| = refugiu... | Teodor Dume [02.Feb.25 11:07] |
| inima trasează noi căi de acces înspre alte inimi îmi place cum au fost introduse elementele amăgirilor, ale absenței și ale disperării! "un miez al tuturor amăgirilor doar coaja va rămâne ca o lespede pe mormântul absenţei" un text care trebuie citit și recitit pentru a putea intra în esența stărilor cu sinceritate! | |
| = Onorat | Ionuţ Caragea [02.Feb.25 12:45] |
| de trecere, de apreciere, domnule Dume! | |
| = Ionuț, | Ștefan Petrea [02.Feb.25 13:42] |
| tu ești clar adeptul poeziei de esență... Și îți iese! | |
| = aș schimba începutul | Stanica Ilie Viorel [02.Feb.25 15:59] |
| miez al tuturor amăgirilor în fructul de pe ramura cea mai înaltă unde (acolo) viermuiesc amintirile interesantă metafora, de luat în seamă- a nu se lăsa amintirile să viermuiască, căci te vei risipi (precum spui în final), topindu-te | |
| = Da | Ionuţ Caragea [02.Feb.25 16:43] |
| Da, Ilie, îmi place propunerea ta fiindcă se pleacă de la miez și urmează o succesiune cronologică. O observație bună și folositoare, pentru care îți mulțumesc! Ștefan, îți mulțumesc, dar sper să ții minte ce ți-am spus și să oferi mai mult celorlalți. S-ar putea să începi să scrii un nou gen de poezie prin comentariile pe care le vei face. Chiar m-aș bucura... | |
| = Picurare | Papadopol Elena [02.Feb.25 21:38] |
| Am citit poemul și am fost tentată să încep interpretarea de la mijlocul lui, însă m-am întors, de câteva ori, la acest simbol al creierului,"fructul de pe ramura cea mai înaltă unde viermuiesc amintirile"; mai întâi m-am întrebat: De ce pe ramura cea mai înaltă? ...la fructul de pe ramura cea mai înaltă se ajunge cu dificultate sau chiar deloc. Insă, fiind vorba despre o metaforă, îi atribui și înțelesul că, pe lângă amintirile, care se formează în creier, ne confruntăm și cu învățăturile trase din experiențele vieții; aceasta este, cred, etapa care însoțește situarea fructului pe ramura cea mai înaltă și reprezintă învățăturile trase din amintirile formate, stocate, - la care unii ajung, alții- nu - manifestate și în sfera spirituală. Apoi, mi-am întors atenția către inimă - aici, efectul devastator aplicat personificării a potențat trăirile, chiar necesitatea de a stinge focul, autoincendierea. Creierul și inima! O reprezentare subtilă a unui cuplul, pornind de la "amăgirile" creierului și ajungandu-se la exaltarea inimii prezentate precum o "ființă", care trăiește, fără să reflecteze. Lacrimile sunt atribuite inimii, dar creierul, avid de creație, transcrie trăirile acesteia, "pe coapsa hârtiei". "ce risipă ce freamăt!" Da... o poveste cu esență, cum a spus domnul Ștefan! | |
| = Picurare | Papadopol Elena [02.Feb.25 21:38] |
| Am citit poemul și am fost tentată să încep interpretarea de la mijlocul lui, însă m-am întors, de câteva ori, la acest simbol al creierului,"fructul de pe ramura cea mai înaltă unde viermuiesc amintirile"; mai întâi m-am întrebat: De ce pe ramura cea mai înaltă? ...la fructul de pe ramura cea mai înaltă se ajunge cu dificultate sau chiar deloc. Insă, fiind vorba despre o metaforă, îi atribui și înțelesul că, pe lângă amintirile, care se formează în creier, ne confruntăm și cu învățăturile trase din experiențele vieții; aceasta este, cred, etapa care însoțește situarea fructului pe ramura cea mai înaltă și reprezintă învățăturile trase din amintirile formate, stocate, - la care unii ajung, alții- nu - manifestate și în sfera spirituală. Apoi, mi-am întors atenția către inimă - aici, efectul devastator aplicat personificării a potențat trăirile, chiar necesitatea de a stinge focul, autoincendierea. Creierul și inima! O reprezentare subtilă a unui cuplul, pornind de la "amăgirile" creierului și ajungandu-se la exaltarea inimii prezentate precum o "ființă", care trăiește, fără să reflecteze. Lacrimile sunt atribuite inimii, dar creierul, avid de creație, transcrie trăirile acesteia, "pe coapsa hârtiei". "ce risipă ce freamăt!" Da... o poveste cu esență, cum a spus domnul Ștefan! | |
| = din nou, sunt nevoit să vă mulţumesc | Ionuţ Caragea [02.Feb.25 23:08] |
| pentru încă o analiză aprofundată, stimată doamnă Elena Papadopol. De fapt, aşa faceţi de fiecare dată când comentaţi textele mai multor colegi de pe acest site, lucru pentru care vă respect şi vă mulţumesc! | |