| = varsaturi, polutii, cangrene | corina dragomir [16.Oct.05 16:37] |
| dupa cum se vede, monstrii tai isi pastreaza consistenta respiratiei. adoptia scandaloasa a batistei cu bule de aer ar deveni astfel mai putin discontinua, posibil retroactiv optiunea hiperfrenica din cetatea virtuoasa a aceluiasi vechi decolteu european. cat despre educatia simturilor la adapost de tendinte protofasciste as sugera o viziune mai dialogica asupra lucrurilor. marea gargara isi largeste falcile in bucuria producatoare de microgargare secundare, sub o forma sau alta, articulate tacit. Oroare in furnale. Ole! | |
| = nimic nu poate fi scandalos in batista in care se tine ortul | ioana barac grigore [16.Oct.05 17:18] |
| mi-am trimis un fax cine ce ar avea de impartit copiile cu mine-insami? la naiba! ma voi spovedi astazi. imi va puti halena a micsonele sub toate semnele si semnalele. cine ce ar avea de cerut cand se stie cum cresc pieile, precum dintii la socul fulgerului, vorba lui eliade... daca vremurile sunt de boala si ger singuri ne aflam incotro ne-am regasi. de ce tu? tu de ce? | |
| = în trecere | Costin Tănăsescu [16.Oct.05 22:05] |
| Ce poezie! Câtă ură! La tine în poezie până și ura este o priveliște frumoasă. Am râs citind versurile: "cu tine imi fac educatia simturilor/ pentru tine voi pune diacritice (la un moment dat)". Am trecut să-ți spun că încă te urmăresc fiindcă-mi place cum scrii. cu prietenie, | |
| = poezia asta este o adevarata floare carnivora | Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55] |
| Ioana Barac este genul de scriitor la care multitudinea de sentimente se aseaza impecabil in spatele unui intelect brici. As zice un autor cu sange rece, care transmite intotdeauna o idee, un gand, un simtamant cu deosebita acuratete, pastrand un farmec aparte. Bineinteles, se vor simti multi complexati de calitatea scrierilor tale si te vor ocoli, eu nu o voi face si iti voi adresa felicitarile mele pentru acest text ce merita mai mult decat simple comentarii. gingiile cu deget si sare mi le frec pana intre amigdale pana in stomac pana matele mi le scot si ti le arunc la picioare O nuanta de Lacate Carnivore Brussoliene, Ioano.. | |
| = A -ole! | ioan peia [10.Dec.18 14:27] |
| Va să zică, am citit odată. Cu atenție. Și mi-am așezat capul în mâini. Am mai citit odată. Cu și mai mare atenție. Și am repetat poziția gânditorului. Cum însă riscam să rămân încremenit în proiect, am renunțat. Apoi am hotărât că nu e bine. Inflația cogitativă e un fenomen care disturbă piața. În cazul acesta, pe cea a poeziei. M-am gândit: să fac pe deșteptul? Nu, că nu mă prinde! Să fac pe prostul? Nu, că nu-mi convine! Așa că am hotărât: fac pe evazivul. Nu știu dacă e o stratagemă prea inteligentă, dar așa pot ieși din încurcătură. Bun. Păi dacă tot sunt un evaziv declarat, hai să trag cu ochiul pe la vecini!! Să fac, cum ar veni, un fel de critică a criticii. Ce bine mă simt! Fur de colo, fur de dincolo și scap de incomoditatea de a spune ce îmi trece prin cap. Ia să vedem: “Vărsături, poluții, cangrene”… ioi! Simt nevoia să beau un pahar cu apă! Se vede treaba, încă din start, că este un comentator(oare) extrem de generos(oasă)… O fi soră de caritate? O fi lucrat pe front ca felceriță? Să vedem mai departe: “… posibil retroactiv optiunea hiperfrenica din cetatea virtuoasa a aceluiasi vechi decolteu european.” Va să zică: “frenic” – un mușchi legat de diafragmă; hiperfrenic, adică, gândesc io, muritor de rând care face piața ca omul necomplexat, asta ar veni cam ca o fâlfâire disperată de vintre contorsionate, un fel de vomă universală, stârnită de ingurgitarea necontrolată a unor dicționare insipide… Dar stai nițel: “cetatea virtuoasă a aceluiași vechi decolteu european” ! Aha. E spus adânc! Pregătesc sonda și forez în puțul gândirii: să zicem că “cetatea” asta “virtuoasă” ar fi simbolul eufemi…nizat al unei domnișoare aflate încă la o vârstă îndoielnică și nedeclarată public. Și mai cum? “vechi decolteu”? Și, încă, “european”. Nu se mai potrivește. O fi decolteul Europei ăleia răpită de Zeus? Nu, sigur nu se potrivește, oricât am încerca s-o… De unde atâta virginitate?!! M-am făcut de râs! Credeam că ies la liman cu furtul calificat de rebusuri lingvistice. Nu ies. Ba chiar încep să am scrupule submliminale de ins necioplit. Poate că totuși mă pot salva, continuând investigația. Să vedem: “educatia simturilor la adapost de tendinte protofasciste ar sugera o viziune mai dialogica asupra lucrurilor”. Punct. Era și timpul Dacă ar fi continuat tribulația asta genială, contractam, desigur, un anevrism ucigaș care mi-ar fi pecetluit zilele. Protofascism! Scotocesc în grabă prin memorie. Am ajuns pe la Altamira. Văd un Hitler cu barba până la brâu și cu ditamai măciuca în mână, imperializându-și vecinii cu discursuri onomatopeice: Mba-hinghimbda-ahua-brumm! (“Mama voastră de protoevrei! Nici aci nu scap de voi!” - traducere liberă…) Enghlt-mbu-rimhaaaaa! (“Eu stau la adăpost și mă educ neuronal, voi? nomazi fără căpătâi?” – traducere și mai liberă). La care evreii, diplomați din protonaștere, răspund: (“Mei Hitlire, mei! Noi propunem o viziune mai dialogică asupra lucrurilor, mei…” - aci nu a fost nevoie de traducător). “O… ce? – se miră, cruciș, dictatorele… Reviziune dia…logică?!! Mă, voi vreți să-mi furați calul!!” Și dă-i, și omoară-i, cu măciuca aia ideologică, de au rămas bieții evrei holocaustizați de tot. Istoria asta protonoțională!... Și promoțională!... Mai departe:” marea gargara isi largeste falcile in bucuria producatoare de microgargare secundare, sub o forma sau alta, articulate tacit. Oroare in furnale. Ole!” Marea gargară!! Adică, zic eu, că ar fi gargara aia absolută, care, ca și universul ăsta ofticos, emigrează spre roșu. Adică, face gâl-gâl și se înroșește de furie la gândul că sunt alte gargarițe-gărgărici, de pe colo, de pe-aici, care – incredibil tupeu! – sar extaziate dintr-o falcă-n alta, adică de la cer la pământ, cum zice povestacea recenzentă. Și ele, gargarițele(gărgăricele) astea ( variantă: gărgărițele) - sunt niște mari re-producătoare de “articulații tacite”, care au drept scop ceea ce sugerează, subtil, și prețioasa meta-foră: adică să se articuleze tacit. Ca două gărgărițe-gargarițe-gărgărici-arici-pogonici lesbiene! Asta numai după ce, printr-un complex și ororizant proces de cocsificare, ce azvârle din furnale o cumplită pandermie ecologico-metafizică, sunt turnate în țagle și livrate la export. Undeva, prin Spania. ( Cam pe acolo ar veni decolteurile alea europene, dacă e să facem niște calcule de improbabilitate). Țagle necesare tore-adorilor și tore-adoratoarelor, pentru mici corecții codificate, aruncate cu aplomb în capul înfierbântat al Minotaurului, care rătăcește și rătăcește, săracul, prin subteranele îmbârligate ale palatului ăla minoic. Noroc cu dezlegătorii de cimilituri, care, ajunși în fața Sfinxei recenzente, Corina, revelează mistere greu descifrabile. Ole! | |
| = va avea si un subtiltlu... | ioana barac grigore [17.Oct.05 18:44] |
| Costin, Ionut cam asa suna la mine un katharsis organizat, numit ars poetica. imi faceti bine amandoi. | |
| = galceava (numai pt. Ion Peia) | ioana barac grigore [17.Oct.05 18:55] |
| data viitoare, va rog frumos sa ma bagati si pe mine in seama. recunosc ca ma simt putin incomod pentru ca ati preferat sa dezbateti comentariul lui Cory, si nu textului meu. daca va aranjeaza ceva mai scurt si mai liric, let me know. macar sa scot de la domnia voastra un "da" fara sa fie urmat de un "dar". pe mine ma cheama Ioana... e bine sa specific, sa stim ceva sigur... | |
| = erata | ioana barac grigore [17.Oct.05 18:56] |
| "text" in loc de "textului" | |
| = ioana | LEAHU IONUT FLORIN [17.Oct.05 20:45] |
| sincer sa fiu, proza asta a ta suna mult mai poetic decat multe poezii pe care le-am ciit pe acest site. chiar am impresia(poate gresita) ca in mod ironic ai numit-o proza. cu drag , floryn | |
| = ce n-am inteles eu... | LEAHU IONUT FLORIN [17.Oct.05 21:04] |
| cliseul l-am intalnit de atatea ori incat a devenit chiar un cliseu de care ma saturasem, dar unde este eufemismul draga:))) pe langa faptul ca n-ai incercat sa cosmetizezi nimic - ba dimpotriva, as putea spune - nici macar nu l-ai pomenit, cum ai facut cu cliseul (desi nici pe el nu l-am gasit concret prin poezie, ci doar asistand impasibil la... eufemismele din care citez "matele [...] imputite", "sa te scuipam", "sa te varsam", etc :)) totusi cred ca eufemismul l-am zarit in diacritice, dar acel "la un moment dat"imi sugereaza ca el trebuie sa merite ca sa fie introdus in poezie. poate ca de asta nu l-am gasit pe nicaieri, pentru ca nu a meritat indeajuns. dar reteta din final este delicioasa si spun asta ca unul care stie pentru ca nu a gustat-o niciodata | |
| = Justificare | ioan peia [17.Oct.05 22:07] |
| Sărut mâinile, Ioana! Pe mine mă cheamă Ioan. Silabisit: I-oan. Sau, mă rog, dacă aș avea orgolii de onomastică istorică: Io, An! Unii prieteni îmi spun Jo. Alții: huo! Tot prieteni, va să zică. Chestie de opțiune. Nu îndrăznesc să sugerez nimic în ceea ce te privește. Ceva "scurt și liric" mărturisesc că mă deranjează, întrucât frugalitățile crudiforme nu sunt tocmai partea preferată a meniului meu poetic. Fac hepatită virală pe partea stângă a encefalului, cea fectivă, și doctorul meu e plecat în a lume, prin ținutul Ulalume! Adică, te-ai prins cât sunt de deștept... Cât privește acceptul, răspund că eu am spus "da" o singură dată: când m-am născut, și, de atunci, regret constant și cu perseverență. "Dar"-uri nu fac, fie și pentru simplul fapt că la cantinele patriei eram obișnuit să mănânc expeditiv, studențește, ceea ce mi-a stimulat apetitul pentru un parteneriat onest. Sigur? Ce e sigur pe lumea asta? Poate doar faptul că ne învârtim... ne învârtim... Ok. Trecând de preambul, să mă explic. Intenționam să fac un comentariu la această poemă deosebită. Mărturisesc că deși tupeul meu nu are margini,- lucru pe care-l moștenesc de pe maidanele copilăriei mele, pe care mă încăieram cu oricine mă provoca - în cazul de față am rămas o clipă descumpănit. Deobicei nu citesc părerile celorlalți, mai întâi din principiu și, mai apoi, întrucât știu că, oricât de neinfuențabil te-ai da, tot se strecoară în tine câte ceva din considerațiile celorlalți. Numai că, acum, oleacă descumpănit, cum am spus, am stat în loc și nu m-am putut abține să nu trag cu ochiul pe la vecini. În capul listei, un titlu provocator. Hm! Am continuat lectura. Aberație după aberație, îmbrăcate în cele mai sforăitoare și abracadabrante expresii. M-a surpins neplăcut, mai întâi, tipul de scriere. Am simțit nevoia să reacționez, chiar dacă nu era locul potrivit pentru asta, recunosc. Dar altcum nu se putea. Opinia mi s-a impus necesitate. Apoi, din ceea ce am izbutit, de bine, de rău, să înțeleg, reieșea că un text pe care l-am receptat ca fiind o reușită aparte, era luat în bâză numai așa, de dragul de a spune prostii monumentale. Nu mă omor după încifrările ante-post-midi-moderniste. Le bănuiesc, în majoritatea lor, de impostură calificată. Poți, mimând hiper-inspirația fandosită, să pari un amare fonf liric. Vorbe înșirate ca mărgelele pe ață, complet lipsite de vibrație și de profunzime am văzut cu duiumul. Oho! Am ajuns să le recunosc cale de-o poștă. Ceea ce însă nu era cazul cu textul de față. Am simțit, evident, nevoia irepresibilă de a sări în apărarea lui, nu a domnișoarei autor, sau a doamnei, nu știu, deși gesturi cavalerești de acest gen nu prea fac. Mai ales că exista riscul potențial ca acest gest să fie importat în zone nu tocmai conforme cu ambianța cuvenită. Cum s-a mai întâmplat și cum, probabil, se mai întâmplă... Mă rog. Cert este că m-am gândit că e mai inteligent a face lucrul acesta în mod indirect, sancționând, totodată, și aberația critică în sine. Ceea ce am și făcut. Acum, e firesc ca autoarea să se simtă jignită. Prilej cu care îmi cer scuze, în primul rând față de ea. Probabil că și eu m-aș fi simțit jenat și jignit, în același timp. Drept care nu mai încerc nici o analiză, m-am autodescalificat, cred. Ceea ce vreau să spun e că textul este absolut excepțional. Mi-a fost greu să mă apropii de el, întrucât atmosfera de acolo m-a copleșit și pe mine cândva. Pot scăpa de acuzația de subiectivism doar cu remarca de mai sus. Un simplu atribut: excepțional, mă scuză pentru că, prin explozia lui evaluatorie, conține în el, în mod evident, indiciile subiectivismului. Și totuși... Și, totuși, mă cheamă Ioan! | |
| = raspund lui ionut si lui ioan | ioana barac grigore [18.Oct.05 03:25] |
| ionut, un fel de sah pentru studenti la litere este... bineinteles ca este proza special, dar nu ironic. auto-ironic... te apreciez ca apreciezi. ioan, explicatia propriului nume da posibilitatea celorlalti sa te ia in stapanire. ce-ti veni...?! | |