Comentariile membrilor:

 =  Cititorii tăi încă rezistă!:))
Anda Andrieș
[28.Sep.05 18:33]
Când citesc al tău discurs
Iți spun drept că mă uimește
Patru ore s-au tot scurs
Si-ncă lumea se gândește!

 =  Constatare!
Anda Andrieș
[28.Sep.05 19:22]
Inechitate

"Mă plimb prin parcul cu castani
Gândind că lumea-i nefirească:
Cum șeful meu, de-atâția ani,
Rezistă fără să gândească?!?"
(Florin Rotaru)

"Nimic în viață nu-i etern,
Afară, poate, doar de cheful
Cu care orice subaltern
E gata să-și bârfească șeful!..."

Nu știu cui aparține epigrama de mai sus, parcă lui Sorin Pavel (dar nu sunt sigură) în schimb cred că se potrivește aici!

Mi-a plăcut nr.2!:))

 =  si vinul se supune legii gravitatiei
dumitru cioaca-genuneanu
[28.Sep.05 19:42]
dup-un vin de Dealul Mare
capu-l tine inca sus
insa-i vine greu, nespus,
sa se tina pe picioare

 =  Pentru cel cu vinul!!!!
Anda Andrieș
[28.Sep.05 20:17]
Doar vinul îți mai ține capu' sus
Chiar dacă ți se scurge spre picioare
Probabil timpul ți-a apus
Și numai vinul te mai ține tare!

 =  Uneori și femeile se dovedesc extrem de rezistente
Florin Rotaru
[28.Sep.05 20:18]
Anduța dragă, tu cam riști
Să n-ai o seară prea tihnită;
Sau poate crezi c-ai să-mi reziști
Cu mintea ta cea odihnită?

 =  Slăbuță măi Florine!
Anda Andrieș
[28.Sep.05 20:24]
Eu mintea nu mi-o pun cu tine
- In seara asta foarte tristă -
Dar dacă mă gândesc mai bine
Nici epigrama nu-ți rezistă!

 =  For you Flr!
Anda Andrieș
[28.Sep.05 20:29]
Aș bea cu tine un pahar
Sau aș mânca o saramură
Dar despre tine n-am habar
De te-ntărești la băutură!

 =  Anda, cred că exagerezi
Florin Rotaru
[28.Sep.05 20:29]
Citind acum aceste rânduri
Îmi pare așa, ușor hilar
Cînd folosești, vorbind de gânduri,
Persoana-ntâia singular

 =  Ai grijă nene Genu
Florin Rotaru
[28.Sep.05 20:32]
Mai știu eu unul ce fetească
Bea des ca să se întărească
Și-acuma, sub pământul reavăn
Nu e doar tare, e și țeapăn

 =  Nu-i exagerare - E o constatare!
Anda Andrieș
[28.Sep.05 20:42]
Uite-așa fac toți bărbații
Dacă îi inviți la spriț...
Ori nu știu să mai gândească
Ori gândesc cu ce-au în sliț!



 =  cartesiana...
dorin cozan
[29.Sep.05 00:20]
daca din descartes ai inteles
ca sexul poate fi o indoiala
sa nu gandesti iubind ades
ca numai mintea ti-este goala!


 =  n-ai rezistat prea mult și tot acolo te-a purtat gândul
Florin Rotaru
[29.Sep.05 10:57]
Anduța, văd că nu-mi dai pace,
Nici eu nu vreau să fac pe sfântul
Dar nu știu cum dracu' se face
Că tot la șliț te duce gândul

 =  Cel ce prea mult a gândit/în oală a nimerit
Mihai Cucereavii
[29.Sep.05 14:53]
”Gândesc, deci încă mai resist…” Florin Rotaru


Scrie, frate și rezistă,
Viața noastră este tristă:
Cucoșul tot a gândit
Și în borș a nimerit! :)

 =  Zic, nu dau cu paru'...
Florin Rotaru
[29.Sep.05 15:31]
Nu vreau, nene, să-ți fac jocul
Însă alta cred că-i boala:
Cel cocoș își băgă ciocul
Unde nu-i prea fierbea oala

 =  Slăbiciuni!
Anda Andrieș
[29.Sep.05 20:40]
"Anduța, văd că nu-mi dai pace,
Nici eu nu vreau să fac pe sfântul
Dar nu știu cum dracu' se face
Că tot la șliț te duce gândul"
(Florin Rotaru)

Iartă-mă, te rog, Florine
M-a luat apa de la spriț
Când e vorba despre tine
Uit mereu că tu n-ai sliț!



 =  Pasărea pre limba ei...
Mihai Cucereavii
[29.Sep.05 23:28]
"...Cel cocoș își băgă ciocul
Unde nu-i prea fierbea oala".
"Zic, nu dau cu paru"... Florin Rotaru


Cocoșelul zăpăcit
În oală a nimerit
La un mare, sus-pus domn,
Că-i strica... dulcele somn.

 =  repros ne-filozofic
dumitru cioaca-genuneanu
[30.Sep.05 00:09]
pe Decartes a lui sotie
l-acuza ca-i fire slaba
ca-n loc sa treaca la treaba
i-arde de filozofie

 =  Gânditul în exces poate avea efecte secundare
Florin Rotaru
[30.Sep.05 11:31]
Descartes gândea și se-ndoia
Pascale la fel, ca trestia,
De-aceea cred că nu-i un moft
Că filozofii sunt cam... soft

 =  tocmai de aia!
Ion Diviza
[30.Sep.05 11:45]
Mă plimb prin parcul cu castani
Gândind că lumea-i nefirească:
Cum șeful meu, de-atâția ani,
Rezistă fără să gândească?!?
(Florin Rotaru)

Încerc să-ți spun în două rânduri
Această cugetare tristă:
Că șeful e lipsit de gânduri -
Tocmai de aia și rezistă!

 =  Ion Diviza, un simbol al rezistenței de peste Prut...
Florin Rotaru
[30.Sep.05 16:13]
Acum, când mă gândesc mai bine,
Ceva mai critic, mai atent,
Observ, când te privesc pe tine,
Că ești din neam cam... rezistent

 =  frumoasa colectie de epigrame
LEAHU IONUT FLORIN
[05.Oct.05 22:28]
mi-a placut al tau "poem"...
mai ca mazaresc pe mine
cand filosofez boem
la un spritz cu nu-stiu-cine :)

 =  Leahu Ionut a fost de față când Ștefan cel Mare le vorbea plăieșilor
Florin Rotaru
[06.Oct.05 11:23]
-Oștenii mei, să fiți cinstiți,
Să-mi spuneți dacă mă zăriți.
-Pe Dumnezeu putem jura
Că măzărim, Măria Ta.

:)

 =  LOL
LEAHU IONUT FLORIN
[08.Oct.05 12:18]
haha!
frumos mi-ai exploatat greseseala! stii cum e! tastez de la netcafe si pe aici tastele mai au si hibe. desigur ca cele mai prigonite sunt tasta SPACE si tasta ENTER. :)sa stii ca nu stiam ce legatura are replica ta cu epigrama mea si a trebuit sa o mai citesc o data ca sa-mi dau seama.
ne mai auzim si sa ne mazarim cu NN(sau 2N sau BINE :))




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !