| = mi-e rău de bine | Alina Livia Lazăr [08.Nov.05 11:58] |
| Maria, Dialogul tău șovăielnic m-a încântat cu ciuda dansului pe care simt că l-ai condus, prin toamna mihaiului. "melc nebun proiectând viteza pe un ecran panoramic" - acestea sunt versurile mele preferate, dar, desigur, întreaga poemă are iz proaspăt de zori și frunză în cădere pe umărul dorurilor. Eu te citesc cam de când sunt aici, însă oglinda întoarsă de astăzi m-a încântat cel mai tare, îndemându-mă la recitire, mai încolo, spre seară. Poate ar trebui să te hotărăști între "șovăielnic" și "șovăelnic" și să folosești "camuflate în ceață", dând acordului ce-i al acordului :). Desigur, e doar o sugestie aiuristică. Să nu uit: "zâmbetul melancolic a bunică"... Deosebit, Maria. Prietenesc, li | |
| = Ideea de cautare in verticalitatea spiritului | razvan rachieriu [08.Nov.05 15:03] |
| În memoria nopții care “se prelinge în șoaptă pe ziduri și porți” , se strecoară spaima de zorii ștergându-i culoarea neagră și vopsind-o în aureole roșii. “Cuvintele cu parfum de mosc” stropite cu seva sensurilor , traversează “cu pași mărunți” aria de sensibilitate a poetei , deschise complet ideii de căutare în verticalitatea spiritului. “Zâmbetul firav” al unui cuvânt împlinit așezat într-un sens profund, “deschide spre răsărit aripi” pentru a zbura de la început către sfârșit și înapoi. Sentimentele prăfuite ,uitate în inerția iubirii și letargia simțurilor , sunt șterse de praf anticipând o efervescență a lor în apropierea iubirii. “Scoarța oglinzii întoarse” reflectă imaginea din interior a corpului , unde “o lacrimă mare de aur” strălucește în sine, acolo unde se află centrul ființei, regenerând “oboseala fiecărei zile” și transformând blazarea și plictisul în acțiune stenică. | |
| = de la o vreme sentimentele poartă mirosul gutuilor roșiatice | Maria Prochipiuc [08.Nov.05 15:22] |
| Alina – e o toamnă a anotimurilor aici, atunci când oamenii se cunosc dincolo de cuvinte, dioncolo de chipuri, când doar sufletele se îmbrățișează într-o iubire veșnică, așteptând mereu zorii, pentru a îmbrăca în lumină o taină ascunsă, doar oglinda este întoarsă melancolic spre zâmbetul meu de bunică. De asta sentimentele au miros de gutuie, iar levănțica poartă în ea aroma nopților de iarnă stând în fața sobei și depănând povești cu imagini de gând aiurea, și nu întâmplător trupul de ceață e doar al unei amintiri peste care privește cu boabe de aur icoana din raft. Mulțumesc pentru corecție! Răzvan – te regăsesc din nou printre versurile mele, se pare că porți urmele arhanghelului poetic, încât încerci să traversezi cu pași mărunți, inima așezată chezășie spuselor mele aici. E aici o combinație de versuri: cele italice nu-mi aparțin, dar tu le-ai luat ca un tot și mă bucură acest lucru, înseamnă că am reușit să pătrund cu adevărat esența lor. “Scoarța oglinzii întoarse” reflectă imaginea din interior a corpului, unde “o lacrimă mare de aur” strălucește în sine, acolo unde se află centrul ființei, regenerând “oboseala fiecărei zile” și transformând blazarea și plictisul în acțiune stenică. -doar pentru atât și aș fi fost mulțumită de efectul poeziei. Te mai aștept să știi, e un mod gorzav de a reflecta poezia | |
| = levănțică la rever | Carmen Voivozeanu [08.Nov.05 16:25] |
| Frumoasa imbinare din versurile voastre, Maria. Ii urez si eu ani multi si frumosi lui Mihai. "mi-e rău de bine" citind aceste randuri iar la plecare iau cu mine umbra si-atat povestea ce-am fost doi ochi de rand ce-si tulbura din cand in cand culoarea stralucirea fragila din speranta linistea de frunze bolnav-aramite valuri, voci, cuvant, vant... Ina | |
| = Oglinda vremii | Mihai Cucereavii [08.Nov.05 15:50] |
| După ploaia de argint, De când haina s-a ”nvechit, Fără de bani în portmoneu Mă uit mai rar la chipul meu. Nu port oglindă-n buzunar - Doar am băltoace-n trotuar… Cât n-aș deplânge soarta grea Că n-am ajuns în viață stea, Azi, netezindu-mi părul blond, Duc crucea mea… de vagabond. Succese! | |
| = "înfloresc cuvintele cu parfum de mosc" | Ela Victoria Luca [08.Nov.05 17:27] |
| Îmi place verdele acesta ce ia forme pastel în vers dăruit, cu parfum de levănțică la rever și slove împurpurate, e un melos aparte în fiece alcătuire, un cântec al soarelui, cum scrie poeta, cu rost de sfințire: "șovăielnic rememorez clipe din scoarța oglinzii întoarse o lacrima mare de aur stălucește în noapte icoana din raft ne vom întâlni poate peste alte două vieți" O melancolie întomnată, ca o "gutuie roșiatică", într-un poem ca o oglindă-ntoarsă săpată-n lemn, scoarța ei poartă numele celui ce simte mi-e rău de bine de tine Toamna asta are gust de peltea de gutui sau de cremă de castane. Să o aducem la masa noastră, cu ochii lăsați pe un poem, în tăcere. Ela | |
| = iarba fara leac | Dana Stefan [09.Nov.05 07:15] |
| "n-am să-ți scriu despre toamnă n-am să-ți scriu nici măcar despre mine și am să mă-ntorc dinspre azi către mâine" trei cadelniti de argint, in daltuiri mestesugite, palpaie umbra in stol de pasari mici, in timp ce stapanind framantarea, cantecul infloreste lumina.. drag, Linea | |
| = Rememorând clipe | Magdalena Dale [09.Nov.05 10:47] |
| Rememorând clipe din scoarța oglinzii întoarse le-ai învelit în straturi de iubire și le-ai transformat într-o perlă pe care ai așezat-o pe un raft al sufletului spălând-o cu o lacrimă de aur. Este dureros de frumoasă poezia ta, cu miros de gutui roșiatice sau levănțică prinsă la rever. Fiecare amintire este învelită în iubire și se așează melancolic într-un gând poetic deosebit de frumos. n-am să-ți scriu despre toamnă n-am să-ți scriu nici măcar despre mine am să tac doar puțin despre tot ce ne doare și am să mă-ntorc dinspre azi către mâine ținând-mi inim-n palme apoi Cuvintele sunt de prisos, o voi reciti mereu când mă va chema dorul de frumos! | |