| = o barca | Adina Batîr [14.Nov.05 15:33] |
| cred ca e o aiureala din partea mea, dar eu vad in pictura o barca cu panze. cortul il ascund in palme cu tot cu fiinta mea. iar in cuvant e o punte de salvare. la tine gasesc mereu intrepatrunderi, fasii de viata una peste alta, o plenitudine infioratoare. e frumos. foarte frumos. orizontul e linia spre care se indreapta pasii nostri ingandurati. | |
| = barca in desert | Bianca Goean [14.Nov.05 17:45] |
| Adina, imi aduc acum aminte de o conversatie cu o tipa suuuper desteapta despre ce orizonturi si moduri de intelegere poate defini o anumita educatie :-) la vremea respectiva, raspunsul a fost un pic in zambet, eu una acum nu mai am nici un dubiu (bine, categoric depinde de bagajul cu care vii de acasa). Da, Adina, este o barca acolo, iar cortul se tine ascuns adanc. Pentru ca bruma este pe dinauntru, ca si desertul. Pe afara sunt ape, si pentru acestea avem nevoie de O BARCA. Si.... nu e pictura, stii? :-) iti multumesc, Adina, este de o reala placere si bucurie (doua lucruri distincte this time) vizita ta aici, stii bine. Bianca | |
| + semn-semnificatii | Dana Stefan [16.Nov.05 07:49] |
| ce se intampla cu pumnul, cand se deschide mana? in limbajul nostru, exista marcaje fine intre actiuni si lucruri, ele definesc obiectele ca evenimente din lumea inconjuratoare uneori, ca o colectie de procese decat ca entitati.astfel, comunicarea devine semn conventional ce ofera o transmitere distincta, bucatica cu bucatica, a unui univers in care lucrurile se intrepatrund asa cum se leaga doua maini prin degete si-atunci lucrurile se vor petrece simultan-univers unde realitatea concreta scapa intotdeauna descrierii perfecte, datorita limbajului semnelor..descrierea perfecta cu un asemenea limbaj dureaza la nesfarsit, pentru ca vom tine seama de fiecare punct infinitezimal de pe suprafata sau volumul nostru.. e ceea ce mi-a evocat acest poem si-atunci las semn. cu admiratie, Linea | |
| = Linea si deschiderea semnelor | Bianca Goean [16.Nov.05 14:38] |
| Linea, intre noi si realitate de obicei se interpune iluzia, fie ea vruta, fie ea fata morgana a desertului. Si atunci ma intreb daca mai putem cu adevarat comunica altfel decat prin iubire, si altfel decat prin poezie... daca nu cumva a doua face parte inevitabil din prima, iar ea, prima, este mai presus decat orice, chiar si asupra unui adevar lipsit de iubire.... si-atunci in pumn trebuie sa ramana intotdeauna iubirea, ca singura cale de a dezvraji, de a masura infinitul punctelor din noi si dintre noi, marea, desertul, barca, adapostul. Cu drag pentru modul in care esti mereu, Bianca | |