic aduc suspans și umor (negru) în timpul lecturii. Tot aștepți să vezi ce se întâmplă... Am receptat acea trecere, transformare a omului, fără să fie explicată, ci condensat, cu umor. Am citit cu plăcere! | |
| + Fericirea | Ottilia Ardeleanu [11.Sep.23 21:07] |
| se află la loc de verdeață! Un text-metaforă cu o regie impecabilă în simplitatea derulării. Un text vizual, o premeditare, un scenariu trecut prin propriul mental asupra morții care pare să se identifice cu fericirea. Nu, nu e un sf, dpmdv, ci o interpretare personală a terminalului vieții. Plăcut, cum de altfel și alte proze. Aprecieri! | |
| = Povestirea nu stă în picioare | Ionuţ Caragea [11.Sep.23 22:17] |
| Povestirea este scrisă destul de bine, limbajul e facil, natural, poate fi asimilat cu ușurință de oricine. Totuși, povestea nu stă DELOC în picioare. Omul nostru a ieșit afară, a alergat, a salutat oamenii, dar nu a văzut pânza când a ieșit la alergare. Nici când a închis ușa, nici când s-a întors de la alergare. În schimb o vede a doua zi. Nu are nicio logică. Dacă era mort, pânza trebuia să fie acolo de la prima ieșire și era imposibil să nu o vadă. Plus că în prima zi, când iese la alergare, se întâlnește cu oameni, fără ca nimeni să se sperie de el? Chiar nu îl vede niciun vecin, nicio cunoștință? Hai să zicem că dacă ar fi fost invizibil și imaterial, ar fi fost plauzibilă strecurarea lui printre lume. Dar el este material, interacționează cu materia, deci singura chestie care îl face să înțeleagă că e mort e pânza aceea. Și înțelege așa cu mare seninătate, fără să se șocheze... O reacție ciudată aș zice. Cum ciudat este și faptul că își amintește atât de bine atât de multe lucruri în viață, dar tocmai moartea nu și-o amintește. Din punctul meu de vedere povestirea nu stă în picioare, nu are logică. Plus că ideea a fost de atâtea ori folosită în SF-uri, că te întrebi cu ce vine nou autorul? | |
| = Uite cum trebuie reparat | Ionuţ Caragea [11.Sep.23 23:09] |
| Zici că a ieșit dimineața la alergat, a tras ușa după el, care s-a închis singură, că era, eventual, semiîntuneric pe hol, iar toți vecinii dormeau.. Și numai atunci când se întoarce de la alergare zărește pânza deasupra ușii și rămâne uimit... Așa salvezi logica textului. | |
| = Vai | Sorin Stoica [12.Sep.23 07:02] |
| Ionuț, despici un fir în patru imaterial. Primul tău comentariu e greșit total, nu înțelesesei că nu e vorba de două zile. În al doilea comentariu ai înțeles că greșisei. El interacționează cu materia, da, dar nu și materia cu el. Deci e normal pentru un "spirit". Din nou nu ai fost atent. Este o poveste, nu un reportaj jurnalistic, nu un articol de ziar descriind fapte. Am văzut că aici șchiopătezi tu cam des deși scrii SF, ar trebui să te poți rupe ușor de realitate dar nu o faci. O poveste se citește cu ochii sufletului, nu cu cei ai minții. Ce ar fi de "Păcală" sau de "Spiderman" dacă ne împiedicăm de logică??? | |
| = dacă am spus a doua zi | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 08:52] |
| îmi cer scuze, trebuia să spun a doua oară. A doua oară când iese. Însă datele problemei nu se schimbă. Lipsește logica. Nu vede pânza prima oară (are două ocazii, la ieșire și la revenire), o vede a doua oară. De ce? Naiba știe. Eroare logică. Și nu e vorba că aș șchiopăta eu, ceea ce poate fi posibil, dacă așa zic criticii, ci de este vorba de niște reguli de bază în literatura SF: logică, claritate, precizie. Chiar și când lucrurile par mai puțin plauzibile, trebuie să existe o logică. Este absurd să spui că Asimov, de exemplu, trebuie citit cu ochii sufletului, ococolindu-se logica. Cred că, mai degrabă, ar trebui să te bucuri că te ajut să-ți repari povestirea, că ți-am citit cu atenție povestirea, chiar dacă am greșit un cuvânt. Într-un final, faci precum dorești. | |
| = erată, dion nou | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 08:54] |
| ci este în loc de ci de este | |
| = și ocolindu-se | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 08:55] |
| în loc de ococolindu-se | |
| = OK | Sorin Stoica [12.Sep.23 09:39] |
| Ionuț, eu sincer îți mulțumesc pentru trecere și sugestii dar sunt nevoit să repet ca și la o povestire anterioară: eu nu scriu SF, nu sunt fan și nici nu încerc. Dacă anumite povestiri par SF, asta e. Cât despre eroul meu mort, nu cred că e un capăt de țară să nu observe o pânză deasupra ușii. Noi suntem vii și nu observăm o grămadă de lucruri zilnic, darămite el??? | |
| = Harms | Sorin Stoica [12.Sep.23 09:41] |
| Încă ceva: mie nu îmi place legătura cu realitatea în povestiri, încerc să le rup de logica vieții și a cotidianului. Dacă citești Daniil Harms vei înțelege. El este etalonul meu. | |
| = părere | Liviu Nanu [12.Sep.23 10:25] |
| Total eronat. Facturile vin mereu indiferent că ești viu sau ai trecut în lumea drepților :) | |
| = bună și observația lui Liviu Nanu | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 10:57] |
| omul abia ce murise, avea pânza neagră pusă pe ușă. Și facturile, dintr-odată. nu mai vin? Mă gândeam aseară, că autorul ar fi putut veni cu o șmecherie, că alergând în parc, nu mai vede munții din jurul orașului. Sau că aceștia îi joacă niște feste, tremurând imaginea lor. În felul acesta s-ar putea inocula ideea că omul se află într-o altă dimensiune. Eu cred, în continuare, că povestirea se poate repara și că se poate veni și cu ceva deosebit. Chiar dacă autorul crede că nu scrie SF, povestirea este SF, cadrul fiind ficțional. | |
| = încă o contradicție majoră | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 11:07] |
| Mai există încă o contradicție majoră în povestire. Prima frază despre fericire: "Un corp seren și câteva raze de soare fuseseră de ajuns să-și amintească ce bine e să fii fericit", ne dă de înțeles că omul mai fusese fericit pe timpul vieții, fiindcă își amintește de această senzație. Dar mai jos, autorul spune:"Zis și făcut, numai că la ieșirea din casă observă bucata neagră de pânză de deasupra ușii și atunci înțelese: prima lui zi de fericire coincidea cu prima zi de după moarte." Ceea ce contrazice primul paragraf. Fiindcă omul mai fusese fericit pe timpul vieții. Prea multe contradicții în povestire. Se impune o rafacere masivă, o mai mare atenție la detalii. | |
| = Nu prea | Sorin Stoica [12.Sep.23 11:10] |
| Probabil pe calapodul acestei povești fiecare scriitor din lume poate crea o cu totul altă poveste. Dar asta rămâne așa pe vecie :)))) | |
| = refacere | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 11:10] |
| în loc de rafacere | |
| = cum dorești | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 11:17] |
| fiindcă nu ești receptiv la sugestiile clare ale cititorilor de a-ți repara textul, eu unul nu te mai comentez deloc. Poate îți plac mai mult steluțele galbene și comentariile laudative, în locul unor comentarii menite să te ajute să progresezi. Adios. | |
| = am evitat să comentez autorul | Stanica Ilie Viorel [12.Sep.23 11:48] |
| din motive pe care nu le mai prezint se face caz mult prea mult tema este cunoscută, fiind un citat din lumea medicală (cred) care spune cam așa “atunci când nu vei mai simți durerea ești mort” facturile pot să vină, spiritul nu le mai vede fiind spirit poate interpreta cum dorește realitatea, că d’aia e fericit prima zi de fericire din cele care vor urma în eternitate, chiar dacă omul a mai simțit gustul fericirii, nu a trăit fericirea zile întregi pânza neagră nu se pune imediat de către aparținători, deci se poate justifica și faptul că prima dată nu era pânza este un text de ficțiune dar nu este unul SF, rigorile științifice nu se impun; acolo este necesară documentarea, în ficțiune orice este posibil: pământul să nu aibă gravitație, soarele să fie albastru etc. după părerea mea este un text de citit într-o revistă, sau într-o carte de proză scurtă, între două stații de metrou nu e vreo capodoperă literară, nici nu cred că se așteaptă autorul la așa ceva e un text ușor, care se potrivește pe o anumită nișă de consum dacă a plăcut (din câte observ) înseamnă că autorul și-a atins scopul, iar noi, mulțumiți sau nu, putem doar să respectăm părerile și, da, le putem și prezenta pe ale noastre | |
| = Mulțumesc! | Sorin Stoica [12.Sep.23 11:53] |
| Domnule Stanică, felicitări, ați atins perfect toate punctele dezbaterii cât și ale pretențiilor autorului față de greutatea textului. Mulțumesc! | |
| = Nu dau credit comentariului lui Ilie | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 12:53] |
| Mi se pare că îi dă calde autorului, din motive pe care doar ei doi le cunosc. ceva de genul: nu te-am comentat până acum, dar uite ce bun pot fi cu tine acum. Zice Ilie că prima dată nu era pânza. Deci, rudele extrem de matinale ale decedatului, exact în minutele alea cât se duce decedatul să facă câteva ture prin parc, vin și pun pânza Pac-Țac, la ușă. Au procedat foarte repede, ce să zic. Fără să se întâlnească deloc cu decedatul. Și fără să intre deloc în casă după chestii ajutătoare, sau să deschidă o fereastră, pentru aerisire. Ar fi putut constata un pic de dezordine în casă, un pat încă cald, niște aburi în baie. Că doara făcut baie înainte de alergare, nu după. Că doar spiritele nu transpiră. Iar aia că nu a trăit fericirea zile întregi, mi se pare absurd. O fi avut o copilărie traumatizantă? Toate zilele copilăriei au fost negre? Oare nu un eveniment de câteva clipe de fericire marchează întreaga zi din viața unei ființe? Păi ce, trebuie să faci dragoste 24 de ore din 24 ca să spui că ziua în care ți-ai iubit pentru prima oară jumătatea, a fost cu adevărat, pe de-a-ntregul, fericită? Măi drăcie! Faza că nu vede facturile, iar e absurdă. Că doar le caută în cutia poștală. Or fi facturi invizibile, iar aștia de la ANAF le programează ca în contact cu ochii unui decedat, să dispară pur și simplu din fața ochilor lui. HAHA! Este un text SF, iar aici în contrazic pe Ilie. SF-ul are și subgenuri, de pildă aici avem de-a face cu o ficțiune utopică ca subgen principal, în care problemele sociale ale decedatului rămas printre oameni dispar complet. Nici în ficțiunea post-apocaliptică, un alt subgen al SF-ului, nu există rigorile științifice, fiindcă avem de-a face cu o eradicare totală a tot ce ține de tehnologie (Un exemplu este The Book of Eli), și totuși tot despre SF vorbim. Deci, trebuie privit la nivel de subgenuri. | |
| = Ionuț | Stanica Ilie Viorel [12.Sep.23 13:14] |
| intrasem în dialog cu cei care au comentat reacție de molie (la mine) unde-i rost de scandal:) am citit comentariile, am fost curios să văd ce spune textul, mi-am spus părerea n-are nici o treabă cu autorul puteam să evit introducere (cred că e mai bine) cred că autorul nici nu știe despre decizia mea în ceea ce-l privește despre text, îmi păstrez părerile un spirit vede ce vrea (ca să fie fericit, nu simte durerile, nu mai simte grijile, observă când vrea pânza neagră)… cum vrea autorul, de fapt fericirea permanentă trebuie și conștientizată nici un copil nu conștientizează starea, ulterior, adultul o regăsește dar, cum am spus, părerile sunt ca să fie spuse sau nu și câtă vreme nu se depășesc limitele unui dialog civilizat, fiecare își poate exprima părerea îți respect opiniile, dar în acest caz sunt de acord ca nu suntem de acord:) o zi frumoasă! | |
| = Ilie | Ionuţ Caragea [12.Sep.23 13:26] |
| vezi că te suspectez de opinie contra doar ca să fie activitate pe site:)) necunoscute sunt căile... iar autorul prozei, îmbătat de propriul text, va prefera ceaiul tău cald, în locul dușului meu rece | |
| = tot acolo | Stanica Ilie Viorel [12.Sep.23 13:54] |
| am ajuns vorbim noi doi:) | |
| = OK | Sorin Stoica [12.Sep.23 15:50] |
| Dom'le, ce să zic, îmi sunteți simpatici! Parol! Oameni cu bun simț, cititori cu zvâc și scriitori cu acid. Opiniile voastre sunt respectate. Nu fac rabat de la critică și nici nu beau din laptele cald al laudelor, Ionuț! Îmi trece totul paralel cu inima. Cu mintea nu, că învăț deși nu pare :))) Trebuie să repet, însă, că domnul Stanică are dreptate: un autor face ce vrea cu povestea lui. Cine o vede din alte unghiuri, deja nu îl mai privește. | |
| = Fantoma | Papadopol Elena [12.Sep.23 22:16] |
| Am citit și celelalte comentarii dinaintea acestuia si am revenit deoarece am menționat, în primul mesaj, că am receptat în timpul lecturii acea transformare a omului, fără a fi explicată de către vocea narativă. Da, textul nu aduce detalii în acest orizont al fantasticului. Trebuie să tremure un pic spațiul realului, să fie introdus acel element fantastic, ca să înceapă acțiunea, în alt plan temporal. Și cred că soluția dată de domnul Ionuț e de luat în seamă, pentru legătura aceasta între real si fantastic. Este adevărat și ce a remarcat domnul Liviu Nanu: facturile vin mereu, indiferent că ești viu sau ai trecut în lumea drepților. De multe ori, când ne confruntăm cu o situație ieșită din comun, spunem: Fantastic! Termenul se referă la imaginație, fantezie, însă, totodată, deține și acel sens de fabulos (de neimaginat, poveste ireală). După fragmentul scurt, pe care l-am citit, îmi exprim, cu respect și prietenie părerea, că este o narațiune, care nu ține de domeniul SFului. În această lectură se strecoară Fabulosul, din absurdul cotidianului - situație remarcată tocmai în obiceiurile personajului care sunt mai ușor de suportat, prin comparație cu alte dăți (totul pare/ este real) - și doar la finalul narațiunii, personajul remarcă bucata neagră de pânză de deasupra ușii și astfel înțelege că a murit, trăiește experimentul morții. | |
| = Da da | Sorin Stoica [13.Sep.23 11:13] |
| Mulțumesc, doamnă Papadopol și pentru trecere dar și pentru că mă salvați încă o dată de suspiciunea de SF :)))) | |